vineri, 12 ianuarie 2018

"Cozerii duminicale" alături de AŞII ROMÂNI şi VOCEA TA



Într-o frumoasă zi de ianuarie 2018, la postul de televiziune Apollonia TV din Iaşi, în cadrul emisiunii "Cozerii duminicale", invitaţii moderatorilor Alexandra Haidău şi George Marici au fost scriitorii Mihai Batog-Bujeniţă, Dan Teodorescu şi Vasile Vajoga.          
S-a discutat despre viaţa culturală a Iaşului la acest început de an 2018, cât şi despre reluarea activităţii Cenaclului Literar "George Topârceanu", de la Clubul CFR Iaşi de pe strada Râpa Galbenă nr. 12. Au fost prezentate revistele umoristice Booklook şi Scârţ, Antologia literară "Booklook", iar Dan Teodorescu a prezentat publicaţia VOCEA TA (nr. 77, din ianuarie 2018), menţionând faptul că Agenţia de Presă AŞII ROMÂNI, cu sediul central la Nürnberg, în Germania, împlineşte frumoasa vârstă de 10 ani, pe 15 ianuarie, exact de ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu.               
Cei trei invitaţi au recitat apoi din propriile creaţii (poezii, epigrame), iar Vasile Vajoga a prezentat şi un moment de magie.
De remarcat că George Marici, Mihai Batog-Bujeniţă, Dan Teodorescu şi Vasile Vajoga sunt şi membrii fondatori ai noului cenaclu "George Topârceanu", acolo unde Agenţia de Presă "AŞII ROMÂNI" şi publicaţia "VOCEA TA" s-au înscris deja pe lista partenerilor media. (REDACŢIA)

De ziua poetului naţional Mihai Eminescu: Zece ani de "AŞII ROMÂNI"!




În 15 ianuarie 2008 a luat fiinţă Agenţia de Presă "AŞII ROMÂNI", care are sediul central la Nürnberg, în Germania, sub conducerea managerului general Ionela van Rees-Zota. De ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, Agenţia de Presă "AŞII ROMÂNI" împlineşte astfel un deceniu de activitate în folosul diasporei româneşti, cu articole pozitive despre harnicul şi talentatul popor român, care pot fi lecturate online, la adresa http://www.asiiromani.com.
Publicaţia are mai multe subcapitole de mare interes, precum Editoriale, Exclusiv, Noutăţi, Sens Giratoriu, Diasporă, Sport, Diverse, Echipa, Parteneri, Vocea Ta. Pe aceste segmente de presă pot fi lecturale toate evenimentele din lumea largă, acolo unde românii sunt în prim plan, cu realizări excepţionale şi cu o dorinţă imensă de a demonstra că urmaşii lui Decebal, ai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Mihai Viteazul sunt oameni de omenie peste tot, chiar dacă, uneori, unii dintre confraţii noştri mai produc şi mici necazuri, căci "pădure fără uscături" nu există! Realizările românilor în domenii precum IT, construcţii, medicină, marketing, cultură, muzică, artă plastică şi sport sunt însă recunoscute şi apreciate în toată lumea şi tocmai de aceea Agenţia de Presă "AŞII ROMÂNI" remarcă mereu că românii sunt AŞI în mai toate capitole vieţii economice, culturale, spirituale şi sportive, iar România este una dintre cele mai frumoase şi atractive ţări din Europa, atât din punct de vedere economic, cât şi turistic.
"Agenţia a luat fiinţă în anul 2008, pe 15 ianuarie, fiind de fapt continuitatea revistei ce a apărut în Germania, în anul 2007, cu acelaşi nume - AŞII ROMÂNI. Ea continuă în Germania activitatea mea jurnalistică, după ce în România, mai precis la Râmnicu Vâlcea, am avut un Trust de Presă, cu 4 publicaţii. După cum se ştie, Agenţia de Presă AŞII ROMÂNI are sediul central la Nürnberg, în Germania şi are colaboratori în multe ţări ale lumii, inclusiv mulţi redactori valoroşi care trăiesc în România, deci legătura de patria mamă este mereu prezentă. Mulţi dintre colegii mei sunt membrii ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi ai Asociaţiei Presei Sportive din România, eu fiind şi membră a Uniunii Jurnaliştilor din Germania. Am alături de mine un colectiv valoros de jurnalişti şi voluntari de excepţie. Vă mulţumesc tuturor pentru ajutorul acordat şi pentru efortul pe care îl depuneţi pentru ţara noastră, România! Vă respect, stimez și iubesc", ne-a declarat juristul şi jurnalistul Ionela van Rees-Zota, managerul general al Agenţiei de Presă AŞII ROMÂNI, cea care a devenit ziaristă în 1997, deci are 21 ani de activitatea în domeniul mass-mediei.
Să mai menţionăm că, alături de Agenţia de Presă "AŞII ROMÂNI" există şi publicaţia lunară "VOCEA TA", care are 32 pagini, multe color, şi care se distribuie în Germania, Austria, Belgia, Olanda, Elveţia, dar şi în România. Este un ziar în limba română căutat mereu în Europa, dar şi peste Ocean, în Canada şi SUA. Publicaţia "VOCEA TA" a ajuns acum la nr. 77 (anul 10) şi este singurul ziar lunar în limba română din Germania. 
Din colectivul de redacţie al Agenţiei de Presă AŞII ROMÂNI şi al publicaţiei VOCEA TA fac parte Ionela van Rees-Zota (manager general şi director), Berthold J. Staicu (director adjunct), Adriana-Lucia Ciugudean şi Liliana Moldovan (redactori şefi), Emil Mateiaş (senior-editor), dar şi redactorii Ionela Ifrim, Viorel Maier, Clement Lupu, Dan Teodorescu, Alin-Ionuţ Brătuianu, Andra Tănăsescu, Iulia Teleşpan, Ioana Diaconu, Mariana Pachis, Adriana Bittner-Ciobanu, Viorel Băetu, Elena Cesar von Sachse, Ioan Godja, Agnes Maria Orban, Mihai Anthony, Cornel Radu Loghin, Liviu Hopârtean, Elena Chiriţă. Tehnoredactorul publicaţiei este Neluş Năstăsoiu, iar fotoreporteri Daniel Flenchea și Iulian Alexe.
Publicaţia VOCEA TA - www.voceata.eu -  este tipărită la PRODCOM din Târgu Jiu, în România, iar articolele colaboratorilor şi cititorilor pot fi expediate prin email, la adresa: asii.romani@yahoo.com.
În viitorul apropiat, Agenţia de Presă AŞII ROMÂNI doreşte să-şi deschidă un Birou de Presă la Iaşi, în România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.
În final, doar o urare: LA MULŢI ANI, AŞII ROMÂNI, iar VOCEA TA contează zi de zi!
DAN TEODORESCU

joi, 11 ianuarie 2018

În februarie 2018: Dan Teodorescu îşi lansează a zecea carte, dedicată de data aceasta "Sportului Rege"!




Dan Teodorescu
Vineri, pe 23 februarie 2018, de la ora 17.00, la Hotelul Moldova din Iaşi, jurnalistul Dan Teodorescu, alias DANTE, îşi va lansa cartea sa cu nr. 10 - "Fotbalul Mic şi Fotbalul Mare" (2 volume, cu un total de peste 1.100 pagini), care este dedicată jocului de fotbal, futsal (fotbal în sală) şi celui de minifotbal, cu performanţe notabile pentru echipele ieşene şi pentru România, la nivel naţional şi internaţional. Un capitol special este dedicat manifestărilor culturale şi sportive la care a participat autorul, dar mai este acum şi un capitol care ne prezintă Asociaţia Presei Sportive din România, care la finele anului 2017 a împlinit 90 ani de existenţă. Capitolul "Reportaje fotografiate" pune pe tapet cronici şi imagini inedite cu echipa de fotbal Politehnica Iaşi, de-a lungul timpului, cele două volume fiind dedicate celor care au trudit în fotbalul din Dealul Copoului şi care acum şi-au făcut echipă acolo sus, în "ceruri", tot cu Vasile Ianul pe post de căpitan de formaţie!
Mai putem remarca faptul că jurnalistul ieşean Dan Teodorescu a editat în ultimii doi ani şi jumătate 10 cărţi, în 12 volume de mare întindere, deoarece două cărţi au câte două volume, toate lansate în public, în cadrul unor spectacole artistice şi sportive, îndelung apreciate de participanţii din lumea sportului şi culturii.
Adrian Ambrosie
Referitor la cartea "Fotbalul Mic şi Fotbalul Mare", prof. Adrian Ambrosie, preşedintele executiv al clubului de fotbal CSM Politehnica Iaşi menţionează următoarele:
"Auzim adesea: Povestea frumoasă a fotbalului ieşean rămâne doar în memoria celor care au făurit-o, eroii din Copou trăiesc din istoria pe care au scris-o, doar actorii de pe scena cea verde au auzit aplauzele suporterilor!
Nimic mai neadevarat! Poveştile, istoria, emoţiile aplauzelor conturează, de fapt, calea către viitorul la care visăm, sportivi şi suporteri, deopotrivă.
Însă, întotdeauna există un condei, care face ca toate acestea să nu treacă în uitare...
De data aceasta, condeiul s-a aflat în mâna jurnalistului ieşean Dan Teodorescu, cel care a ajuns, în decurs de numai doi ani şi jumătate, la cartea sa cu numărul nr. 10 - "FOTBALUL MIC ŞI FOTBALUL MARE", în care putem lectura evenimente sportive de mare interes din fotbal, futsal, minifotbal, dar şi aspecte semnificative din cultura ieşeană şi din activitatea Asociaţiei Presei Sportive din România, la 90 ani de existenţă.
Mai mult decât atât, cartea domnului Dan Teodorescu, care are două volume şi peste 1.100 pagini, plus o interesantă şi atractivă galerie foto din fotbalul ieşean, este scrisă în memoria vedetelor sportului cu balonul rotund din Dealul Copoului, care acum ne privesc din ceruri! Cu Vasile Ianul, din nou pe post de căpitan de echipă, alături de alţi "ÎNGERI" ai fotbalului ieşean de-a lungul timpului!
Jurnalistul ieşean Dan Teodorescu, care în 2017 a primit două premii la nivel naţional extrem de importante din partea Asociaţiei Presei Sportive din România, primul în amfiteatrul de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) din Bucureşti, iar al doilea pe marea scenă a Ateneului Român din Capitală, m-a cunoscut ca jucător, antrenor și acum ca Preşedinte Executiv la clubul de fotbal CSM Politehnica Iaşi. Şi m-a cunoscut bine şi întotdeauna a relatat în mass-media doar realitatea!            
Îi mulţumesc pentru acest lucru şi îi doresc succes pe mai departe, deoarece sportul ieşean are nevoie de cât mai multe cărţi editate de omul de presă şi scriitorul Dan Teodorescu". 
În prefaţa şi postfaţa cărţii se mai găsesc editorialele jurnaliştilor Mihai Ştirbu, Dan Dobrescu, Mihai Florin Pohoaţă, a fostului arbitru internaţional cu ecuson FIFA, Ionel Popa şi a fostului mare jucător de fotbal din Dealul Copoului, astăzi antrenor, Adi Cotan.
"Despre jurnalistul Dan Teodorescu, care editează acum cele două volume de mare întindere din cartea "Fotbalul Mic şi Fotbalul Mare" pot să spun că este un mare om de fotbal şi prin condeiul lui au trecut mulţi sportivi de valoare. Pot să mai spun că "NEA DAN" este un exemplu demn de urmat. Eu mă regăsesc în cartea de amintiri fotbalistice a lui "NEA DAN" şi mă încântă acest lucru, deoarece noi trăim şi din amintiri, iar aceste amintiri trebuie păstrate şi duse mai departe. Recomand cu mare căldură cartea de colecţie a domnului Dan Teodorescu, tuturor iubitorilor fotbalului ieşean şi românesc!", a mai menţionat Adi Cotan. (REDACŢIA)

Sportul minţii uneşte cele două maluri ale Prutului!



În perioada 19-21 ianuarie 2018, Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi organizează Festivalul Internaţional “Suflet de român”. Competiţia va fi găzduită de Centrul de Evenimente AGORA, din Şoseaua Nicolina nr. 115, de la capătul CUG / FORTUS, din Iaşi.

Pe durata a 6 runde, turneul va fi structurat pe două categorii: OPEN A (seniori şi juniori) şi OPEN B (pentru juniorii sub 10 ani). Ritmul de joc va fi de 120 minute KO pentru Openul A şi 75 minute KO + 30 sec/mutare pentru Openul B, cu menţiunea că ambele turnee sunt omologate FIDE.
Vor fi premii în bani şi diferite obiecte promoţionale pentru cei mai merituoşi participanţi.
Programul de disputare este următorul:
Vineri, 19 ianuarie 2018:

- Openul A: Runda 1 - ora 13.00 şi Runda 2 - ora 17.00.
- Openul B: Runda 1 - ora 13.00 şi Runda 2 - ora 17.00.
Sâmbătă, 20 ianuarie 2018:
- Openul A: Runda 3 - ora 9.00 şi Runda 4 - ora 14.45.
- Openul B: Runda 3 - ora 10.00 şi Runda 4 - ora 14.45.
Duminică, 21 ianuarie 2018:

- Openul A: Runda 5 - ora 10.30 şi Runda 6 - ora 14.30.
- Openul B: Runda 5 - ora 10.30 şi Runda 6 - ora 13.30.
Şedinţa tehnică a competiţiei va avea loc vineri, 19 ianuarie, la ora 12.00. Participanţii, din România şi Republica Moldova, pot lua două BYE cu remiză în primele 3 runde, dacă arbitrul este anunţat anterior.
Sâmbătă, de la ora 12.45, organizatorii vor oferi o masa gratuită (ciorbă,sarmale, desert) participanţilor şi apoi va avea loc spectacolul muzical-artistic "Suflet de român", în intervalul orar 13.45-14.15. Va urma apoi runda cu nr. 4, de la ora 14.45.
Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 21 ianuarie 2018, la 20 minute după terminarea ultimei partide de la fiecare turneu.
Înscrierile la competiţia şahistă de la Iaşi se face doar pe adresa de email: lazar_cip2001@yahoo.com, de preferinţă până pe 14 ianuarie 2018. Jucătorii care se vor înscrie după această dată vor plati taxa de participare majorată cu 20 lei.
Arbitrul şef este ing. Vasile Manole, iar arbitrii FIDE vor fi  Ciprian Lazăr şi Mihail Ştefanache. Directorul turneului este Alin Ghiocel Apostol. Publicaţia online SPORT FAN CLUB este partenerul media al evenimentului sportiv din străvechea capitală a Moldovei.
DAN TEODORESCU

miercuri, 10 ianuarie 2018

Regal de minifotbal la Iaşi: Joi, pe 11 ianuarie, începe ediţia a 8-a a Cupei Unirii



În perioada 11-14 ianuarie 2018, la Iaşi va avea loc ediţia a 8-a a Cupei Unirii la minifotbal, competiţie de tradiţie în calendarul minifotbalului românesc. Meciurile din faza grupelor vor avea loc joi şi vineri, sâmbătă sunt programate fazele eliminatorii, iar finalele se vor desfăşura duminică, 14 ianuarie. Finala va avea loc la ora 15.00, iar o oră mai târziu va avea loc festivitatea de premiere.
La turneu vor participa 32 de echipe din întreaga ţară.
Turneul de la Iaşi se dispută pe terenuri sintetice de ultimă generaţie, la Complexul Magic din Tudor Vladimirescu (Magic Stadium şi Arena Magic Heineken), în baloane acoperite, cu încălzire. Competiţia este organizată de Dan Cojocaru (director tehnic al echipei naţionale de minifotbal) şi Paul Costaş (prim-vicepreşedinte al Federaţiei de Minifotbal din România şi preşedinte al Diviziei Galactice de Bahlui Iaşi).
Sponsorul tehnic al competiţiei este Fortuna Sports Buzău, care va oferi mingile şi echipamentul sportiv pentru primele trei clasate la final. Pe lângă cele trei rânduri de echipament sportiv marca Givova şi mingi, vor mai fi acordate premii constând în medalii, diplome, plachete din partea organizatorului Dan Cojocaru. Alţi sponsori ai Cupei Unirii: Magic Pizza, Bergenbier, Voronskaya.
Competiţia se desfăşoară după regulamentele Federaţiei de Minifotbal din România.