duminică, 19 decembrie 2021

18 decembrie 2021 - GALA LAUREAȚILOR CULTURII IEȘENE, ediția a III-a, 2021


 Evenimentul a fost organizat de Liga Scriitorilor Români - Filiala Iași - Nord Est și partenerii săi tradiţionali (Cenaclul de literatură şi pictură Octav Băncilă al Cercului Militar Iaşi, Uniunea Creatorilor Profesionişti - Sucursala Iaşi, UZPR - Filiala Iaşi), la Cercul Militar din Iași.

Manifestarea a început cu cele mai frumoase colinde „Deschide ușa creștine” și „Sub fereastră la om bun”, interpretate admirabil de Silvia Aboaice și Bogdan Iordache. Magia sărbătorilor de iarnă ne-a cuprins, cele două voci superbe s-au armonizat în mod excepțional. Când au început să cânte, cu sufletul am pornit și noi colinda prin toate sărbătorile de iarnă cu tradițiile lor. Poate că am fi continuat dacă nu s-ar fi terminat melodiile și moderatoarea Corina Gherman Matei nu ar fi anunțat deschiderea Galei cu Mesajul președintelui Ligii Naționale a Scriitorilor Români, Al. Florin Țene (citit de Ilie Serediuc) prin care se apreciază activitățile organizate și desfășurate de Filiala Iași Nord-Est (președinte Dan Teodorescu). A felicitat pe toți cei care „aprind lumina” culturii și o transmit peste generații. În încheiere a urat tuturor: „Sănătate, bucurii și inspirație alături de tradiționalul «La mulți ani»” și a dăruit poezia, cu un mesaj emoționant, „Iisus s-a născut”.

Preotul militar Dr. Adrian Morțun a conferențiat despre „Semnificația Crăciunului”, ce reprezintă această sărbătoare plină de tradiții, în miros de bucate românești și obiceiuri care adună familia în jurul bradului, ascultând la fereastră colindele.

Într-o atmosferă de vis au evoluat pe scenă artiști, nume importante pe afiș. Silvia Aboaice și Bogdan Iordache prin cântecele lor au adus iarna, cu adevărat! Frumusețea vocilor a fost auzită de Zâna Iarnă și a slobozit câțiva fulgi și atunci cei doi, prin cântecul lor, ne-au sugerat că vom traversa momentele deosebite fiindcă va fi „O iarnă cu îngeri în casa ta și a mea”. Yasmina Cătălina Stoleru, tânăra artistă de doar 12 ani, cu o voce frumoasă și interpretare deosebită a cântecului popular moldovenesc a impresionat. Elena Baston a încântat publicul prin melodiile de muzică populară cu ritmurile vesele. Silviu Labeș, voce unică, a evoluat cu muzică de suflet. Ovidiu Enea cu acordeonul său și zâmbetul pe buze a emoționat auditoriul, a cântat fantastic și notele au pătruns în suflet. Cunoscutul interpret şi cantautor, Adi Gegiuc, prin voce și acordurile la chitară a înnobilat sufletele cu liniște și frumusețe. Nu a lipsit nici vioara maestrului Marinică Botea, prin virtuozitate, prin finețea mânuirii arcușului ne-a purtat în lumea cântecelor de petrecere, café-concert etc.

Și-au lansat cărțile în fața publicului: Silvia și Ioan Hodaș, Dumitru V. Marin și Dan Teodorescu. Au fost prezentate de Romeo Romila, Corina Matei-Gherman, Martha Eșanu, iar Dan Teodorescu a vorbit despre vasta operă literară a octogenarului Dumitru V. Marin, care are 52 de cărţi editate până acum.

Chiar dacă prima carte prezentată a avut titlul „Harababură în Doi”, autori Silvia și Ioan Hodaș, totul a mers bine, într-o ordine și disciplină stabilite de moderatorii Corina Matei Gherman și Dan Teodorescu. Romeo Romila a venit cu argumente și a demonstrat că umorul lui Ioan Hodaș se aliniază lăudabil cu proza scurtă a Silviei Hodaș și că „harababura” este totuși... ordonată. Corina Matei-Ghermn l-a prezentat şi ea pe Dumitru V. Marin, important om de cultură vasluian, cu multe apariții editoriale și muncă imensă depusă în realizarea volumului intitulat „Opera Magna 6”, a revistei „Meridianul cultural românesc”, a ziarului „Meridianul Iaşi - Vaslui - Bacău”. Martha Eșanu a elogiat activitatea jurnalistului și scriitorului Dan Teodorescu, în palmares cu 30 de volume, editate în ultimii șase ani. În acest volum „Iași – Cultură, Spirit și Credință”, autorul surprinde cultura, credința și spiritul activităților desfășurate în anumite perioade din 2021, cartea fiind dedicată memoriei celui care a fost Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR, plecat prea devreme la ceruri.

A urmat un moment emoționant, Festivitatea de premiere, când s-au acordat Diplome de Excelență și medalii, pentru toate secțiunile: proză, poezie, umor, pictură, proză-jurnalism, interviu, memorialistică, parteneriat cultural. Premierea s-a făcut pe tot parcursul programului, în patru părţi distincte şi pe secţiuni. În ultima parte a premierii s-au acordat diplome și medalii, pentru Personalitatea culturală a anului 2021, domnilor: Benone Tiron, Dumitru V. Marin și Dan Teodorescu.

Buna dispoziție a fost întreținută de: Doru Melnic, cu ale sale „Declarații...”, Ioan Hodaș cu poezii umoristice și Cornelia Bejan cu epigrame.

Manifestarea a derulat şi un scurt program specific tradițiilor de iarnă: urătură – Valeriu Rudolf, recitare - poezii adresate lui Moș Crăciun de Rodica Murgu, colind - micuța Daria Maria Mocanu (9 ani), cea care, cu o voce caldă ne-a îndemnat să ținem aprinsă în suflet „candela iubirii”. Tot despre iubire ne-a cântat și vorbit artista Silvia Aboaice.

Nu trebuie să uităm de cei care s-au ocupat cu foto-video și care au imortalizat orice clipă: Ioan Vârlan, Calistrat Robu, Maria Teodorescu, elevul Silviu Teodorescu, Petronela Cotea Mihai,  Silvia Hodaș.

Gala Laureaților Culturii Ieșene a fost filmată și promovată de Petronela Cotea Mihai, de la Radio România Iași.

A fost un eveniment cultural-artistic deosebit, cu momente diverse ce au bucurat, încântat, emoționat. Trăirile sufletești profunde și înălțătoare vor lăsa urme adânci și amintiri frumoase. Felicitări tuturor organizatorilor!

Sănătate, liniște, prosperitate! Sărbători cu alese binecuvântări. La mulți ani cu mult bine!

* Premii importante la Gala Laureaţilor         Culturii Ieşene pentru anul 2021   

Secţiunile de premiere şi laureaţii culturii ieşene pentru 2021, în viziunea juriului format din membrii Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est, Uniunii Creatorilor Profesionişti - Sucursala Iaşi şi ai Cenaclului de literatură şi pictură "Octav Băncilă" al Cercului Militar Iaşi sunt următoarele

- Secţiunea Poezie:         

Corina Matei-Gherman, Veronica Rusu-Bucico (Republica Moldova), Anastasia Gîrneaţă, Eduard Dorin Ene (Bucureşti - post mortem).

- Secţiunea Poezie umoristică:

Ioan Hodaş (Codăeşti - jud. Vaslui) şi Rodica Murgu;

- Secţiunea Proză - jurnalism, interviu, memorialistică:                                 

Mariana Bendou (Oneşti), Ilie Serediuc, Silvia Hodaş (Codăeşti - jud. Vaslui), Martha Eşanu, Ionel Pintilii, Calistrat Robu, Romeo Romila;                           
- Secţiunea Arte vizuale:          
Eugenia Nechita, Mihaela Berari, Maria Lupu (Osoi - jud. Iaşi), Rita Maxim (Italia).

- Secţiunea Foto - video: 

Ioan Vârlan, Maria Teodorescu;

- Secţiunea Muzică:        

Marinică Botea, Silvia Aboaice, Adi Gegiuc, Karla Ursu, Diana Elena Crăcană, Ştefania Turcu, Silviu Labeş, Ştefan Deaconiţa;

- Secţiunea Conferinţe tematice şi Istorie:

Vasile Diacon, Grigore Radoslavescu, Solo Rotenstain;

- Secţiunea Sport:  Familia Ursu: Karla, Rafael, Mirela şi Ciprian.

- Personalitatea culturală a anului 2021:

Col. Benone Tiron. Prof. Dr. Dumitru V. Marin (Vaslui), Dan Teodorescu;

La secţiunea "Parteneriat Cultural" s-au acordat diplome de excelenţă partenerilor şi colaboratorilor LSR - Filiala Iaşi - Nord Est din ţară şi străinătate (Australia, Germania, Franţa, Anglia, Ucraina, Republica Moldova, Israel, Italia), după cum urmează: General Cosmonaut Dr. Ing. Dumitru Dorin Prunariu (Otopeni - jud. Ilfov), Doru Dinu Glăvan – preşedintelui UZPR (Bucureşti – post mortem), Miron Manega - membru UZPR (Bucureşti), Comandor (r) Mihai Batog-Bujeniţă - Preşedintele Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), Al. Florin Ţene - preşedintele naţional al LSR (Cluj-Napoca). Col. (r) Dan Prisăcaru - şeful Filialei Iaşi din cadrul Muzeului Naţional Militar Ferdinand I, Dr. Aurica Ichim - Directorul Muzeului Municipal "Regina Maria" Iaşi, Paul Zamfir - Directorul Clubului Salariaţilor CFR Iaşi, renumitul actor clujean Dorel Vişan, Gavril Moisa - secretarul general al LSR (Cluj-Napoca), Preotul Militar  Dr. Adrian Morţun, Pr. Arhimandrit Dr. Ştefan Guşă (Stareţul Mănăstirii Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Movila lui Burcel - jud. Vaslui), Emil Gnatenco, Doru Melnic, Valeriu Rudolf, Cornelia Livia Bejan, Petru Frăsilă - Managerul Tele Moldova Iaşi, prof. Culiţă Păduraru, Angela Stanciu (de la Hotelul Moldova Iaşi), Liviu Statache (directorul Hotelului Moldova Iaşi), Maria Petrariu (managerul editurii PIM Iaşi), Andrei Ştefanachi, Carmen Sevastru şi Corina Rusu (toţi trei de la editura PIM Iaşi), Ioan Mugurel Sasu (Vama - Jud. Suceava), Sorin Cotlarciuc, Mihaela Camilar (Podu Iloaiei - jud. Iaşi), Mariana Cobzaru (Miroslava - jud. Iaşi), Mihaela Gudană (Ghidigeni - jud. Galaţi), Valentina Lateş, Maria Velea, Adriana Achihaei (Botoşani), Maria Panciuc-Bucătaru (Botoşani), Vasile Ruşeţi (Oneşti), Marian Cristian Gorun (Oneşti), Angela Mihai (Italia),  Mariana Stratulat (Craiova), Dr. Valeriu Lupu (Vaslui), Lucreţia Berzintu - secretar AJRP; Cristian Bucur - preşedintele AJRP - Canada, Ionela van Rees-Zota - managerul Agenţiei de Presă Aşii Români şi a ziarului Vocea Ta (Germania), Eduard Mattes (Israel), Ion Marius Tatomir (Anglia), George Roca (Australia), Adriana Tillich (Germania), Dragoş Olaru (Ucraina), Simina Lazăr-Huser (Franţa), Mihai Budescu (Franţa), Ion Anton (Republica Moldova), Matei Coriciuc, Maria Lincu, Yasmina Cătălina Stoleru, Ştefan Stanciu (Roman), Mircea Ţimpău (Ciurea - jud. Iaşi), Viorel Coman (Botoşani), Aurelia Oancă (Baia Mare), Bogdan Iordache, George Marici, Tudor Andrei Ostafie, Geta Mazur, Maica Stareţă Pantelimona (Mănăstirea Sf. Pantelimon - Lacu Sărat - Brăila), Sibiana Mirela Antoche (Brăila - şef Filiala LSR), Comisar (r) Gabriel Dura (Brăila - ghid şi responsabil cu sonorizarea manifestării de la Dunăre), Doiniţa Ciocan (viceprimarul municipiului  Brăila), prof. Florin Lazăr (Conducătorul grupului folk Restart - Brăila), Corala LIRICA (coordonator: Silvia Aboaice), Vasile George Puiu (Bacău), Liliana Roibu (Piatra Neamţ), Pr. Ioan Mera (Bacău). Titi Nechita (Tg. Frumos - jud. Iaşi), Claudia Grigoraş (Radio Trimitas Iaşi), Mihai Florin Pohoaţă (Radio România Iaşi), elevului Silviu Teodorescu (14 ani, care a realizat toate diplomele de excelenţă ale Galei), Vasile Vajoga, Sofia Doina Gavrilă (Sinaia), Ovidiu Enea, Aurel Niamţu, Dănuţ Petrişoaea, Traian Lupu (Mangalia News). Marcel Vasile Mintău (Sighet Online), Elena Nourescu, Irina Vrânceanu, Pr. Paroh Bogdan Ţifrea (Biserica Banu Iaşi), Rodica Gaiţă (Biserica Banu Iaşi), Elena Ciobanu, Irina Serediuc, Ovidiu Zamfir (UZPR Bucureşti), Elena Baston, Petronela Cotea Mihai (Radio România Iaşi).    
Juriul Galei a fost alcătuit din Dan Teodorescu, Calistrat Robu şi Corina Matei-Gherman.            
SILVIA HODAŞ

DAN TEODORESCU    

18 decembrie 2021         
Iaşi - România      


 

joi, 16 decembrie 2021

Iașul și oamenii lui frumoși continuatori ai culturii


Urmăresc, cu multă admirație, activitățile culturale organizate de Filiala Iaşi - Nord-Est a Ligii Scriitorilor Români, condusă cu mult profesionalism de scriitorul Dan Teodorescu, un om neliniștit, iubitor de cultură, inclusiv de sport, autor a numeroase antologii, ce oglindesc pentru viitorime, activitățile culturale din Capitala Culturii Istorice a țării.
    Mă bucur că am posibilitatea să vă trimit câteva gânduri la adunarea colegilor din Iași, care au o activitate foarte bogată în ciuda epidemiei care a dat peste noi.
    Despre  rolul al acestei comunități, care se numește Liga Scriitorilor - Filiala Iași Nord-Est, în promovarea creației literare și a culturii române  prin șezători și întâlniri culturale, are un rol în „evoluția” literaturii române.  Citind ultima carte a domnului Dan Teodorescu “Iași - cultură, spirit și credință, “ mi-am adus aminte de efervescenta culturală de început din secolele XIX și XX, când sentimentul de asociație elitistă și comuniune  începe să lase loc individualismului modern. Dar și un singuratic precum Paul Zarifopol, care susține că saloanele doamnelor din înalta societate au stricat până târziu arta franceză, poate să fi avut dreptate, cu toată malițiozitatea afirmației. Sub comunism, cenaclurile din universități și case de cultură reprezintă o anticameră pentru exersarea subversiunii, adesea în corelație cu revistele , cum a fost cazul Luceafărului, Gazetei Literare, Scrisul Bănățean, Dialogului ieșean. Vorbim aici de un alt fel de solidaritate a grupului, în care încrederea reciprocă se stabilește nu o dată pe baza unor afinități livrești din Fondul secret al literaturii.
După 1990, spiritului cenaclier se redefinește, în special în spațiile de tradiție ale diferite asociații culturale nou înființate, cum este Liga Scriitorilor Români din București, Iași, Cluj, unde funcționează două cenacluri ale Ligii Scriitorilor, iar la Iași în cadrul Filialei Nord Est a Ligii Scriitorilor, dar nu numai. Nouăzeciștii și douămiiștii primului val sunt probabil ultima generație care provine, în marea ei majoritate, din cenacluri „tradiționale”, deși la Outopos-ul ieșean (și, probabil, nu numai aici) domnește deja egalitatea între mentorul, mai degrabă onorific, cum este Dan Teodorescu  și membrii. Unii dintre reprezentanții acestor generații, astăzi coordonatori ai colecțiilor de literatură tânără, susțin încă necesitatea unui cenaclu, unde scriitorii aspiranți de astăzi să-și însușească o pedagogie a scrisului. Cu siguranță că într-un astfel de cadru, care să îmbine tradiția cenaclieră  și elemente de creative writing, se pot deprinde nu doar bunele maniere literare, ci și comportamentul de scriitor. Oricum, comunitățile literare on-line sunt acum numeroase și proeminente, nu o dată constituite spontan pe forumurile revistelor, unde se practică postmoderne jocuri de identitate și tăioase exerciții de admirație sau dispreț. De cele mai multe ori se judecă, inversând vorba lui Kogălniceanu, și cartea, și persoana. În sfârșit, în mediul universitar de astăzi, cenaclurile, în special cele de literatură, funcționează, îndrăznesc să afirm, în virtutea inerției  (Manifestările organizate de colectivul Filialei Ligii Scriitorilor Nord Est de la Iași sunt mult mai mult decât un cenaclu). Nu este cu totul exclus ca nostalgia vechilor generații de cenacliști , să-și fi găsit debușeul în noile forme de viață academică, printre tinere echipe & workshop-uri exploratorii.
    Înainte de a încheia, citez rândurile scriitoarei Corina Matei-Gherman de pe ultima copertă a cărții președintelui Filialei Nord-Est a Ligii Scriitorilor Iași, nu înainte de a sublinia calitatea lucrărilor publicate de revista pe care o editați, Nord - Est Cultural. Cu această ocazie felicit colectivul de redacție și pe cei care aprind o lumină în paginile aceste interesante reviste. Doamna Corina Matei Gherman scria: “Spiritul scriidorului, adaug eu Dan Teodorescu, colindă prin cultură și credința poporului român, exprimate prin activitățile desfășurate cu multă trăire sufletească și devotement pe meridianele literaturii române și nu numai. “Frumoase cuvinte încărcate de lumina devotamentului și al adevărului.
    Dragi colegi cu ocazia sărbătorilor Crăciunului și a Anului Nou vă doresc sănătate, bucurii și inspirație alături de tradiționalul “La mulți ani! “
Fiindcă ne aflăm în preajma zilei în care s-a născut Iisus vă doruiesc o poezie.
               
                Iisus s-a născut
                

                Se aprinde-n inimă lumina
                Coborând în noi de Sus.
                Când sevele întăresc tulpina
                Se naşte-n suflete Iisus!

                Albeşte zăpada cântecu-n copaci
                Înseninând cerul spre apus,
                Când umblă Moşul cu cadouri în saci
                Se naşte-n suflete Iisus.

                Colindătorii croiesc cărări prin lunci
                la porţile din sat oprind în apus,
                Când din Tainele Porunci
                sub o stea  s-a născut Iisus!

                Se aprind în brazi lumânări
                Vestind minunea venită de Sus.
                Colindători din patru zări
                Ne-anunţă că s-a născut Iisus!
                       
Al. Florin Ţene
(Cluj-Napoca, preşedintele LSR la nivel naţional)


miercuri, 15 decembrie 2021

”Iași Cultură, Spirit și Credință” – o apariție editorială semnată de Dan Teodorescu, invitat la ”Bună dimineața”, cu Mihai Florin Pohoață – 15.12.2021.

 ”Iași Cultură, Spirit și Credință” – o apariție editorială In memoriam Doru Dinu Glăvan, fostul lider al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, carte scrisă de jurnalistul Dan Teodorescu, președintele Ligii Scriitorilor Români, Filiala Iași – Nord Est.
Jurnalistul Doru Dinu Glăvan va rămâne fără îndoială în istoria presei un nume care şi peste ani se va impune a fi observat, conspectat şi înţeles; într-un cuvânt, el va rămâne o pildă şi o ştachetă de referinţă.
Era împotriva unei culturi sterpe, lipsită de prezenţa lui Dumnezeu.
Avea capacitatea de a sesiza intuitiv şi instantaneu semnificaţiile, pre­cum şi abilitatea de a le regrupa, pentru a oferi ci­titorului ansambluri sintetice, ce pot fi descifrate imediat.
Refuza orice ingerinţă care i-ar fi putut influenţa şi, de ce nu, compromite relatarea radiofonică  și scrisul, dar și calitățile de lider al UZPR.
Cu fiecare ocazie, el a scos în evidenţă, în reportaj şi scrierile sale, în conducerea UZPR, faptul că doar cultura poate lărgi perspectivele vieţii, fiind cel mai eficient antidot împotriva necunoaşterii, nepăsării şi infantilismului şi, nu în ultimul rând, singura capabilă să dea sens veridic vieţii şi morţii.
Astăzi, pacea — pe care el a promovat-o în gândurile şi sentimentele noastre — arată că nu determinismele bilogice dictează soarta omului, ci deschiderile sale spirituale, inteligența emoțională, astfel ca moartea sa nu se plătească cu vina proprie, ci prin conştiinţa ei să avem un reper ce ne maturizează gândi­rea şi sensibilitatea faţă de ceilalţi.
Presa română a pierdut un gazetar de ţinută, care a contribuit mult la formarea noilor generaţii de jurnalişti.
Un om care şi-a dedicat întreaga existenţă promovării comunităţii în care a trăit, un profesionist care şi-a subordonat în­treaga viaţă crezului său de jurnalist.
Experimentatul jurnalist Dan Teodorescu cu spiritul mereu tânăr, după ce în cele 30 de volume editate până în prezent, a analizat și
prezentat cititorilor diversele domenii în care a activat era firesc și necesar să vină rândul închegării unui volum-document intitulat Iași – Cultură, Spirit și Credință, apărut la Editura PIM, în 2021.
În această lucrare autorul devoalează prin cronici manifestările culturale organizate sub egida sau în parteneriat cu Liga Scriitorilor Români, Filiala Iași Nord-Est în perioada martie-decembrie 2021.
Acest volum primit cu autograf și „cu multă considerație din partea autorului” a intrat în patrimoniul publicistic național cu mențiunea că este dedicat memoriei celui care a fost până de curând Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, plecat mult prea devreme pe cărări stelare.
Ca toate celelate realizări editoriale de până acum, autorul prin sârguința și munca sa judicioasă, scutește de mult efort pe cei ce vor să cerceteze diferitele aspecte legate de viața cultural-sportivă de pe plan local cât și național, pentru care trebuie să primească sincere mulțumiri atât din partea cititorilor, a celor care au trăit momentele respective cât și cei care le studiază din afara arhivelor.
Se poate observa, că în lucrările lui Dan Teodorescu, Cuprinsul reflectă materialul publicistic într-un format ce avantajează din punct de vedere al spațiului tipografic, deoarece evenimentele, manifestările sunt relatate în ordine cronologică și atunci este specificată doar luna când s-au desfășurat. În acest fel, volumul supus atenției noastre de aproximativ 650 de pagini și cu peste o sută de titluri are un Cuprins de o pagină.
Acest volum poate fi caracterizat și prin transpunerea spuselor Președintelui Academiei Române acad. Ioan-Aurel Pop: în tot mersul nostru prin istorie, fresca bisericească și icoana ne-au fost far și călăuză.
De altfel, găsim de-a lungul întregii lucrări suficiente argumente însă și un capitol separat intitulat „Iași – Spirit și Credință pe meleaguri românești” unde autorul sub forma relatărilor sau a ilustrațiilor care fac cât o mie de cuvinte conferă adevăr titlului enunțat.
Din această lucrare aflăm că Dan Teodorescu, în decursul timpului, a coordonat și participat la prestigioase acțiuni cultural-sportive din Germania, Austria, Ungaria, Croația, Serbia, Polonia, Ucraina sau în România în orașe, precum: București, Cluj-Napoca, Hunedoara, Galați, Ploiești, Bacău, Vaslui și Iași.
Jurnalistul Dan Teodorescu prin articolele publicate în ultimii ani în reviste din Germania, Israel, SUA și multe alte publicații din țară a promovat intensa activitate a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Iași Nord-Est cât și Iașul cultural fapt ce nu-i asigură doar calitatea de membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, ci și înalta apreciere a confraților de breaslă prin conferirea onorantei medalii „Virtutea literară” cât și premiul oferit în iulie 2021 de U.Z.P.R., la secțiunea „Carte”.
Alte aspecte care necesită relevate și pot atrage atenția cititorului sunt relatările referitoare la „aniversări în mass-media moldavă” și „Pe scena vieții de artist” unde pe parcusul a zeci și zeci de pagini sunt evidențiați cei „80 de ani de Radio România Iași”, de vorbă cu Vasile Arhire la împlinirea a 30 de ani de existență a TVR Iași sau „Maria Lătărețu la 110 ani de la naștere”.
Pe scena vieții de artist aflăm amintiri ce descriu cu greu emoțiile despre Ion Caramitru – Un prinț al teatrului contemporan sau despre doamna care a cucerit lumea prin glasul ei, ieșeanca Elena Moșuc.
Acest volum are în final CV-ul actualizat al autorului ce reprezintă pentru cei aproapiați un ghid și împreună cu îndemnul „să faceți (munciți) ca mine” capătă sens și valoare că prin puterea muncii se obțin rezultate.
Jurnalistul și scriitorul Dan Teodorescu este invitat, astăzi, miercuri, 15 decembrie 2021, în intervalul orar 8:35-8:45, din Matinalul ”Bună dimineața” – certitudinea unei treziri fără emoții, pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
(radioiasi.ro -15 decembrie 2021)

Iași - Cultură, Spirit și Credință în viziunea lui Dan Teodorescu


Experimentatul jurnalist Dan Teodorescu cu spiritul mereu tânăr, după ce în cele 30 de volume editate până în prezent, a analizat și prezentat cititorilor diversele domenii în care a activat era firesc și necesar să vină rândul închegării unui volum-document intitulat Iași - Cultură, Spirit și Credință, apărut la Editura PIM, în 2021.
În această lucrare autorul devoalează prin cronici manifestările culturale organizate sub egida sau în parteneriat cu Liga Scriitorilor Români, Filiala Iași Nord-Est în perioada martie-decembrie 2021.
Acest volum primit cu autograf și „cu multă considerație din partea autorului” a intrat în patrimoniul publicistic național cu mențiunea că este dedicat memoriei celui care a fost până de curând Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, plecat mult prea devreme pe cărări stelare.
Ca toate celelate realizări editoriale de până acum, autorul prin sârguința și munca sa judicioasă, scutește de mult efort pe cei ce vor să cerceteze diferitele aspecte legate de viața cultural-sportivă de pe plan local cât și național, pentru care trebuie să primească sincere mulțumiri atât din partea cititorilor, a celor care au trăit momentele respective cât și cei care le studiază din afara arhivelor.
Se poate observa, că în lucrările lui Dan Teodorescu, Cuprinsul reflectă materialul publicistic într-un format ce avantajează din punct de vedere al spațiului tipografic, deoarece evenimentele, manifestările sunt relatate în ordine cronologică și atunci este specificată doar luna când s-au desfășurat. În acest fel, volumul supus atenției noastre de aproximativ 650 de pagini și cu peste o sută de titluri are un Cuprins de o pagină.
Acest volum poate fi caracterizat și prin transpunerea spuselor Președintelui Academiei Române acad. Ioan-Aurel Pop: în tot mersul nostru prin istorie, fresca bisericească și icoana ne-au fost far și călăuză.
În sprijinul celor afirmate mai sus găsim de-a lungul întregii lucrări suficiente argumente însă și un capitol separat intitulat „Iași – Spirit și Credință pe meleaguri românești” unde autorul sub forma relatărilor sau a ilustrațiilor care fac cât o mie de cuvinte conferă adevăr titlului enunțat.
Din această lucrare aflăm că Dan Teodorescu, în decursul timpului, a coordonat și participat la prestigioase acțiuni cultural-sportive din Germania, Austria, Ungaria, Croația, Serbia, Polonia, Ucraina sau în România în orașe, precum: București, Cluj-Napoca, Hunedoara, Galați, Ploiești, Bacău, Brăila, Vaslui și Iași.
Jurnalistul Dan Teodorescu prin articolele publicate în ultimii ani în reviste din Germania, Israel, SUA și multe alte publicații din țară a promovat intensa activitate a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Iași Nord-Est cât și Iașul cultural fapt ce nu-i asigură doar calitatea de membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, ci și înalta apreciere a confraților de breaslă prin conferirea onorantei medalii „Virtutea literară” cât și premiul oferit în iulie 2021 de U.Z.P.R., la secțiunea „Carte”.
Alte aspecte care necesită relevate și pot atrage atenția cititorului sunt relatările referitoare la „aniversări în mass-media moldavă” și „Pe scena vieții de artist” unde pe parcusul a zeci și zeci de pagini sunt evidențiați cei „80 de ani de Radio România Iași”, de vorbă cu Vasile Arhire la împlinirea a 30 de ani de existență a TVR Iași sau „Maria Lătărețu la 110 ani de la naștere”. Pe scena vieții de artist aflăm amintiri ce descriu cu greu emoțiile despre Ion Caramitru – Un prinț al teatrului contemporan sau despre doamna care a cucerit lumea prin glasul ei, ieșeanca Elena Moșuc.
Acest volum are în final CV-ul actualizat al autorului ce reprezintă pentru cei aproapiați un ghid și împreună cu îndemnul „să faceți (munciți) ca mine” capătă sens și valoare că prin puterea muncii se obțin rezultate.
Mulțumim lui Dan Teodorescu, pentru urarea din finalul lucrării transmisă cititorilor de „Crăciun fericit și La mulți ani 2022!” și la rândul nostru îi dorim multă sănătate și bucurii.
Ionel Pintilii
(Membru UZPR)

luni, 13 decembrie 2021

La Iași, în Capitala Moldovei : Memorial ,,Doru Dinu Glăvan în Panteonul presei românești”

 

În organizarea Filialei Iași a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cu sprijinul Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi - Nord-Est, Cercului Militar Iași și al Redacțiilor publicaţiilor ,,Rezervistul”, ,,Eroii Neamului” și ,,Vocea Ta”, parteneri media fiind Radio România Iași, Televiziunea ,,TeleMoldova Plus” şi revista "Nord-Est Cultural", în ziua de 11 decembrie 2021, la Iași, în Capitala Moldovei, s-a împlinit Memorialul  ,,Doru Dinu Glăvan în Panteonul Presei Române”, care a cuprins: Oficierea Sfintei Liturghii a Sf. Evanghelist Ioan Gură de Aur”, Panihida în memoria răposatului Doru Dinu Glăvan, Parastasul cu colivă, pâine și vin, Alocuțiunile președinților LSR - Filiala Iaşi - Nord Est (Dan Teodorescu) și Filialei Iași a UZPR (Grigore Radoslavescu), Conferirea post-mortem celui omagiat  a Emblemei rezerviștilor și veteranilor din Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt și Manifestarea artistică de muzică cultică și poezie închinată distinsului ziarist trecut la cele veșnice.

     Pomenirea fostului nostru președinte a pornit din grija pe care o are creștinul față de cei răposați prin săvârșirea rugăciunilor și slujbelor orânduite de Biserică pentru pomenirea lor. De aceea creștinii ortodocși pomenesc pururea pe răposați și se roagă pentru dânșii, atât în rugăciunile personale, de fiecare zi, cât și prin slujbele și rânduielile așezate de Biserică pentru aceasta, la soroacele cuvenite.

Pentru buna organizare și desfășurarea a Memorialului, care a avut loc la Biserica Banu – monument istoric al Ortodoxiei, culturii și presei moldave situat în centrul Iașilor – au lucrat în duh și cu mult folos filantropic, alături de președintele Filialei, următorii ostenitori: scriitorul Dan Teodorescu și ziarista Petronela Cotea Mihai – vicepreședinți ai Filialei Iași a UZPR,   Benone Tiron – secretar al Filialei, Ionel Pintilii și Jică Aionoaie – membrii ai Colegiului Director.

   Pentru organizarea Memorialului a fost aleasă Biserica Banu cu Hramurile Adormirea Maicii Domnului și Duminica Tuturor Sfinților  dată fiind importanța excepțională  a acestui lăcaș de cult  de care se leagă oficierea primelor slujbe în limba română, editarea ziarelor ,,Neamul Românesc” și ,, România în timpul Primului Război Mondial, unicitatea bisericii în spațiul cultural, istoric, publicistic, literar și artistic, slujirea bisericească și filantropică deosebită a acesteia pentru comunitatea ieșeană – fapt cunoscut și apreciat de Doru Dinu Glăvan cu prilejul vizitelor și întâlnirilor din ultimii ani cu breasla jurnaliștilor moldoveni.

     Biserica Banu, cunoscută în vechime ca ,,A Mitropolitului” și ,,Biserica Limbii române” iar azi ca,, Poarta Ortodoxiei ieșene spre Europa creștină - a fost rectitorită între anii 2010-2012 (complet renovată și pictată în stil neoclasic) sub păstorirea părintelui Dumitru Merticariu (care își doarme somnul de veci în curtea lăcașului), om de aleasă cultură și spiritualitate, prieten bun al ziariștilor ieșeni, luptător neobosit pentru triumful presei libere și al spiritualității moldave și basarabene. Opera sa liturgică, filantropică și culturală este astăzi continuată  de tânărul preot paroh Bogdan Țifrea, ziarist al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, redactor-șef al Studioului de radio ,,Trinitas”. 

   În cadrul Memorialului, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de preotul paroh, a urmat Panihida (Slujba de Pomenire) la șase săptămâni a jurnalistului Doru Dinu Glăvan, în amintirea Înălțării la cer a Domnului Hristos la 40 de zile după Înviere, având ca folos înalțarea  la cer și  a sufletului răposatului Doru Dinu. Din aceeași dorință, în cadrul Memorialului, a avut loc și Parastasul cu colivă, colaci și vin pentru cinstirea și pomenirea sa, așa cum pomenesc vechile rânduieli bisericești cuprinse în Așezămintele Sfinților Apostoli (Cartea VIII, cap.44) și în alte scrieri vechi creștine: «Noi îi poftim pe săraci și nevoiași la ospăț, pentru ca astfel serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine plăcută lui Dumnezeu».


   Aceasta întrucât pomenile (praznicele) sunt mesele care se fac în cinstea și pomenirea morților datând ca rămășițe ale vechilor agape sau mese frățești, cu care era împreunată, în vechime, slujba în amintirea celui trecut la Domnul. Astfel, Coliva, care a închipuit însuși trupul lui Doru Dinu Glăvan, a mărturisit,  totodată, pentru jurnaliștii ieșeni, un semn văzut al credinței acestora în înviere și nemurire, ea fiind făcută din boabe de grâu, pe care Însuși Domnul le-a înfățișat ca purtând în ele icoana sau asemănarea învierii trupurilor. După cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roada trebuie să se îngroape mai întâi în pământ și apoi să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 ș.u.). De aceea, la binecuvântarea colivei de către preot, și anume, când s-a cântat «Veșnica pomenire», ziariștii, scriitorii ieșeni, rezerviștii și veteranii militari prieteni  ai lui Doru Dinu Glăvan au ridicat tava cu colivă  legănând-o pe mâini, în semn de comuniune și legătură cu răposatul. Același lucru a închipuit și gustarea din colivă de către cei prezenți, după binecuvântarea ei.

      Panihida (panahida) oficiată în biserica Banu, în memoria  președintelui Doru Dinu Glăvan (pomenire care, în popor, poartă de obicei numirea de parastas, de la cuvântul grecesc care înseamnă a se ,,înfățișa înaintea cuiva”, ,,a mijloci”)  a arătat rugăciunea de mijlocire a  celor prezenți pentru răposat, parastasul  - prescurtare a slujbei înmormântării - având ca parte de căpetenie rugăciunile de dezlegare și iertare, rostite de preot la sfârșitul slujbei, urmate, ca și la înmormântare, de «Veșnica pomenire»  împrejurul mesei cu  colivă, pâine și vin.  

   Următorul moment semnificativ în cadrul ceremonialului religios

l-au constituit evocarea personalității jurnalistului Doru Dinu Glăvan  prin alocuțiunile cuvântate de scriitorul Dan Teodorescu - Președintele Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord-Est și de col.(r) Grigore Radoslavescu - Președintele Filialei Iași a UZPR. Puternic emoționat, Dan Teodorescu, scriitorul și jurnalistul premiat în vară de către însuși Doru Dinu Glăvan la Gala Premiilor UZPR de la TVR Bucureşti, a spus: ,,Cinstim astăzi, în biserica copilăriei mele, eu locuind mulţi ani pe strada Lăpuşneanu, exact lângă Biserica Banu, memoria celui care a fost un mare om, jurnalist şi patriot, Doru Dinu Glăvan. Ultima mea carte editată în urmă cu puţine zile <<Iaşi - Cultură, Spirit şi Credinţă>> îi este dedicată, în amintirea clipelor petrecute împreună la Iaşi şi Bucureşti, unde am discutat mereu de breasla noastră, cea a jurnaliştilor români de pretutindeni. Pentru mine, Doru Dinu Glăvan rămâne un nume sfânt!".

     În continuare, prin binecuvântarea  jurnaliștilor și scriitorilor ieșeni, col.(r) Grigore Radoslavescu, președintele Filialei Iași a UZPR, a evocat personalitatea celui care a fost Doru Dinu Glăvan: ,,Am savârşit slujba de pomenire a celui care a fost considerat  printre cei mai reprezentativi oameni ai presei noastre din perioada postdecembristă. Şi Sfântul Pavel, graţie scrisorilor semnate, care erau de altfel şi singurele surse de comuni­care între comunităţi, poate fi numărat — alături de ceilalţi Apostoli, Profeţi, Părinţi şi Scriitori bi­sericeşti — printre marii jurnalişti ai lumii. Pornind de la această învățătură apostolică, un om cu o astfel de vocaţie este acela care vede şi înţelege mai mult decât văd şi înţeleg alţii şi, cu atât mai mult, ştie cum să spună şi altora ceea ce trebuie să fie ştiut. Cititorul sau telespectatorul vede, aude şi simte ceea ce jurnalistul a văzut, a auzit şi a simţit; din această cauză, aceste apre­cieri trebuie făcute în duhul adevărului.     

     Jurnalistul Doru Dinu Glăvan a fost, din această perspectivă,  un profesionist prin exce­lenţă, un om imparţial, obiectiv şi respectuos, un om care a onorat cu demnitate profesia sa. Trata cu decenţă, discernământ şi bun simţ episoadele pe care intenţiona să le aducă în atenţia opiniei publi­ce, respectând cu sfinţenie deontologia comunicării informaţiei. Nu distorsiona informaţiile şi nici nu acuza tendenţios. Munca sa, desfăşurată fie prin relatările și comentariile de la evenimente la Radio Reșița, fie în birourile redacţiilor unde a muncit, a fost făcută cu dăruire, entuziasm, pasiune şi profesionalism.

    A fost un om de bună credinţă, având în vedere faptul că, prin  informarea ce o oferea pu­blicului, cu risipă de talent, nu a lezat personali­tatea nimănui. Sigur, ca jurnalist critica, însă ar­gumentat şi nepătimaş, astfel încât reportajele și scrisul său îndeplineau o misiune cu rol instructiv şi formativ.

     Era un profesionist, cu o vastă cultură, pasionat şi răbdător într-ale realizării reportajului audio-video și ale redactării articolelor scrise pentru diferite publicații.

     Nu a fost numai un gazetar de un profesiona­lism pilduitor, ci şi un director de opinie în sensul adevărat al cuvântului, un formator de conştiințe, un lider al presei române preocupat de susţinerea unor valori şi principii, nu numai în interiorul ci şi în spaţiul larg al comunităţii, al societăţii româneşti în ansamblul ei, al Uniunii Ziariștilor în special, pe colegii de breaslă considerându-i adevărați frați. Am putea spune că a fost un apostol al comunicării, căruia nu i-au fost străine cuvintele Mântuitorului: „Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă” (Matei 5, 22).

     Jurnalistul  Doru Dinu Glăvan a fost un om care a ştiut să evite falimentul spiritual al vieţii sale. Era con­ştient de faptul că nici o libertate nu se poate exercita făcând abstracţie de libertatea celuilalt. De aceea, şi-a raportat activitatea sa la principii şi nu la sentimente. Întotdeauna a pus veridicita­tea faptelor la baza culegerii şi expunerii informa­ţiilor, respectând libertatea de opinie şi de expri­mare a celorlalţi şi respingând cu tărie orice înclinaţie spre discriminare. Prin conduita sa, a pro­movat cu precădere respectarea codului deontolo­gic în cadrul sistemului jurnalistic ca mijloc de so­luţionare a eventualelor litigii, ridicând prestigiul presei românești  și al asociației   profesionale a  ziariștilor - UZPR.

    A fost un campion comunicării în mase, bun jurnalist şi reporter  de radio. Echilibrat, onest şi loial principiilor presei, a reuşit să impună un stil de jurnalism în care investigaţiile, comentariile şi ştirile acopereau nu numai domeniile vieţii sportive ci și pe cele ale vieții politice, economice, sociale şi culturale contemporane, dovedind marea sa capacitate de sinteză şi intuiţie.     

   Memorabil ca editorialist, fin detector de nuanţe şi sensuri în complicaţia spectrală a evenimentului extern, a fost un om de a cărui vocaţie nu te puteai îndoi. Și aceasta pentru că harul lui Dumnezeu i-a transfigurat talentul încât și-a dobândit prestigiul prin calităţile sale profesionale şi nu prin abuz de drept. Doru Dinu Glăvan vizualiza informaţia, o autentifica şi îi con­ferea credibilitate.

    De multe ori s-a pronunţat ca imaginea și mesajul comunicat  în eter să nu detroneze cuvântul, ceea ce ar fi dus la o atrofiere culturală prin sărăcirea limbajului şi scăderea capacităţii de cunoaştere. Opoziţia în acest sens i-a fost îndreptăţită, deoarece în excesul de imagi­ne ori de audiție  privirea și auzul  devin pasive, autiste şi neputincioa­se. Iar prin aplatizarea culturii, educaţia este înlo­cuită cu abundenţa informaţiei, ceea ce diminuea­ză aptitudinea de discernământ dintre bine şi rău, mai ales la tineri. Mai mult, excesul de mesaje prin ima­gine, scris ori transmisii radio produce o laxitate a moravurilor, iar sacra­lizarea consumului prin publicitate ia locul trans­cendenţei.

    Plecând de la aceste riscuri ale excesului de comunicare, cel a cărui viaţă o omagiem astăzi prin ritualul Panihidei, al slujbei de Pomenire,  a pledat în mod persuasiv pentru reluarea caracterului sacru, dis­tinct şi benefic al educaţiei prin presă, mai ales a tinerei generații. A pledat pentru a contrapune hipermediatizării experienţa personală, construirea opiniilor şi conceptelor proprii.

     Prezenți la Pomenire  în această biserică unică în spațiul moldav prin educația religioasă și culturală, ,,poartă a Ortodoxiei ieșene spre Europa creștină”, unde s-a săvârșit prima slujbă în Limba română, se cuvine să evocăm faptul că Doru Dinu Glăvan vorbea şi scria într-o limbă curat românească, limbă ce curgea prin harul să de bănățean ,,de frunce” și de fiu al  Banatului de Munte. Era purtătorul unei culturi universale, profund asimilate. De aici şi profesionalismul, echilibrul, calitatea de a se concentra asupra lucrurilor cu adevărat importante, toate însoţite de o modestie şi un spirit de sacrificiu exemplare.

    Era împotriva unei culturi sterpe, lipsită de prezenţa lui Dumnezeu. Avea capacitatea de a sesiza intuitiv şi instantaneu semnificaţiile, pre­cum şi abilitatea de a le regrupa, pentru a oferi

ci­titorului ansambluri sintetice, ce pot fi descifrate imediat. Refuza orice ingerinţă care i-ar fi putut influenţa şi, de ce nu, compromite relatarea radiofonică  și scrisul, dar și calitățile de lider al UZPR. Cu fiecare ocazie, el a scos în evidenţă, în reportaj şi scrierile sale, în conducerea UZPR, faptul că doar cultura poate lărgi perspectivele vieţii, fiind cel mai eficient antidot împotriva necunoaşterii, nepăsării şi infantilismului şi, nu în ultimul rând, singura capabilă să dea sens veridic vieţii şi morţii.

    Astăzi, pacea — pe care el a promovat-o în gândurile şi sentimentele noastre — arată că nu determinismele bilogice dictează soarta omului, ci deschiderile sale spirituale, inteligența emoțională, astfel ca moartea sa nu se plătească cu vina proprie, ci prin conştiinţa ei să avem un reper ce ne maturizează gândi­rea şi sensibilitatea faţă de ceilalţi. Iată de ce, cel pe care îl pomenim astăzi în Capitala Moldovei, la aproape 1000 de kilometri de locul natal și de Capitala Banatului, unde își doarme somnul de veci, s-a păzit  ca munca sa de redactor și reporter de radio, dar și scrisul său să nu fie dominat doar de sfaturi, aceasta pentru reușita deschiderilor spirituale de folos breslei jurnaliștilor.

    A iubit şi promovat adevărul, conştient fiind că „pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății" (Matei 12, 36). Pasiunea sa pentru adevăr i-a îmbogăţit viaţa, mai ales în condiţiile creşterii bunei sale informări pe care i-a adus-o profesiunea de jurnalist și de lider al UZPR. Cuvântul său avea o mare putere, aducea cu el ceva din fiinţa lui. Şi aşa, pre­cum Cuvântul lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi, şi cuvântul omului este omul însuşi. Aşa se face că, dacă vrei să ştii ce este în inima omului, ia aminte la cele ce spun buzele lui. La cuvintele şi la înţelesul vorbelor lui.

    Jurnalistul Doru dinu Glăvan va rămâne fără îndoială în istoria presei un nume care şi peste ani se va impune a fi observat, conspectat şi înţeles; într-un cuvânt, el va rămâne o pildă şi o ştachetă de referinţă.

    Presa română a pierdut un gazetar de ţinută, care a contribuit mult la formarea noilor generaţii de jurnalişti. Un om care şi-a dedicat întreaga existenţă promovării comunităţii în care a trăit, un profesionist care şi-a subordonat în­treaga viaţă crezului său de journalist.   

    Acesta va fi portretul ce va rămâne în memoria tutror ziariștilor.

    Fie ca pilda vieţii lui şi pasiunea pentru ade­văr pe care a

difuzat-prin emisiunile și prin scrierile sale, precum și prin profesionalismul cu care a condus UZPR, să fie pre­luate, de către discipolii pe care i-a format, drept un mo­del de abnegaţie pentru un autentic şi echilibrat journalist, pentru un lider cu inteligență emoțională şi să stimuleze dorinţa permanentă de adevăr celor cei-au primit informaţia!

     Acum 40 de zile vocea jurnalistului  Doru Dinu Drăgan a tăcut pentru noi spre a se alătura cetei  îngerilor, purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu! ”

     Referitor la Manifestarea religioasă din finalul Memorialului, aceasta a cuprins: evocări artistice susţinute de Silvia Aboaice, Valeriu Rudolf, Tudor Andrei Ostafie, Adi Gegiuc,  Emil Coșeru - maestrul scenei ieșene de teatru și recitalul poetic din propria creație literară, adecvat Ceremonialului, susținut de   Dan Teodorescu.

    Memorialul s-a încheiat cu angajamentele celor prezenți de a păstra vie amintirea lui Doru Dinu Glăvan, atât prin cultul particular cât și prin cel obșesc, la împlinirea soroacelor la 3, 6, 9 luni și un an și apoi, în fiecare an, până la șapte ani.

 Colegiul  Director al Filialei Iaşi a UZPR

 

marți, 7 decembrie 2021

CS Politehnica Iaşi şi-a desemnat laureaţii pe 2021


Clubul Sportiv Politehnica Iaşi aparţine de Ministerul Educaţiei şi are mai multe secţii sportive, printre care cele de ATLETISM, BADMINTON, BASCHET – Masculin, HANDBAL – Masculin, JUDO - Masxulin, RUGBY – Masculin şi Feminin, ŞAH, TIR,  TENIS DE MASĂ.
Directorul clubului ieşean, prof. Vasile Manole, a anunţat laureaţii pe anul 2021, la sporturi olimpice şi sporturi neolimpice, după cum urmează, cu menţiunea că la sporturile individuale laureaţii sunt judoka Vlad Simionescu (participant la JO de la Tokyo) şi atletul Vlad Dulcescu:
- Topul sportivilor CS POLITEHNICA IAȘI 2021
A. Secțiunea Sport Olimpic - Individual

1. SIMIONESCU VLAD - Judo      
          antrenor Năftică Costel

          Locul 14 mondial

          JO Tokyo +100 kg                                                 locul 9

          Grand Prix Zagreb +100 kg                                  locul 2

          Grand Slam Abu Dhabi +100 kg                          locul 2

1.DULCESCU VLAD - Atletism               

          antrenor Ursache Dorin

          CE echipe seniori - ștafeta 4x400 m                     locul 2

          CB seniori aer liber - ștafeta 4x400 m                  locul 2

          CB seniori sală - ștafeta 4x400 m                          locul 2

          CBseniori aer liber - 400 mg                                 locul 4

          CN seniori aer liber - 400 mg                                locul 1

          CN seniori aer liber - 200 m                                  locul 2

          CN seniori sală - 60 mg                                          locul 3

          CN seniori aer liber - 400 m                                  locul 3

          Cupa României - 400 mg                                       locul 1

          Cupa României - 400 m                                         locul 1

          Cupa României - 200 m                                         locul 1

2. SAUCĂ ALEXANDRU  - Tir - pistol

          antrenor Săcăleanu Ioan

          component al lotului național de seniori

          Participare la CE seniori

          CN seniori - AC 10 m                                             locul 1

          CN seniori - PL 50 m                                             locul 1

          CN seniori - P. Standard                                       locul 1

          Cupa României - AC 10 m                                    locul 1

          Cupa României - PL 50 m                                     locul 1

          CN seniori - echipe P. Liber                                  locul 1

          CN seniori - echipe P. Standard                           locul 3

3. SĂCĂLEANU VLAD - Tir - pistol

          antrenor Săcăleanu Ioan

          component al lotului național de seniori

          CN seniori - P.Liber                                              locul 3

          CN seniori - P. Viteză                                            locul 1

          CN seniori - P. Standard                                       locul 2

          CN seniori - echipe P. Liber                                  locul 1

          CN seniori - echipe P. Standard                           locul 3

          Cupa României - AC 10 m                                    locul 2

          Cupa României - P. Cal. Mare                             locul 1

          Cupa României - P. Standard                                        locul 1

          Cupa României - P. Viteză                                    locul 1

4. FĂGĂRAȘ DARIUS - Atletism

          antrenor Ursache Dorin

          Participare la CE tineret

          CN seniori aer liber - 400 mg                                locul 2

          CN tineret aer liber - 400 mg                                locul 1

          CN tineret sală - 60 mg                                          locul 2

          Cupa României - 400 mg                                       locul 2

4. COCHIOR MIHAI - Atletism                          
antrenor  Popovici Viorel

          CN tineret aer liber - 3.000 mob.                          locul 1

          CN tineret sală - 3.000 m                                       locul 2

          CN tineret sală - 1.500 m                                       locul 3         
          Cupa României aer liber - 5.000 m                      locul 2

          CN tineret - cros                                                     locul 3
5. AXINTE MIHAI - Tir - pușcă

          CN seniori 3x40                                                      locul 3

          Cupa României seniori 3x40                                 locul 3

          Cupa României seniori 60 f culcat                       locul 3

          CN seniori echipe 3x40                                          locul 2

          CN seniori echipe 40 f genunchi                           locul 2

          CN seniori echipe 40 f picioare                             locul 2

5. ATOMI ANDREEA MARIA - Rugby VII

          antrenor Tarcan Nicolae

          componentă a lotului României de senioare

          - CN senioare                                                          locul 1

          - Cupa României senioare                                    locul 1

6. DĂMĂCHIANU ȘTEFANIA - Atletism

          antrenor Ursache Dorin

          CN seniori aer liber - 400 mg                                locul 3

          CN tineret aer liber - 400 mg                                locul 2

          Cupa României - 400 mg                                       locul 1

6. ATĂNĂSOAEI CĂTĂLIN - Atletism             

          antrenor  Popovici Viorel

          CN seniori aer liber - 3.000 m                               locul 2

          CN seniori aer liber - 3.000 mob.                          locul 3

7.DARIE TUDOR          - Judo                             

antrenor Babiuc Ioana, Năftică  Costel

          CN U23 - +100kg                                                    locul 1

          CN U21- +100kg                                                     locul 2

8.BUCĂTARU COSMIN - Judo     
antrenor Babiuc Ioana, Năftică  Costel

          CN U23 - 81kg                                                        locul 3

          CN U21- 81kg                                                         locul 1

          8.PANAITE ALEX - Judo     
antrenor Babiuc Ioana, Năftică  Costel

          CN U23 - 100kg                                                      locul 3

          CN U21- 100kg                                                       locul 2
B. Secțiunea Sport Neolimpic - Individual

9. DEAC BOGDAN - Șah                
antrenor Danilov Vladimir

          - component al lotului olimpic al României de seniori

          - CM seniori                                                            locul IV

          - CE seniori                                                             locul IV

          - CN seniori                                                             locul 1

          - CN echipe seniori - masa 1                                  locul 1

10. STOLERIU GEORGE - Șah     
antrenor Ungureanu Vlad

          - component al lotului național al României de seniori

          - CE tineret online                                                  locul 5

          - CN seniori                                                             locul 3

          - CN echipe seniori - masa 6                                  locul 1

          - CN tineret dezlegări                                             locul 1

          - CN tineret clasic                                                   locul 2

          - CN tineret rapid                                                   locul 2

          - CN tineret echipe clasic                                       locul 3

          - CN tineret echipe rapid                                       locul 3

C. Secțiunea Sport Olimpic - Echipe

1. Echipa Rugby VII feminin senioare       antrenori: Tarcan Nicolae, Lepciuc Gabriela

          - loc I CN senioare

          - loc I Cupa României senioare

2.Echipa Rugby VII seniori                       

          antrenor  Stuparu Mihai

          - loc III CN seniori
3. Echipa Rugby VII feminin junioare      antrenori: Tarcan Nicolae, Lepciuc Gabriela

          - loc I CN echipe junioare

          - loc I Cupa AIR echipe junioare

4. Echipa de baschet masculin 3x3 U18     antrenori:Clapon Gabriel, Stochici Ovidiu

          - loc I CN

5. Echipa de baschet feminin 3x3 U18       antrenor  Marian Emilia

          - loc II CN

6. Echipa de handbal seniori                     

          antrenor  Spiridon Florin

          - loc IV CN - Divizia A

7. Echipa de tir pușcă seniori                     antrenor Axinte Mihai

          - 3 locuri II CN seniori

          8. Echipa de tir pistol seniori           antrenor Săcăleanu Ioan

          - 1 loc I CN seniori

          - 1 loc III CN seniori

9. Echipa de tenis de masă senioare           antrenor  Gaftea Maria

          - loc III CN senioare - Divizia A

10. Echipa de tir pușcă tineret                    antrenor Axinte Mihai

          - 3 locuri I CN

          - 1 loc II CN

D. Secțiunea Sport Neolimpic - Echipe

10. Echipa de șah seniori                                      

          antrenor Danilov Vladimir

          - Locul II CN șah clasic - Superliga

          - Locul III CNseniori șah blitz.

Legendă:

PL - Pistol Liber

P. Cal. Mare - Pistol Calibru Mare

3.000 m ob. - 3.000 metri obstacole

Cupa AIR - Cupa Asociației Internaționalilor de Rugby

JO - Jocurile Olimpice

CE - Campionat European

CB - Campionat Balcanic

CN - Campionat Național.

DAN TEODORESCU