duminică, 10 ianuarie 2016

Asociaţia Literară Păstorel Iaşi şi-a mărit efectivul cu 50 % !




Duminică, pe 10 ianuarie 2016, membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI) s-au reîntâlnit la sala de lectură a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Asachi" din Iaşi, la obişnuita şedinţă lunară cu public, pentru prima dată în acest an.
Într-o sală plină cu urmaşii lui... Păstorel şi nu numai, directorul ALPI, comandorul şi scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă a menţionat: "Vă doresc un an 2016 cu bucurie, alături de cei dragi din familiile dumneavoastră. Observ că faţă de anul trecut, avem cu 50 % mai mulţi oameni care iubesc literatura şi sunt alături de noi. În aviaţie se spune cam aşa: Să dea Dumnezeu să avem atâtea aterizări câte decolări avem ! Asta vă doresc şi eu la toate capitolele !".
În continuare, directorul Mihai Batog-Bujeniţă a prezentat acţiunile culturale şi artistice la care au participat membrii ALPI în ultima perioadă, precum sărbătoarea Hanuka organizată  de Comunitatea Evreilor din Iaşi şi vernisajul expoziţiei "Florile Gabrielei", cu pictoriţa Gabriela Cucinschi în prim plan. Au fost prezentate cartea "Scut împotriva metehnelor umane", de Ioan Hodaş, antologia literară editată în decembrie 2015 la Cluj-Napoca şi în care apar şi materialele şi poeziile ieşenilor Mihai Batog-Bujeniţă şi Dan Teodorescu, Revista Familiei (editată în Israel), revista "Însemnări" a Şcolii Rediu-Dumbrăviţa (cu prezenţa în sală a profesoarelor Petronela Angheluţă şi Georgiana Vasile), care face parte din proiectul "Universul cuvintelor", ziarul "Vocea Ta", care se distribuie în Germania, Austria, Olanda şi Belgia, acolo unde un colaborator permanent la pagina de sport este acelaşi Dan Teodorescu.
S-a discutat în continuare despre proiectul de statut al Uniunii Epigramiştilor din România (UER), cu destule aspecte critice la adresa lui menţionate de Mihai Batog-Bujeniţă, Eugen Deutsch, Sorin Cotlarciuc şi Mihai Haivas.
În altă ordine de idei, s-a menţionat că Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Asachi" din Iaşi a oferit către ALPI o diplomă de excelenţă la finele anului trecut, pentru participarea asociaţiei ieşene la Festivalul Teodorenii, o manifestare de prestigiu în sfera culturii moldave.  
În faţa unui numeros public, au recitat din propriile creaţii (epigrame, poezie, fabule, proză scurtă) şi au primit numeroase aplauze Aurel Baican, Dan Teodorescu, Dumitru Ivas, Doina Toma, Vasile Larco, Emil Gnatenco (într-un reuşit recitat actoricesc din poeziile lui Doina Toma şi Gabriela Cucinschi), Sorin Cotlarciuc, Mihai Batog-Bujeniţă (cu un reuşit grupaj de epigrame la aniversarea a 25 de ani de la căsătorie - nunta de argint !), Mihai Stancu, Nicolae Stancu, Val Andreescu, Elena Mândru, Mihai Haivas, Cristinel Cojocaru, Vasile Unguraşu, Ioan Hodaş, Constantin Profir, Olguţa Luncaşu Trifan, Anica Tănase, Nina Gonţa Coleaghin, Corneliu Carp. Prof. Vasile Diacon a prezentat apoi cartea "Măgărosul".
Tot în cadrul manifestării menţionate, Rodica Rodean - preşedinta Asociaţiei "Universul Prieteniei" a făcut numeroase înregistrări video pentru CD-ul aferent revistei de talie internaţională "Meridianul Cultural Românesc" (nr. 4), care va apare pe piaţă peste puţine zile.
Membrii ALPI au fost invitaţi apoi să participe la următoarele manifestări cu public, precum lansarea cărţii "Lespezi, pe fir de legendă şi împlinire" (de Mihai Caba, pe 13 ianuarie 2016, la ora 15.00, la Muzeul Unirii din Iaşi), la "Ziua Eminescu" de la Centrul Cultural Multifuncţional din Iaşi (pe 15 ianuarie, de la ora 15.00, cu participarea actorului Petru Ciubotaru), lansarea cărţilor lui Nina Gonţa Coleaghin (pe 30 ianuarie), lansarea volumului de proză a doamnei Camelia Dumitra Damian (pe 6 februarie, la ora 11.00, tot la Muzeul Unirii din Iaşi).
La finalul manifestării, într-o atmosferă prietenească, directorul Mihai Batog-Bujeniţă a tras concluziile: "Am reuşit astăzi să râdem şi asta e un lucru bun şi sănătos !".
Următoarea întâlnire lunară a membrilor ALPI va avea loc duminică, pe 14 februarie 2016, tot la ora 10.00 dimineaţa şi tot la Sala mare de lectură a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Asachi" din Iaşi.
DAN TEODORESCU

CSMS Iaşi revine pe stadionul din Dealul Copoului



După reunirea lotului care va avea loc luni, 11 ianuarie 2016, fotbaliștii echipei CSMS Iași se vor pregăti centralizat la baza de la stadionul Emil Alexandrescu, urmând ca plecarea în cantonament din Antalya să aibă loc pe 16 ianuarie.
În Turcia, se va sta până pe 7 februarie, timp în care alb-albaștrii vor disputa 5 meciuri de pregătire, cu următorii adversari:
22 ianuarie – Sopron (Ungaria, liga a 2-a)
24 ianuarie – Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria, prima ligă)
28 ianuarie – Chikhura Sachkhere (Georgia, prima ligă)
31 ianuarie – Zbrojovka Brno (Cehia, prima ligă)
2 februarie – Bohemians Praga (Cehia, prima ligă)
Fundașul croat Ante Saric va da probe la echipa ieşeană, urmând să fie testat până la plecarea în cantonament.
Antrenorul Nicolo Napoli îl doreşte la echipa din Copou şi pe Julius Wobay, dar discuţiile pe această temă nu sunt finalizate.
În primul meci oficial din acest an din Liga I, tot în februarie, CSMS Iaşi va evolua la Ovidiu, contra Viitorului lui Gică Hagi. (Sursa: CSMS Iaşi)

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Premiile AFAN: Budescu - cel mai bun fotbalist, Şumudică - cel mai bun antrenor


Constantin Budescu
Constantin Budescu a primit premiul pentru cel mai bun fotbalist din campionatul României în 2015, el fiind ales totodată şi cel mai bun atacant, iar tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a fost desemnat cel mai bun antrenor, vineri seară, în cadrul galei organizate de AFAN.
La gala Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori a mai fost premiat un jucător de la Astra Giurgiu, Silviu Lung Jr, ales cel mai bun portar.
Cel mai bun fundaş a fost ales Fernando Varela (Steaua), acestuia revenindu-i şi premiul pentru cel mai bun jucător străin din România.
Nicolae Stanciu, component al echipei Steaua, a fost ales cel mai bun mijlocaş.
FC Viitorul a primit premiul fair-play, dar şi un premiu pentru cel mai bun conducător de club (Gheorghe Hagi) şi unul pentru cel mai bun tânăr jucător - Ianis Hagi.
Selecţionerul Anghel Iordănescu a obţinut premiul pentru excelenţă, în timp ce Mirel Rădoi a primit premiul pentru întreaga carieră.
Alte premii acordate la gala AFAN:
- Cel mai bun arbitru - Cristian Balaj
- Cea mai bună jucătoare de fotbal - Ştefania Vătafu
- Cel mai bun jucător de futsal - Robert Lupu (Informatica Timişoara).
La eveniment au fost prezenţi ministrul Tineretului şi Sportului Elisabeta Lipă, vicepremierul Vasile Dîncu şi fostul vicepremier Gabriel Oprea.
Premiile AFAN au fost acordate performerilor anului în urma voturilor primite din partea fotbaliştilor şi antrenorilor care activează în primele trei eşaloane. (Sursa: Mediafax)

La început de 2016: Echipa de volei Penicilina Iaşi își face bilanțul și privește în viitor



 Echipa feminină de volei Penicilina Iași a intrat în al 54-lea an de existență. Pe parcursul istoriei sale au existat ani glorioși, unii mai puțin semnificativi ca rezultate. Trebuie subliniată prezența aproape permanentă a clubului ieșean în prima Divizie a țării, lucru reușit în istoria acestui sport doar de încă două echipe Dinamo București și Rapid București. Penicilina este singura entitate voleibalistică feminină din prima ligă susținută financiar în totalitate de o societate comercială. În acest context, conducerea clubului Penicilina încearcă să mențină înteresul publicului pentru volei, prin rezultate bune, eforturile menținerii la nivelul înaltei performanțe fiind semnificativ.
Un bilanț al primei părți a campionatului l-am realizat cu domnul Vasile Stângă, președintele clubului ACS Penicilina Iaşi.
- La începutul sezonului ați anunțat că echipa are obiectiv locurile 5-6. La jumătatea întrecerii vă aflați pe poziția a 9-a. Cum se explică aceasta ?
- Pentru a fi liniștiți în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului la finalul întrecerii, ar fi fost bine dacă ne situam acum între locurile 5-8. Formația noastră a acumulat 11 puncte, ceea ce reprezintă un plus față de turul ediției anterioare. Apreciez că pentru a obține ceea ce ne dorim va fi necesar să mai câștigăm 14 puncte în retur. Ce ne propunem este realizabil, argumentul fiind exprimarea echipei la un nivel mult mai ridicat în ultimele jocuri din tur, față de ultimii patru ani. Cu 25 de puncte la sfârșitul sezonului regulat ne-am putea situa între locurile 5-8.
- De ce doar 11 puncte în sezonul de toamnă ?
- După cum știți, înaintea acestui campionat, la conducerea tehnică  am adus un nou antrenor, prof. Dan Gavril, și s-au făcut mai multe transferuri de jucătoare, după ce retrogradasem la sfârșitul ediției precedente și am revenit în prima divizie prin retragerea Științei Miroslava. Cristina  Lungu a renunțat la activitatea competițională, iar Ana Maria Berdilă a plecat la Blaj. Am dorit să creștem valoarea lotului și am apelat la jucătoare străine din Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova. Au venit și câteva voleibaliste de la Știința Miroslava, echipă care se desființase. Reconstrucția unei formații reprezintă un demers dificil. Cu toată priceperea antrenorului Dan Gavril, a fost greu să armonizezi relațiile de joc și să creezi omogenitate între  3-4 jucătoare noi cu 3-4 din lotul vechi, într-un timp scurt. După părerea mea abia în ultimele 2-3 etape, Penicilina a consacrat un sextet.
- Credeți că meciul de la Piatra Neamț, pierdut de ieșence cu 1-3, putea însemna un moment psihologic favorabil pentru echipă ?
- Dacă ne uităm la ierarhia de acum, cu siguranță. Noi am fi avut 13 sau 14 puncte, iar Unic 11 sau 12. În plus, ar fi fost elanul pe care ți-l oferă un succes într-o deplasare dificilă. Am câștigat primul set, am condus în al doilea, dar lipsa de încredere că putem obține un rezultat important a ”vămuit” forțele și luciditatea fetelor. Factorul psihologic a intervenit și în alte partide, în care puteam obține seturi sau puncte. Se lucrează la antrenamente și pentru ameliorarea influenței stării emoționale în diferite situații, mai ales prin creșterea valorică pe faze de joc și pe ansamblu. Vă spuneam că spre finalul primei părți a campionatului echipa a jucat bine. Chiar la Bacău, cu Știința, s-a întâmplat asta. În primul set a fost 23-23, jucătoarele noastre erau mobilizate, dar a intervenit o greșeală de arbitraj și l-am pierdut.        
- Jucătoarele din afara țării cum s-au adaptat la Iași ?
- La condițiile pe care clubul le oferă, nu numai lor, ci tuturor sportivelor din lot, eu zic că foarte bine. S-au dezvoltat relații bune de comunicare între sportive, ceea ce a dus și la creșterea coeziunii în timpul partidelor. Suntem optimiști pentru următoarea perioadă, chiar dacă Federația Română de Volei legitimează jucătoarele străine doar pe un an. După terminarea campionatului, la sfârșitul lunii aprilie, activitatea competițională lipsește și atunci fiecare sportivă începe să prospecteze piața, poate spre ceva mai bun, iar clubul trebuie, și el, să-și prefigureze viitorul. Aduci alte jucătoare pe care, la volei, le poți cunoaște mai mult după palmares și biografie, sau din recomandări verbale, și mai puțin din meciuri văzute sau filmate. Am prefera voleibaliste din țară, dar oferta nu mai este una bogată pentru ceea ce ne dorim să realizăm. Am organizat la Penicilina cîteva grupe de minivolei și speranțe de care se ocupă Tatiana Popa. Selecția este bună, dar procesul de formare este lung și trebuie răbdare, pasiune și muncă din partea tuturor celor care participă la acest proces de instruire sportivă și de educație în același timp.

vineri, 8 ianuarie 2016

Tenismenii ieşeni, printre participanţii la Campionatele Naţionale de Iarnă de la Bucureşti


Au debutat la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti Campionatele Naţionale Individuale de Iarnă pentru categoria de vârstă 14 ani, la băieţi şi fete. Printre competitori se regăsesc şi tinerii sportivi de la cluburile ieşene CFR, Coreco şi Giglio, care au avut însă ghionion "cu carul" la tragerile la sorţi de pe tablourile principale de simplu şi dublu.
Până în prezent, rezultatele ieşenilor au fost următoarele:
MASCULIN:
- Simplu (turul I pe tabloul de 32):
Matei Palcău (Ştiinţa Constanţa) - Răzvan Aghion (CS CFR Iaşi, doar 12 ani, care a concurat cu dureri mari la genunchiul stâng !) 6-3, 6-0.
- Dublu (turul I pe tabloul de 16):
Nicholas Ionel (Al Body Bucureşti) / Radu Papoe (CS Târgovişte)
[cap de serie nr. 1] - Răzvan Aghion (CS CFR Iaşi) / Matei Palcău (Ştiinţa Constanţa) 6-1, 6-2.
FEMININ:
- Simplu (turul I pe tabloul de 32):
Ştefana Lazăr (CS Giglio Iaşi)
[cap de serie nr. 6] - Maria Bianca Andrei (CS CFR Iaşi) 6-2, 6-0;
- Simplu (turul al II-a, optimi de finală):
Ştefana Lazăr (CS Giglio Iaşi) [cap de serie nr. 6] - Maria Alexandra Moglan (CS Sportul Studenţesc Bucureşti) 6-2, 6-7 (5), 6-3.
- Dublu (turul I pe tabloul de 16):
Ana Clara Iosep (TC Bucureşti) / Fatima Keita (Dinamo Bucureşti) - Maria Bianca Andrei (CS CFR Iaşi) / Daria Munteanu (Coreco Iaşi) 6-2, 6-1 şi Andreea Lila (CSM Craiova) / Maria Alexandra Moglan (CS Sportul Studenţesc Bucureşti) - Ştefana Lazăr (CS Giglio Iaşi) / Maria Traşcă (TC Bucureşti) [cap de serie nr. 2] 6-1, 1-6, 10-7.
Vineri, pe 8 ianuarie 2016, în sferturile de finală ale probei de simplu feminin, ieşeanca Ştefana Lazăr se va confrunta cu Ana Manea (TC Bucureşti, cap de serie nr. 2).
Directorul de turneu al competiţiei din Capitală este Radu Bădin, iar arbitru principal Raluca Izabella Băcescu.
DAN TEODORESCU