Timp
de trei zile, în perioada 25-27 octombrie 2019, pe traseul Iaşi - Albiţa -
Chişinău - Palanca - Odessa, Liga Scriitorilor Români - Filiala Iaşi - Nord Est
a participat cu un grup de 15 oamerni de cultură, care a ajuns la Odessa, port
ucrainian la Marea Neagră, cu ajutorul firmei Marion Turism Iaşi (manager:
Marius Bourceanu). Autocarul a găzduit 50 persoane, iar ghidul Alexandra Budu
(profesoară de religie şi engleză la Liceul de Artă Octav Băncilă Iaşi) şi
şoferul Iulian Aramă (venit cu autocarul cu terminaţia "RVG"din
Botoşani, patronul firmei fiind Viorel Grigoraş, cel care are, în "subordine",
un număr de circa 150 autocare de mai multe tipuri şi este într-adevăr...
"cel mai tare din oraş!" la acest capitol) au fost la înălţime.
În afară de faptul că Odessa este un oraş cosmolpolit, cu o populaţie de 1,5
milioane de locuitori şi de multe ori te simţi străin într-o aglomeraţie
stradală... organizată şi are şi multe clădiri vechi şi neîngrijite, Odessa
este frumoasă.
La Odessa au fost în periplul nostru cultural-turistic patru de
"ALEX", deoarece pe ghida noastră o chema Alexandra, pe glidul local
din Odessa îl chema Alexander, iar noi am locuit la Hotelul Alexandrovski (4
stele), situat pe bulevardul Alexandrovski. Am luat micul dejun la hotel şi am
mai "ciugulit" câte ceva la prânz şi seara la "împinge
tava" de la restaurantul "GARAJ", un restaurant în care
amenajările interioare sunt făcute cu piese de la maşinile scoase din uz, o idee
inedită şi care a prins la public, mai ales că mâncarea este destul de bună şi
proaspătă, iar preţurile sunt pentru "tineretul studios", care
trăieşte şi la Odessa sub deviza: "Că sunt student şi n-am un ban în
buzunar / Şi de aceea's vesel şi hoinar...".
Că am devenit şi noi "veseli şi hoinari" pentru trei zile la Odessa,
asta este altceva, cu toate că datorită umidităţii de peste 78 %, ciolanele
noastre au început să cam scârţâie, dar cu toţii ne-am dat tinerei şi am uitat de
durerile reumatismale!
Au fost şi multe lucruri pozitive la Odessa, iar ele au fost următoarele:
-
La Hotelul Alexandrovski am întâlnit un foarte bun prieten, pe Dragoş Olaru
(din Cernăuţi), venit cu un grup din ... Iaşi, pe post de translator,
microbuzul de 20 locuri al ieşenilor fiind conduis de şofetul Marius Gorgos, tatăl
său fiind în anii din urmă buldozerist la SC Moldoconstruct SA (fostul TC Ind
Iaşi), unde eu am lucrat timp de 20 ami, ca inginer constructor. Ce mică e
lumea...;
- La celebrul Teatru Academic Naţional de Operă şi Balet din Odessa, timp de 3
ore şi 20 minute, cu două pauze, am vizionat spectacolul cu opera AIDA, într-i
sală superbă, cu 4 rânduri de loje, plus balcon, că noi crdeam la un moment dat
că suntem la Milano sau New York;
- Colegul Ioan Hodaş a dat un recital umoristic de zile mari în autocar, primind
aplauze la scenă deschisă...
Lucrurile mai puţin plăcute la Odessa sunt următoarele:
- Majoritatea taxiurilor sunt private şi şoferii caută să te jăcmănească, mai
ales când văd că eşti turist străin...
-
Multe clădiri vechi din Odessa sunt superbe, dar nu toate sunt în asemenea
sutuaţie, deoarece Legea retrocedării nu există... Ni s-a spus că multe dintre
ele sunt lăsate intenţionat în paragină, pentru a se autodemola şi atunci
terenul de sub ele se vinde la un preţ bun...
* Puţină istorie, cu implicaţii româneşti...
De
menţionat că, dacă facem şi puţină istorie, oraşul Odessa a primit iniţial denumirea
greacă Οδησσός, transliterată Odessos, care în Antichitate era numele
actualului oraș Varna din Bulgaria, și care se referă la Odiseu, fiind
feminizat la cerința țarinei Ecaterina a II-a.
Conform "Wikipedia", orașul a fost colonizat cu diferite etnii: ruși,
ruteni, bulgari, evrei, germani, armeni, greci pontici, precum și români
moldoveni în zona denumită Moldoveanca, atunci în afara limitelor oficiale ale
orașului.
Noul
oraș s-a dezvoltat rapid datorată activității Ducelui de Richelieu, un francez
în slujba Imperiului Rus, guvernator al orașului între 1803 și 1814.
El
este considerat unul dintre părinții fondatori ai Odesei, împreună cu un alt
francez, contele Alexandre-Louis Andrault de Langeron, care i-a succedat în
funcție.
Richelieu este comemorat cu o statuie de bronz din 1828, un proiect realizat de
Ivan Martos.
Caracterul
cosmopolit al oraşului a fost sursa de inspirație pentru marele poet rus
Aleksandr Pușkin, care a trăit, în exil, la Odesa în perioada 1823-1824. În
scrisorile sale a scris că Odesa a fost un oraș unde aerul este plin de toată
Europa, unde este vorbită franceza și unde există cărți europene și reviste de
citit.
Locuitorii din Odesa au avut mult de suferit din cauza războiul civil rus
(1917–1922) care i-a dezbinat, rușii fiind împărțiți între „albi” (țariști) și
„roșii” (comuniști), ucrainenii între „radiști" (naționaliști) și
„mahnoviști” (anarhiști), evreii și celelalte minorități luând partea unora sau
altora dintre aceste forțe, fără să uităm forțele de ocupație germane
(aprilie-noiembrie 1918) și anglo-franceze (1919-1922). La începutul anului
1918, orașul a fost capitala Republicii Sovietice Odesite condusă de Vladimir
Iudovski și de Nikolai Krîlenko care au împușcat cu mitraliere, cu familii cu
tot, o bună parte din burghezia și clasa medie a orașului, măcelărind și toți
foștii militari țariști, aceștia din urmă pe bordul navei de război „Almaz”,
fie dezbrăcați și stropiți cu furtunul pe o temperatură de minus 20°C până la
îngheț, fie arși de vii în cazanul navei.
Încă o parte însemnată din populație dispare în anii de foamete provocată de
guvernul sovietic (1921-22 și 1931-33), fie murind de inaniție, fie părăsind
orașul în nădejdea, în general zadarnică, de a găsi de mâncare în altă parte.
Înainte ca orașul să fie ocupat de trupele române, în 1941, o parte din
populația orașului, industria, infrastructura, precum și toate obiectele de
valoare culturală au fost transportate în regiunile interioare ale URSS și, în
retragerea lor, unitățile Armatei Roșii au distrus, pe cât posibil,
facilitățile portuare din oraș. La aceste tragedii sovietice, cucerirea
orașului de către Armata română, în anul 1941 mai adaugă încă una, prin
masacrul a mai multor mii de evrei rămași în oraș, acuzați de guvernul lui Ion
Antonescu că ar fi stat unanim în spatele atentatului partizanilor sovietici
din 22 octombrie 1941 împotriva comandamentului român.
După
ofensiva dezastruoasă pentru cucerirea orașului Odesa, conducătorul statului
Ion Antonescu, atribuie pierderile grele ale Armatei române, precum și
atentatul din 22 octombrie 1941, evreilor și rromilor din oraș, ordonând
guvernatorului Gheorghe Alexianu și generalilor Iosif Iacobici și Nicolae
Macici să ia măsuri împotriva lor. În urma acestui ordin, în perioada octombrie
1941 – martie 1942, jandarmeria și armata română au masacrat la Odesa circa
25.000
de civili, dintre care 23.000 evrei, bărbați și femei, bătrâni și copii. Alți
aproximativ 45.000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în Lagărul de
concentrare Bogdanovca, unde au fost uciși în decembrie 1941 și ianuarie 1942.
În
timpul bătăliei din aprilie 1944, Odesa, asediată și bombardată de armata
sovietică, a suferit din nou numeroase victime și grave daune. La 10 aprilie
1944, orașul a fost în cele din urmă recucerit de Armata Roșie. A fost unul din
cel patru orașe sovietice care au primit titlul de „Oraș Erou” în 1945.
*
Odesa postbelică
După
război, oficialitățile sovietice din Odesa au deportat și asasinat mulți
minoritari etnici (germani, moldoveni, tătari ș.a.) sau religioși (lipoveni,
pravoslavnici, iahoviți ș.a.).
În
timpul anilor 1960 și 1970 orașul a crescut foarte mult. Între anii 1970 și
1990, majoritatea evreilor din Odesa (care fugiseră în 1941 și se întorseseră
după război) au emigrat în Israel, Statele Unite și în alte țări occidentale.
Mulți au ajuns în zona Brighton Beach din cartierul Brooklyn din orașul New
York City, supranumită „Little Odessa” (Mica Odesă). Au avut loc și migrații
interne ale cetățenilor din clasele superioare din Moscova și Leningrad, Odesa
oferindu-le oportunități mai mari pentru avansarea în carieră. Orașul a crescut
rapid și prin popularea cu noi emigranți din zonele rurale din alte parți ale
Ucrainei și salariați veniți din toată Uniunea Sovietică. În perioada comunistă
a fost cel mai important port comercial din Uniunea Sovietică și bază navală
sovietică. Orașul rămâne cosmopolit și prezintă până astăzi un amestec unic de
cultură rusă, ucraineană, pontică și mediteraneană, într-un mediu predominant
rusofon.
La
1 ianuarie 2000, debarcaderul pavilionului de carantină al portului comercial
Odesa a fost declarat port liber și zonă economică liberă pentru o perioadă de
25 de ani.
Conform
recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Odesa era vorbitoare
de rusă (64,75%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (30,41%).
*
Un primar român la Odessa
Gherman
Pântea s-a născut pe 13 mai 1894 la Zăicani, raionul Rîșcani (Moldova) şi a
decedat la 1 februarie 1968, la vârsta de 73 de ani, la București (România),
fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
După 1945, având în vedere că fusese primar pe timpul războiul al orașului
Odesa, capitala așa-zisului Guvernământ al Transnistriei, autoritățile au
încercat să-l învinovățească de masacrele și deportările din timpul războiului
și în 1952 este condamnat la 10 ani de detenție, dar în anul 1955 a fost
amnistiat.
Realitatea este că, departe de a sprijini crimele regimului antonescian,
Gherman Pântea a încercat să oprească deportările evreilor, a încurajat normalizarea
relațiilor economice din oraș și a încercat să colaboreze pașnic cu vechii
funcționari sovietici (tendința regimului de la București fiind aceea de a-i
înlocui peste tot pe aceștia cu funcționari români lipsiți de pregătire sau de
cunoașterea limbii locale).
În
1968 a murit în circumstanțe misterioase (a căzut mort după ce a băut o ceașcă
de cafea într-o cafenea).
În prezent numele său îl poartă o stradă din sectorul Rîșcani, din Chișinău.
În prezent, Odessa este o destinație turistică renumită, cu multe stațiuni
terapeutice în oraș, dar și în sudul orașului (Fântâna, Carolina).
DAN TEODORESCU (Sursa pentru partea istorică: Wikipedia)
