miercuri, 10 ianuarie 2018

Un salt imens, de 1196 locuri, în clasamentul mondial ATP pentru tenismenul ieşean Bogdan-Ionuţ Apostol



Din motive financiare, talentatul tenismen ieşean Bogdan-Ionuţ Apostol (CSM Paşcani, dar care a început tenisul la CS CFR Iaşi) a concurat la puţine turnee ITF în anul 2016 şi din acest motiv a căzut pe locul 2081 ATP la finele lui. În schimb, în 2017, Bogdan-Ionuţ Apostol a reintrat în forţă în circuitul ITF şi obţinând puncte importante a urcat la 1 ianuarie 2018 pe locul 885 ATP, făcând astfel un salt imens, de 1196 locuri, în numai un an. În proba de dublu, Bogdan-Ionuţ Apostol a urcat pe locul 744 ATP, după ce în 2017 s-a clasat, împreună cu Dragoş-Nicolae Mădăraş (Suedia), pe locul 1 la turneul ITF F8 de la Piteşti, cu premii de 25.000 dolari. Tot la dublu masculin, ieşeanul Bogdan-Ionuţ Apostol mai are alte două titluri câştigate în 2014, împreună cu lituanianul Lukas Mucevicius, în cadrul turneelor ITF de la Braşov (România) şi Antalya (Turcia).
Să mai remarcăm şi faptul că, la sfârşitul lunii decembrie 2017, în cadrul turneului ITF din Antalya (Turcia), cu premii de 15.000 dolari, în primul tur al probei de simplu, Bogdan Ionuţ Apostol l-a învins de Dragoş Dima (25 ani, locul 491 ATP, component al echipei României de Cupa Davis şi cap de serie nr. 2) cu scorul de 6-2, 6-3, obţinând astfel un succes important în cariera sa de tenismen profesionist.
Peste puţine zile, mai precis pe 17 ianuarie 2018, ieşeanul Bogdan-Ionuţ Apostol va împlini frumoasa vârstă de 22 ani. Să-i dorim mult succes în sportul pe care-l practică, sănătate şi un călduros La mulţi ani!
DAN TEODORESCU
   

Ceferiştii Bianca Andrei şi Răzvan Aghion, medalii de argint la "Cupa de Iarnă-Vergilius" la tenis



În perioada 6-9 ianuarie 2018, arena de tenis CFR Iaşi a găzduit turneul de tenis denumit "Cupa de Iarnă - Vergilius", un prim concurs al anului în "balonul" care acoperă terenurile cu nr. 2, 3 şi 4.
Din partea gazdelor ceferiste, cele mai bune rezultate au fost obţinute la categoria de vârstă 16 ani, acolo unde tinerii de... numai 14 ani Bianca Andrei şi Răzvan Aghion s-au clasat pe locul 2, cucerind astfel medaliile de argint ale competiţiei.
Câştigătorii au fost următorii:
- Cat. 10 ani băieţi: Robert Schipor (TC Coreco Iaşi), după 4-3 (6), 4-2 cu Tudor Prisacariu (TC 2008 Dorohoi) în finala probei de simplu.
- Cat. 10 ani fete: Ellis Lungu (CSM Dunărea Galaţi), după 4-0, 4-0 cu Miruna Apăvăloaie (TC 2008 Dorohoi), în finala probei de simplu.
- Cat. 12 ani băieţi: Teodor Lefter (TC 2008 Dorohoi), după 6-0, 7-5 cu Andrei Dascălu (CSM Paşcani), în finala probei de simplu.   
- Cat. 12 ani fete: Alesia Ispir (TC Coreco Iaşi), după 3-6, 6-2, 6-2 cu Alina Stan (TC Coreco Iaşi) în finala probei de simplu.
- Cat. 16 ani băieţi: Bogdan Damian (TC Vaslui - 16 ani), după 7-5, 6-4 cu Răzvan Aghion (CFR Iaşi - doar 14 ani) în finala probei de simplu.
- Cat. 16 ani fete: Daria Munteanu (TC Coreco Iaşi), după 6-1, 6-0 cu Bianca Andrei (CFR Iaşi), în finala probei de simplu de pe tabloul de tip şah.
- Seniori: Theodor Cojocaru (TC Micul AS Iaşi, dar care se antrenează de mai mult timp la CS CFR Iaşi), după 6-0, 2-6, 6-3 cu Ştefan Dediu (CSM Bucureşti), în finala probei de simplu de pe tabloul de tip şah.
Arbitrul principal al competiţiei a fost Cătălin Costaş, iar directorul de turneu antrenoarea Raluca Aghion, ambii din Iaşi.

* Eduard Schipor, în competiţie la Campionatul Naţional Individual de Iarnă de la Bucureşti

La Centrul Naţional de Tenis din Capitală au debutat întrecerile de la categoria "Under 14 ani", din cadrul Campionatului Naţional Individual de Iarnă.
CS CFR Iaşi are un reprezentant în competiţie, acesta fiind Eduard Schipor, în vârstă de numai 13 ani.
Pe tabloul principal de simplu, Eduard Schipor a avut mai puţin noroc la tragerea la sorţi, fiind programat a juca în primul tur cu primul favorit al probei, Dragoş Cazacu (Ştiinţa Constanţa). Totuşi, Edy Schipor a demonstrat o mare ambiţie în faţa primului favorit, pierzând doar în trei seturi, după ce l-a câştigat pe primul, cu 6-4, 5-7, 0-6.
În primul tur al probei de dublu, miercuri, 10 ianuarie 2018, nu înainte de ora 15:30, terenul nr. 3 de la CNT Bucureşti va găzdui partida Matei Onofrei (TC Coreco Iaşi) / Eduard Schipor (CS CFR Iaşi) - Andrei Latiş (Ştiinţa Constanţa) / Tudor Muşoiu (CS Lechner Tennis School Braşov).
Arbitrul principal al competiţiei este Lucian Stănciulescu, iar directorul de turneu antrenorul federal Radu Bădin.
DAN TEODORESCU

marți, 9 ianuarie 2018

Un nou început la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă: A revenit în actualitate Cenaclul Literar "George Topârceanu"




Luni, 8 ianuarie 2018, la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă,  un grup de oameni de cultură din Iaşi, printre ei fiind şi ceferişti, au hotărât ca Cenaclul Literar George Topârceanu trebuie să revină în actualitate, inclusiv cu spectacole de muzică, poezie, epigrame, momente de magie şi sportive, care vor avea loc în perioada următoare în sala mare a instituţiei.

La prima întâlnire de lucru au participat Dan Teodorescu, Mihăiţă Cornea, Laurenţiu Cocuz, Adi Gegiuc, Adi Bezna, Viorel Dolhescu, Ştefan Boboc-Pungeşteanu, George Marici, Emil Gnatenco, Vasile Vajoga, Mihai Batog-Bujeniţă, Cornelia Ursu, Paul Zamfir (directorul Clubului CFR Iaşi), un alt membru simpatizant fiind Andrei Maftei.
Întrebarea domnului comandor şi scriitor Mihai Batog-Bujeniţă, "Cine suntem, ce dorim să facem şi ce vom face efectiv pentru binele culturii ieşene?" şi-a găsit imediat răspunsuri printre membrii fondatori ai noului cenaclu "Topârceanu", cele mai importante luări la cuvânt fiind următoarele:
- Laurenţiu Cocuz: "Vrem să facem spectacole artistice în care să avem un public numeros. Să punem pe tapet toate valenţele culturale ale noastre, prin muzică, poezie, epigrame şi multe alte momente interesante. Fiecare dintre noi poate susţine recitaluri de multe minute, dar vrem spectacole care să nu depăşească 2 ore".
- Vasile Vajoga: "După câte ştiu eu cenaclul Topârceanu a luat fiinţă prin 1965 şi s-a închis, din lipsă de activitate, în 1989. E bine că acum vrem să-l reactualizăm, iar eu mă oblig să susţin recitaluri de epigrame şi poezie şi să fac momente de iluzionism, de magie".
- Emil Gnatenco: " Actele cenaclului Topârceanu sunt la mine, am să le caut şi sper să le găsesc cât mai repede. Am avut la clubul CFR Iaşi o trupă de teatru, iar elevii mei au ajuns studenţi şi actori profesionişti. Acum fac o pauză cu teatrul şi vă propun din partea mea doar câteva recitaluri poetice".
- George Marici: "Eu vreau să atrag în acest cenaclu cât mai mulţi tineri şi sper să reuşesc!".
- Dan Teodorescu: "Ca jurnalist am să promovez în mass-media din România, Germania, SUA şi Israel iniţiativa noastră. Ca poet am să susţin şi eu în cadrul spectacolelor de la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă recitaluri lirice. De asemenea, pe 23 februarie 2018, de la ora 17.00, la Hotelul Moldova din Iaşi, îmi voi lansa noua carte în două volume, cu peste 1.100 pagini, care se numeşte <<Fotbalul Mic şi Fotbalul Mare
>>. Invit încă de pe acum pe colegii din cenaclul Topârceanu să susţină recitaluri muzicale şi poetice în cadrul acestei lansări, care pentru mine reprezintă a zecea carte editată în ultimii doi ani şi jumătate".
- Adi Bezna: "Activitatea de cenaclu va fi una internă, care ţine de bucătăria noastră, dar vrem să ieşim şi în spectacole cu public. Toată lumea care este prezentă aici are posibilitatea să prezinte diverse momente culturale în cadrul acestor spectacole! E bine că am găsit acest sediu generos la clubul CFR Iaşi".
- Paul Zamfir: "Ca director al clubului CFR Iaşi mă bucură această iniţiativă culturală, mai ales că printre cei prezenţi se află şi ceferişti. Orice activitate artistică găzduită de clubul CFR Iaşi este de mare interes pentru viaţa culturală din municipiul Iaşi!".
În final, după tradiţionala fotografie "istorică" de grup, s-a stabilit ca prima întânire cu publicul, într-o manifestare culturală găzduită de sala mare de spectacole a Clubului CFR Iaşi, de pe strada Râpa Galbenă nr. 12 să aibă loc joi, pe 25 ianuarie 2018, de la ora 17.30, moderatorul ei fiind actorul George Marici.
Până atunci însă, pentru stabilirea unor detalii tehnice şi artistice, membrii Cenaclului Literar George Topârceanu vor avea o nouă şedinţă de lucru în ziua de luni, 15 ianuarie 2018, de la ora 17.00, tot la clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă. Pentru promovarea acestui cenaclu s-a făcut şi o pagină pe facebook, la adresa https://www.facebook.com/toparceanu.ro. Porţile cenaclului ieşean George Topârceanu rămân deschise... Vă aşteptăm cu mult drag!
DAN TEODORESCU

joi, 4 ianuarie 2018

Bilanţul rezultatelor atleților masters ieșeni în 2017


În 2017, sportivii veterani legitimați la CS Politehnica Iași au obținut un total de 36 medalii, dintre care 19 de aur, 12 de argint și 5 de bronz, după cum urmează:
1. Campionatul Naţional de Atletism Masters – indoor, Bucureşti, 8-9.04.2017:
-         -  Pârju Mariana (categ. 45-49 ani) – 5 medalii de aur la 60m garduri, 200m,  prăjină, marș, greutate.
-          - Boiciuc Alice (categ. 45-49 ani) – 2 medalii dintre care 1 de aur la 3000m și 1 de argint la 1500m.
-          - Barabasi Rozalia (categ. 40-44 ani) – 2 medalii dintre care 1 de aur la 60m garduri şi 1 de bronz la 60m.
-          - Sîrbu Dumitru (categ. 50-54 ani) – 4 medalii de argint la 400m, 800m, 1500 și 3000m.
-          - Mîrza Marian (categ. 50-54 ani) – 1 medalie de bronz la triplusalt.
2. Campionatul Național de Atletism Masters – outdoor, București, 1-2.07.2017:
-          - Pârju Mariana (categ. 45-49 ani) – 3 medalii de aur la 80m garduri (RN), prăjină (RN), 5km marș.
-          - Ene Maria (categ. 75-79 ani) – 2 medalii de aur la 100m și 400m.
-          - Barabasi Rozalia (categ. 40-44 ani) – 3 medalii dintre care 1 de aur la 80m garduri şi 2 de argint la 100m, 200m.
-          - Mîrza Marian (categ. 50-54 ani) – 5 medalii dintre care 2 de aur la înălțime și triplusalt și 3 de argint la suliță, disc și ciocan greu.
-          - Sîrbu Dumitru (categ. 50-54 ani) – 3 medalii de bronz la 400m, 800m și 10.000m.
 3. Campionatul Balcanic de Atletism Masters – outdoor, Stara Zagora, Bulgaria, 22-24.09.2017:
-          - Ene Maria (categ. 75-79 ani) – 3 medalii de aur la 100m, 200m și 400m.
-          - Aniţa Aurel (categ. 60-64 ani) – 2 medalii dintre care 1 de aur la 2000m obstacole şi 1 de argint la 300m garduri.
4. Campionatul Național de Maraton, București, 15.10.2017:
-          - Sîrbu Dumitru (categ. 50-54 ani) – 1 medalie de argint.
Mulţumim doamnei prof. Gynetta Vanvu, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene "Sportul pentru Toţi" Iaşi şi al Federaţiei Române Sportul pentru Toţi pentru informaţiile transmise, cu speranţa ca aceste frumoase rezultate să fie menţionate şi în cadrul Galei Excelenţei Sportului Ieşean, programată în seara zilei de 18 ianuarie 2018, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, în sala mare de spectacole "Gaudeamus".
DAN TEODORESCU
 

miercuri, 3 ianuarie 2018

Propunerile CS CFR Iaşi pentru "GALA EXCELENŢEI SPORTULUI IEŞEAN 2017"

În organizarea Primăriei Municipiului Iaşi, Gala Excelenţei Sportului Ieşean 2017 este programată în ziua de joi, 18 ianuarie 2018 (probabil la ora 17 sau 18, în direct pe TVR Iaşi), în sala mare de spectacole "Gaudeamus" de la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi, din zona Fundaţiei. Clubul Sportiv CFR Iaşi este invitat cu 30 persoane la această gală (sportivi, antrenori, oficiali, simpatizanţi, de la toate secţiile sportive). Pentru momentele de premiere ale galei, la solicitarea Primăriei Municipiului Iaşi (consilier de specialitate: Ionel Popa), CS CFR Iaşi face următoarele propuneri:  


- MOMENTE DE PREMIERE:
1. SPORTUL PENTRU TOŢI - Gynetta Vanvu (vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi şi vicepreşedintele Federaţiei Române Sportul pentru Toţi).

2. SPERANŢĂ PENTRU PERFORMANŢĂ: Răzvan Aghion (tenis de câmp, 14 ani - CS CFR Iaşi)

3. CEL MAI BUN REZULTAT AL UNUI SPORTIV VETERAN: Constantin Iftimie (popice veterani - 52 ani - CS CFR Olimpia ACB Iaşi)

4. JOCURI SPORTIVE: Futsal CSM Politehnica Iaşi (antrenori: Nelu Stancea şi Florin Nichifor)

5. ECHIPE ŞI ECHIPAJE: CFR Olimpia ACB Iaşi (popice seniori şi tineret U 23, antrenori: Remus Antimirescu şi Costică Ciurdea).

6. PREMII SPECIALE: Daniela Şoldan (popice nevăzători, vicecampioană naţională la categoria B2, de la Filiala Iaşi, din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România)

7. CLUBURI ŞI ASOCIAŢII SPORTIVE: CS CFR Iaşi (preşedinte: ing. George-Radu Pipa).

8. PREMII DE EXCELENŢĂ: Dănuţ Fron (antrenor de haltere la CS CFR Iaşi).

9. SPORT ŞI EDUCAŢIE: Bianca Andrei (tenis de câmp, CS CFR Iaşi, 14 ani, fostă elevă la Colegiul Naţional Costache Negruzzi Iaşi până în clasa a VIII-a, acum este elevă la LPS Iaşi)

10. PERFORMER ÎN SPORTURI NEOLIMPICE - Clasament DJST Iaşi.

11. PERFORMER ÎN SPORTURI OLIMPICE - Clasament DJST Iaşi (cu Ilie Ciotoiu - haltere, CS CFR Iaşi, pe locul 2, antrenor: Dănuţ Fron)

12. PERFORMERI  PENTRU  IAŞI: Alexandru Marin (box profesionist în SUA, 15 victorii din tot atâtea meciuri disputate până acum, cu 4 meciuri victorioase în 2017, campion internaţional în versiunea IBO International, provine de la CS CFR Iaşi pe când era amator şi era antrenat de Nicu Brânzei şi Tinu Brânzei).               

Din partea Clubului Sportiv CFR Iaşi semnează: Director Sportiv - ing. Dan Teodorescu şi Economist - ec. Lucian Mihalache.  (Iaşi, 03 ianuarie 2018)