luni, 3 aprilie 2017

"Paralele Olimpice", un nou volum beletristic editat de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu




În decurs de doi ani (2015-2017), la PIM Iaşi, jurnalistul ieşean Dan Teodorescu a editat şase cărţi beletristice, cu referiri la cultura şi sportul ieşean şi cu poezie de bună calitate.
Cartea sa cu numărul şase se numeşte "Paralele Olimpice" şi are 500 pagini. Dan Teodorescu, care de 10 ani este şi director sportiv la CS CFR Iaşi prezintă în acest volum istoria de 15 ani a Clubului Sportiv CFR Iaşi (2002-2017, de la toate secţiile sportive), iar un capitol amplu este dedicat evenimentelor cultural-sportive la care a participat, în perioada ianuarie-martie 2017. "Poezii de pe Lăpuşneanu", strada unde s-a născut în urmă cu mai mulţi ani, este un alt capitol special pentru Dan Teodorescu, care scrie versuri încă de pe băncile liceului.
În prefaţa, postfaţa şi pe coperta a patra a cărţii "Paralele Olimpice" se găsesc editoriale semnate de importanţi oameni de cultură şi mass-media din Iaşi, dar şi din lumea sportului, precum Horia Zilieru, Mihai Batog-Bujeniţă, Eugen Deutsch, Tudor Damaschin, Georg Barth (din Passau, landul Bavariei - Germania), Raluca Aghion şi Vladimir Danilov.
Lansarea cărţii "Paralele Olimpice" va avea loc sâmbătă, pe 8 aprilie 2017, la ora 11.00, la Hotelul Moldova din Iaşi, în cadrul unui spectacol cultural-artistico-sportiv, moderat de Mihai Batog-Bujeniţă şi Dan Teodorescu, ultimul oferind participanţilor şi o sesiune de autografe la finalul manifestării. Printre participanţii la eveniment se va afla şi actorul şi prietenul lui Dan Teodorescu, maestrul Petru Ciubotaru, societar la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, recent nominalizat la Premiile GOPO 2017 în urma filmului "Bacalaureat", regizat de Cristian Mungiu, unde a jucat rolul Viceprimarului Bulai. 
Vor mai fi recitaluri muzicale cu Alexandru Ursache, Karla Ursu, Maria Lincu, Clara Sofia Lupaşcu şi Teodor Munteanu, dar şi recitaluri teatrale cu Andreea Lungu (de la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă; coordonator: actorul şi regizorul Emil Gantenco) şi cu membrii trupei "Lux Art" (coordonator: actriţa Ina Paladi).
Dansul sportiv cu elevii de la CDS Nikons Iaşi (antrenor-coregraf: Amira Niculiţă) şi demonstraţiile de taekwondo şi gimnastică ritmică cu fraţii Tudor Mihalache şi Cosmin Mihalache, respectiv Claudia Teofona Postu vor fi alte momente importante a spectacolului coordonat chiar de jurnalistul Dan Teodorescu.  
Iar duelurile epigramatice cu scriitorii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (director: Mihai Batog-Bujeniţă) vor încânta cu siguranţă publicul prezent la manifestarea de la Salonul Moldova, din cadrul Hotelului Moldova, de lângă Palatul Culturii din Iaşi.
De menţionat că, în 2017 se împlinesc 50 ani de la debutul lui Dan Teodorescu în mass-media naţională, mai precis la Radio Bucureşti, cu cenaclul elevilor din Iaşi.
Jurnalistul şi publicistul Dan Teodorescu este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), al Asociaţiei Presei Sportive din România (APSR), al Ligii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi-Moldova şi al Asociaţiei Literare "Păstorel" Iaşi, acolo unde este membru senior şi şeful Departamentului Relaţii Internaţionale. De-a lungul timpului, Dan Teodorescu a publicat în mass-media din România, Germania, Israel, Ucraina şi Anglia, cu apariţii şi în presa difuzată în Austria, Belgia, Olanda şi Republica Moldova. În prezent, Dan Teodorescu este Redactor Şef-Editor al publicaţiilor "Sport Fan Club" şi www.clubsportivcfr.ro, dar şi redactor la Agenţia de Presă "Aşii Români" şi al revistei "Vocea Ta", ambele cu sediul central la Nürnberg (Germania). Publicaţia "Vocea Ta", pentru românii din diasporă, este distribuită în Austria, Belgia, Germania şi Olanda, sub directoratul doamnei Ionela van Rees-Zota.
Pe 18 martie 2017, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) din Bucureşti, într-o manifestare organizată de APSR, jurnalistul ieşean Dan Teodorescu a primit premiul "Aurel Neagu", pentru întreaga activitate, el fiindu-i înmânat de domnii Dumitru Graur (preşedintele APSR) şi Emanuel Fântâneanu (membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive / AIPS). (REDACŢIA)

Crina Drăcşanu, o nouă „stea” a gimnasticii ieşene



Competiţia internaţională de gimnastică ritmică „Cupa Irina Deleanu” , care s-a desfăşurat la Bucureşti la sfârşitul săptămânii trecute, a adus la rampă o nouă sportivă de valoare descoperită şi pregătită de antrenorul coordonator Constantin Radu. Este vorba de Crina Drăcşanu în vârstă de 10 ani. Ea a produs o frumoasă surpriză, câştigând patru medalii la categoria pre-junioare: aur la individual compus şi cerc, argint la coardă şi bronz în proba fără obiect.
La junioare, Laura Aniţei, tot de la CSŞ „ Anghel Saligny” Iaşi, s-a clasat pe locul al treilea la individual compus. În concursul senioarelor, unul foarte puternic prin valoarea gimnastelor participante, România a fost reprezentată şi de ieşeanca Andreea Verdeş, situată pe poziţia a cincea la individual compus, cu 61,750 puncte şi pe locul 3 la măciuci.
Românca Ana Luiza Filiorianu a ocupat locul al treilea la individual compus în cadrul turneului internațional de gimnastică ritmică dotat cu Cupa Irina Deleanu, găzduit de Sala Polivalentă din București. Filiorianu a acumulat 66,950 puncte, după 17,700 la cerc, 17,400 la minge, 15,800 la măciuci, 16,050 la panglică.
Pe primul loc s-a clasat rusoaica Ekaterina Vedeneeva, cu 71,550 puncte, urmată de compatrioata sa Elisaveta Lugovskih, 67,700 puncte.
La „Cupa Irina Deleanu” au luat parte 70 de sportive din 15 ţări ale lumii, între care Rusia, S.U.A., Bulgaria, Finlanda.

duminică, 2 aprilie 2017

Un nou succes ieşean la arena de popice de la Petrila



În Liga I de popice, cele două restanţe CFR Olimpia ACB Iaşi - Inter Petrila s-au disputat la Petrila, pe 1 şi 2 aprilie 2017, la propunerea "interiştilor" şi cu acceptul "ceferiştilor". Sâmbătă, în meciul tur, cu moldovenii pe post de gazdă, CFR Olimpia ACB Iaşi a învins pe Inter Petrila cu scorul de 8-0 la puncte de echipă, cu 3301 p.d. - 3044 p.d. şi 17,5 - 6,5 la puncte de set / manşe câştigate.
Duminică, în jocul retur, am consemnat Inter Petrila - CFR Olimpia ACB Iaşi 2-6 (3061 p.d. - 3258 p.d.; 7,5 - 16,5 la puncte de set / manşe câştigate). În a doua manşă au punctat următorii lansatori:
- Inter Petrila: Sebastian Alexa Simon - 432 p.d. (0 manşe câştigate; 0 puncte de echipă), Cristian Cimpoer - 462 p.d. (0; 0), Petre Cimpoer - 552 p.d. (3; 1), Costel Hoarcă - 511 p.d. (1; 0), Radu Balaban - 547 p.d. (2; 1), Marian Bălan - 557 p.d. (1,5; 0). Rezerve: Kovacs Răzvan, Alexandru Ionesi. Antrenor: Marcel Dobrică.
- CFR Olimpia ACB Iaşi: Florin Opincă - 594 p.d. (4; 1), Gyula Veres - 528 p.d. (4; 1), Iulian Gabriel Cucu - 514 p.d. (1; 0), Ion Cercel - 531 p.d. (3; 1), Costică Ciurdea - 534 p.d. (2; 0), Sebastian Biţă - 557 p.d. (2,5; 1). Rezerve: Ştefan Sârbu, Remus Antimirescu. Antrenor: Remus Antimirescu.
Arbitrul celor două confruntări a fost Iosif Fekete, din Târgu Mureş.
La finalul celor două zile de jocuri, antrenorul Remus Antimirescu (CFR Olimpia ACB Iaşi) ne-a declarat: "Au fost de fapt două meciuri de verificare foarte bune în vederea pregătirii noastre pentru turneul final de la Cluj, de la începutul lunii mai. Sunt bucuros de evoluţia bună a juniorului Sebastian Biţă, un real câştig pentru echipa de seniori, care trebuie să aibă printre titulari şi un sportiv sub 23 ani!".
Clasamentul la zi arată astfel:
1-2. CFR Cluj                                    4    4    0    0    28-4       8
1-2. CFR Olimpia ACB Iaşi               4    4    0    0    28-4       8
3. Electromureş Tg. Mureş                 5    1    0    4    9-31       2
4. Inter Petrila                                    5    0    0    5    7-33       0
Pentru ieşeni urmează o altă "dublă" în deplasare, cu CFR Cluj (pe 22 şi 23 aprilie). Pe 22 aprilie se mai dispută meciul Electromureş Tg. Mureş - Inter Petrila, din etapa a VI-a (ultima) din sezonul regulat.Turneul final al seniorilor va avea loc la Cluj (5-7 mai), acolo unde, pe 8 şi 9 aprilie se va disputa şi turneul final al echipelor de tineret, cu multipla campioană CFR Olimpia ACB Iaşi printre participante.
Vă reamintim că, recent, la Bucureşti a avut loc Adunarea Generală Anuală şi Adunarea Generală de Alegeri a FR Popice, în care s-a ales noul organ de conducere, alcătuit din Maria Popescu (realeasă preşedinte, din Bucureşti) şi Mircea Bălaj (vicepreşedinte, de la CFR Cluj), plus trei membrii - Antal Matilda (realeasă, de la CS Electromureş Tg. Mureş), Claudiu Ştefănescu (reales, de la CSM Satu Mare) şi Ioan Grigorescu (arbitru internaţional de popice, din Târgovişte). Din Prezidiul Federal mai fac parte Constantin Stamatescu (secretar general, din Bucureşti) şi antrenorul federal Remus Antimirescu (de la CFR Olimpia ACB Iaşi).
DAN TEODORESCU

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Un prim succes ieşean la arena de popice de la Petrila



În Liga I de popice, cele două restanţe CFR Olimpia ACB Iaşi - Inter Petrila se dispută la Petrila, pe 1 şi 2 aprilie 2017, la propunerea "interiştilor" şi cu acceptul "ceferiştilor". Sâmbătă, în meciul tur, cu moldovenii pe post de gazdă, CFR Olimpia ACB Iaşi a învins pe Inter Petrila cu scorul de 8-0 la puncte de echipă, cu 3301 p.d. - 3044 p.d. şi 17,5 - 6,5 la puncte de set / manşe câştigate. Au punctat următorii lansatori:
- CFR Olimpia ACB Iaşi: Gyula Veres - 517 p.d. (3 manşe câştigate; 1 punct de echipă), Ion Cercel - 579 p.d. (4; 1), Costică Ciurdea - 560 p.d. (3; 1), Iulian Gabriel Cucu - 543 p.d. (2; 1), Florin Opincă - 558 p.d. (3; 1), Sebastian Biţă - 544 p.d. (2,5; 1). Rezerve: Ştefan Sârbu şi Remus Antimirescu. Antrenor: Remus Antimirescu.
- Inter Petrila; Marius Costache - 487 p.d. (1; 0), Alexandru Ionesi - 490 p.d. (0; 0), Petre Cimpoer - 527 p.d. (1; 0), Costel Hoarcă - 516 p.d. (2; 0), Radu Balaban - 502 p.d. (1; 0), Marian Balan - 522 p.d. (1,5; 0). Rezerve: Cristian Cimpoer, Sebastian Simon. Antrenor: Marcel Dobrică.
A arbitrat Iosif Fekete, din Târgu Mureş.
Duminică, de la ora 10.00, se va disputa meciul retur, aferent etapei a IV-a, cu Inter Petrila pe post de gazdă, iar ieşenii vor fi oaspeţi!
Clasamentul la zi arată astfel:
1. CFR Cluj                                       4    4    0    0    28-4       8
2. CFR Olimpia ACB Iaşi                  3    3    0    0    22-2       6
3. Electromureş Tg. Mureş                 5    1    0    4    9-31       2
4. Inter Petrila                                    4    0    0    4    5-27       0
Pentru ieşeni urmează o altă "dublă" în deplasare, cu CFR Cluj (pe 22 şi 23 aprilie). Pe 22 aprilie se mai dispută meciul Electromureş Tg. Mureş - Inter Petrila, din etapa a VI-a (ultima) din sezonul regulat.Turneul final al seniorilor va avea loc la Cluj (5-7 mai), acolo unde, pe 8 şi 9 aprilie se va disputa şi turneul final al echipelor de tineret, cu multipla campioană CFR Olimpia ACB Iaşi printre participante.
De menţionat că la tinerii popicari ieşeni, antrenaţi de Costică Ciurdea, se anunţă două reveniri în lot, lansatorii reveniţi la "matcă" fiind tinerii şi talentaţii Vlad Nacu şi Eduard Pamfil.
DAN TEODORESCU

Dublă manifestare culturală la Muzeul Unirii din Iaşi




Sâmbătă, pe 1 aprilie 2017, fără nici o... păcăleală, Muzeul Unirii din Iaşi a găzduit o dublă manifestare culturală, ambele evenimente debutând la ora 11.00.
În prima sală de la intrare a avut loc vernisajul expoziţiei "Personalităţi feminine ieşene în Primul Război Mondial", curatorii expoziţiei fiind Aurica Ichim şi Suzana Bodale. Alături de cele două doamne s-au mai aflat Lăcrămioara Stratulat (managerul Complexului Naţional Muzeal "Moldova" Iaşi), Rodica Şoronescu (de la Societatea Ortodoxă a Femeilor Române din Iaşi), muzeograful Sorin Iftimi, fostul secretar de stat şi coordonator al Departamentului Centenar şi director al revistei "Timpul" Daniel Şandru, monseniorul Anton Dospinescu (90 ani), ultimul adresând publicului, la încheierea discursului domniei-sale, un călduros "Hristos a înviat!", cu ocazia apropiatului Sf. Paşte Ortodox şi Catolic, care în acest an are loc pe 16 aprilie, pentru ambele culte religioase.
Organizatorii expoziţiei sunt Muzeul Unirii Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale şi Muzeul de Istorie a Medicinei Iaşi, iar expoziţia îşi va închide porţile pe 4 mai 2017.
Tot la Muzeul Unirii de pe istorica stradă Alexandru Lăpuşneanu nr. 14 din Iaşi, dar în Sala "Dublei Alegeri", a avut loc ediţia a patra a manifestării denumite "Triptic Pascal", un proiect iniţiat şi coordonat de prof. univ. dr. Lăcrămioara Naie, de la Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" din Iaşi.
Sub denumirea "Lumina Învierii Mântuitorului", evenimentul a devenit sâmbătă un spectacol de muzică şi poezie, în prim plan fiind şi o expoziţie de ouă încondeiate din colecţia doamnei Valentina Uhrenciuc (din Moşna, judeţul Iaşi).
Invitatul special al manifestării a fost preotul misionar de caritate Constantin Adrian Chelaru, de la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
S-au prezentat lucrări corale religioase, lucrări instrumentale (la pian şi duete la chitară), lucrări religioase vocal-instrumentale. Au interpretat corul "Cantissimo" (dirijor: lector univ. dr. Consuela Radu-Ţaga) şi studenţii de la Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" din Iaşi, de la clasa prof. univ. dr. Lăcrămioara Naie şi lector univ. dr. Daniel Constantin Dragomirescu.
Prezentarea şi acompaniamentul la pian a fost realizat de prof. univ. dr. Lăcrămioara Naie.
În rândul auditoriului s-au mai aflat actorul Petru Ciubotaru, societar al Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi şi dr. etnograf Angela Paveliuc-Olariu.
Organizatorii manifestării din Sala "Dublei Alegeri" au fost Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi, Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălţi (Republica Moldova), Complexul Naţional Muzeal "Moldova" - Muzeul Unirii Iaşi.
La ambele manifestări a fost prezent un public numeros, care a apreciat eforturile organizatorilor de a prezenta ieşenilor, chiar de "Ziua Păcălelilor", lucruri extrem de interesante, atractive şi adevărate!
DAN TEODORESCU