Declaraţia lui Ionela!

În 2020, anul pandemiei mondiale, Ionela van Rees-Zota descoperă un puternic vaccin împotriva duşmanului numit "Covid 19": o carte de poezie! Poemele Ionelei vin din sufletul ei sensibil şi plin de iubire şi cu siguranţă că, în faţa lor, toţi viruşii din acest secol barbar fac un pas înapoi, deoarece dragostea de viaţă este mai presus de orice act samavolnic al Diavolului.

Coronavirusul mondial este răpus astfel pe tărâmuri europene de românca născută la Moineşti, Ionela van Rees Zota, cea care, cu ajutorul editurii PIM din Iaşi scoate pe piaţa culturii universale volumul "Secretul scrisorii albastre", unele poezii fiind traduse şi în limba germană de către Menno Alfred Simonis.

Într-un volum care numără peste 130 de poeme scrise cu iubirea în suflet, putem spune că Ionela van Rees-Zota, mamă a trei băieţi frumoaşi şi deştepţi şi care locuieşte de peste 11 ani la Nürnberg, în Germania, excelează atât în versul clasic, cât şi în versul alb, acolo unde sentimentele sunt aşternute cu mult har  pe albul imaculat al paginii de carte.

În multe din poeziile sale, Ionela caută dragostea eternă, pe care o cheamă neîncetat, precum în poezia "Arât":
"Atât de rece-i noaptea asta...

E târziu să-nvăț că mâine iarăși cânt-o serenadă,
Invită-mă la tine-n viață, și-am să vin,
Și ne-om iubi, de vrei, o viață-ntreagă".

După multe clipe de aşteptare, Ionela / Ella îşi descoperă marea iubire şi declară într-unul din poemele sale de suflet:

"Ţi-ai întors faţa către mine,
iubire,
Şi mi-ai surprins privirea plină de
lacrimi.
Mi-ai sărutat fiecare şuviţă de păr,
ca să-mi faci din ele
o punte.

Ţi-ai întors faţa către mine,

pasiune,
şi-ţi mulţumesc o viaţă.
Apoi mi-ai spus să nu mai cred
în vorbe, minciuna te învaţă.

Mi-ai redat încrederea în mine,
credeam că am pierdut-o.
Şi-ţi mulţumesc, iubire,
sunt Ella, şi-s iubită".

Viaţa de zi cu zi a poetei Ionela van Rees-Zota nu este una uşoară, mai ales că multe obstacole sunt în faţa ei, la tot pasul. Numai că, Ionela le trece cu bine până la urmă, cu speranţa că dragostea faţă de sufletul pereche şi visul etern devine o realitate binecuvântată pentru oamenii iubiţi de Dumnezeu:
Poezia "Speranţa" spune totul: 
"Îmi las speranţa către vise,
e infinitul meu atât de-aproape,
te văd mereu în calea mea iubite,
şi te-oi iubi, de vrei, până la moarte.

Eşti viaţa mea de azi, de mâine,
speranţa este tot ce eu mai am,
te vreau acum, te vreau şi mâine,
iubitul meu ce baţi mereu în geam".
 

De multe ori, femeia poate deveni regina timpului, poate a timpului pierdut ieri, câştigat azi sau poate a timpului regăsit mâine...

Ionela se joacă pe portativul iubirii şi ne spune într-o poezie de o mare sensibilitate dar şi de căutări temporale crezul dragostei sale nemărginite:  

"Ieri, sub cupola lumii,
azi, sub sumbrul zid al pasiunii,
iar mâine sub pecetea tristeţii.
Ne-nvăluim într-o superbă adiere a lumii azi,
căci mâine nu-ţi voi putea spune ce a fost ieri,
deoarece zâmbetul pe care l-ai avut cândva nu-l vei avea nici mâine,

dar l-ai avut acum câteva momente...
Ieri, ţi-am sărutat căuşul palmelor,
pentru ca azi să te poţi bucura de sentimentul
ce-l vei avea în amintirea clipelor mâine.
Iar mâine îţi vei muşca buzele după acel ieri pierdut,
pe care nu-l vei mai regăsi niciodată...
dar mâine, va fi o altă zi,
o altă minune se va întâmpla în viaţa ta,
deoarece există...azi".

Povestea cărţii lui Ionela van Rees-Zota se încheie cu o "Poveste", în care iubirea pleacă şi vine, în care dragostea se revarsă peste ani şi unde bileţelele albastre de amor au rămas în visul poetei: 
"Întâi a fost o atingere de mână,

apoi un mic sărut nevinovat,

dar partea care îmi lipseşte este,

a ta iubitule, că ai plecat.

Apoi a fost o dulce sărutare

şi chiar dorinţa noastră ce-a dintâi,

dar totuşi partea ce lipseşte

eşti tu, iubitul meu, la căpătâi.

Apoi au fost vorbe frumoase,

şi bileţele albastre de amor,

dar partea care tot lipseşte,

eşti tu, iubitul meu, nu ca decor.

Apoi au fost cuvinte tandre, scurte

plăceri venite parcă dintr-un vis,

dar partea care încă îmi lipsește,

ești tu, iubitul meu, un paradis.

Și astăzi sunt ființa care râde

că ești aici, nu este doar un vis".

Volumul editat de "Ionela Viaţii Noastre" este unul de mare acurateţe stilistică, versurile curg lin în sufletele noastre, iar iubirea ne pătrunde în crepusculul zilelor care ne leagă de cuvânt. Pătrunzând tainele carţii Ionelei van Rees-Zota veţi deveni mai umani şi mai buni la suflet, mai tineri în cugetări şi mai înţelepţi în căutări. Se spune că unde dragoste nu e, nimic nu e, dar la Ionela este din belşug! Danke schön, Ionela!

DAN TEODORESCU
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est şi membru al Uniunii Ziariştiilor Profesionişti din România

18 aprilie 2020 - Iaşi, România

Veronica se întoarce!

Prof. Veronica Rusu-Bucico

În 1973, pe marile ecrane din România rula filmul "Veronica se întoarce", în regia Elisabetei Bostan.
În rolul principal a fost distribuită mica domnişoară Lulu Mihăescu (născută la Iaşi), secondată de binecunoscuţii Margareta Pîslaru, Dem Rădulescu, Florian Pittiş şi nu numai.
Iată că, după 47 ani, mai precis în anul de graţie şi de mari tulburări umane 2020, Veronica se întoarce din nou, de data aceasta pe marele ercran al culturii româneşti din dreapta şi stânga Prutului.
În rolul principasl se află acum poeta cu dublă cetăţenie prof. Veronica Rusu-Bucico, cu domiciliul tot în Iaşi (România), dar şi în oraşul Bălţi (Republica Moldova), care revine în lumea literară cu strălucitul volum de versuri intitulat "Cuvinte de sub cer", cel care ne alungă disconfortul legat de "coronavirus" şi ne aduce o speranţă de viaţă şi de bucurie.

Într-o carte de colecţie structurată pe mai multe capitole, poemele Veronicăi Rusu-Bucico sunt dedicate oraşelor Iaşi şi Chişinău, lui Lucian Blaga şi Ion Druţă, dar şi nouă celor care iubim poezia de bună calitate, încrustată în versul alb sau în versul cu ritm şi rimă, cel clasic.
În capitolul "Paradisul inimii" putem lectura două poeme de mari reverberaţii metaforice închinate celor doi poeţi eterni, di care cităm:  
"Argument pentru eternitate

                                    lui Lucian Blaga

Nu ai strivit corola de minuni a lumii,

Ci ai iubit cu îndrăzneala humei

Înaltul cerului şi stelele sihastre,

Ce-şi au coroană întinderile-albastre.

Tu ai crezut... şi-n plânsul rugăciunii

Ai auzit ce îţi şopteau gorunii.

Arcade de lumini ai adunat

În veşnicia care s-a născut la sat.

Privirea ta rupea spinii din soare

Şi-i convertea în spaţii siderale.

Tăcere... clipe lungi în destrămare

Şi doruri sfinte, hohote amare...

Tu căutai să mângâi prin cuvinte

Desculţe toamne-n ploi și ierni cumplite.

Nepăsător ardeai în focul nemuririi,

Din coame de poeme creştea şi bobul pâinii.

                                                            ...

Seminţa nemuririi prin vine azi îmi curge
Şi greul cel din lume iar carnea mi-o străpunge.
M-aplec peste-a ta carte ca valul peste ţărm –

Eu ştiu: până la moarte cu rugi o să mă-nsemn."

..................................................................

"Nemurire

                   Lui Ion Druţă

Un sol al păcii pe pământ-

Povara bunătăţii noastre-

E-un strop de ploaie din cuvânt

Ce azi străluce-n zări albastre.

Asemeni magicei făclii

A Lumânării din Câmpia,

Cea din Soroca, spre chindii,

În soare-şi va renaşte glia.

La focul vieţii se-ncălzi

Şi Pavel şi mătuşa Ruţa,

Iar Trofimaş îşi va găsi

Prin câmpuri largi a sa şlepcuţă...

Puterea bunului Păstor

Va dăinui în ţara mamă.

Cei clopotari, mânaţi de dor,

Îmbracă-n dangăt Căpriana.

Şi-o lume toată va veni

Să vadă aici minunea sfântă.

Doar în Moldova vor găsi

O sanie şi-o doină blândă.

Toţi într-o limbă vom vorbi,

Limba lui Ştefan, ce ne-adună.

Printre noian de amintiri

Reînvie-al ţării dor de humă.

Izvorul sacrului cuvânt

Ne va uni din nou sub stele-

Să fim numai Frumos şi Sfânt

Şi Domnul fie-ne în ele!".

În poemele sale, ale revenirii în mugurele poeziei de mare sensibilitate, Veronica Rusu-Bucico, care este şi un membru marcant al Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est, trece prin copilărie, adolescenţă şi maturitate, cu priceperea unei bune cunoscătoare a sentimentului uman.

Pentru domnia sa râul Prut nu are puterea supremă de a despărţi două popoare patronate de veacuri de marele domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în acest context sunt poemele dedicate celor două oraşe de suflet, Iaşi şi Chişinău.    

Recităm în continuare, cu pergamentul neuitării în suflet, frumoasele versuri închinate dulcelui târg din dreapta Prutului::   

"Imn Iaşului

Pe harta țării dragi,

Asemeni unei stele,

Străluce-n sărbătoare

Orașul vieții mele.

Veșmânt îi e ecoul

Trecutului frumos,

Iar viitoru-n zare

Triumfă glorios.

Ca un străjer din ceata

Faimosului Ștefan

Lucește Iaşu-n soare,

Martir al ăstui neam.

Prin doine și balade,

Prin mare înțelepciune

Ridică ale lui turle

Peste al vremii nume!

Orașul meu de vis,

Oraș cu nimb de laur,

Fii pentru ai tăi fii

Cel Mare Meșter Faur!

Și înalță un altar

Al nemuririi noastre,

Cununile iubirii

Pe toți să ne unească!".

Iar despre capitala Republicii Moldova, Veronica glăsuieşte:                                                                        

"Chişinău

Chişinău, din al tău sublim

Gândul meu senin îl imprim.

Vreau să-ţi cânt versul meu de dor,

Pe-aripi de amor pân-la nor!

Pe şapte coline imensă zidire,

Un gând al lui Ştefan cel Sfânt!

Într-un grai, prin cântec de nai,

Sub cupola ta ne-adunai.

Aprindeam foc de ape stins,

Spre cer ne-nălţam din abis!

Tu veche cetate, prin zbucium şi patimi,

Moldovei făureşti viitor!

Chişinău, eşti mereu focul viu

Din sufletul meu!

Chişinău, zid ne-nvins,

Necuprins paradis de îngeri atins!

Chişinău!

Oricât m-aş afla de departe,

La tine revin,

Oraş cu nimb de lumini!

Doresc ca să ştie o lume-

Te iubesc, Chişinău!"

Iar despre Moldova din dreapta şi stânga Prutului, renăscută din cenuşa eternă a credinţei, Veronica Rusu-Bucico spune că o doreşte unită şi cu toţii fii ei aflaţi din nou la masa biruinţei de neam:

"Despre Moldova

Tu, Moldova mea, eşti fiică a credinţei,

Lucru ce de veacuri e ştiut...

Te-au tratat ca pe un nimeni hoţii-

Din cenuşă-ai renăscut!

Prin cel Crez, de mână cu speranţa,

Tot aştepţi cu drag copiii tăi,

Să revină-acasă, plini de viaţă-

Fericiţi fie şi ei!

Chiar de timpul vitreg te constrânge

Şi de-alături unii te-ar nega,

Astăzi tu rămâi a fi senină,

Scumpă, dulce, Ţara mea!

Moldovă, tu, prin cronice străbune,

Din nou la vatră-ţi cheamă scumpii fii.

Te roagă iarăşi clopotul să sune

Şi-ale unirii să aprinzi făclii!"

În capitolul "Cântec de dor", poeta din Iaşi şi Bălţi mărturiseşte pe vecie crezul său, cu gândul mereu la România Mamă:

"Mărturie

Obturată de-o pofta vicleană,

O palmă de pământ sărmană

În rugi îşi îneacă durerea,

Cu gând la România Mamă.

Pământ ce-i frământat în lacrimi,

Stropit cu sânge viu prin lupte,

I-a fost gătită a ei soartă-

Coroană de dureri pe frunte.

Ea vrea, cu toată-a ei fiinţă-

Senină, pură limpezire-

Un fir de iarbă din seminţă

Să-i încolţească în privire.

Să crească, rod să poarte-n lume,

Ca-n mândra glie strămoşească

Să-i dăinuie schivnicul nume

Prin sfânta limbă românească.

Îngenunchiat un mal în hohot,

În ape-şi varsă întreg dorul

De-un Făt-Frumos si de-o Ileană

Ce-şi au cunună tricolorul.

Căci apa Prutului curată-

Agheasma dragostei de frate-

Şi-a adunat copiii odată

De au surpat stavili ghimpate.

Tu, Basarabie Creştină,

Cea răstignită prin Siberii,

Trăieşti cu-n gând la vatra sfântă,

Prin răni de sânge-ale surpării.

Şi azi imperii fasonate

Îţi mai străpunge ADN-ul.

Ipocrizia prin dosare

Tot intentează imprimeuri.

Martir cu lacrimă fierbinte,

Pământ umil basarabean,

Tu ştii că graiul nu se vinde

Şi doar credinţa ţi-e alean.

Cu gândul Sus, prin bunul nume,

Desprins din viţă strămoşească,

Îţi odrăsleşti copiii dornici

De-o mângâiere românească."

În final, profesoara Veronica Rusu-Bucico

face o sinteză didactică a volumului său de versuri, după o revenire spectaculoasă pe altarul poeziei contemnporane, acolo unde flăcările eterne ale nemuririi de neam şi de ţară o pot aduce alături de marii literaţi basarabeni:  

"Sinteză

Tăcerea isihastră este cugetul absolut,

o renunţare ce ţine-n echilibru timpul.

Zâmbetul e raza vie a unui sărut din soare.

Ochii – poartă magică, bucurie

ce-nveşniceşte clipa.

Cuvântul -  punte serafică, rugăciune

prin care omul îşi înalţă aripa.

Copilul - binecuvântare, convertită în nemoarte.

Iubirea - sfeşnic aprins de Domnul pentru eternitate.

Viaţa - dar ceresc, nimb al trăirilor voievodale

în rezervaţia ce tămăduie rănile învăluite în răbdare-

predestinată pentru fiecare."

În perspectiva lansării volumului "Cuvinte de sub cer" într-un spectacol artistic de neuitat, o văd pe Veronica Rusu-Bucico recitând, în stilul lui Adrian Păunescu, din versurile sale, iar canautorul şi tenorul de talie internaţională Oleg Herescu, laureat al premiului UNITEM, oferindu-ne un superb recital muzical, pe versurile Veronicăi, cea care s-a reîntors, în 2020, pe altarul credinţei şi al poeziei contemporane de înalt nivel.

DAN TEODORESCU
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Iaşi - 28 martie 2020

Ilie Serediuc, inginer constructor şi jurnalist de război în Irak

De Ilie Serediuc (FOTO) mă leagă foarte multe amintiri frumoase, deoarece am fost colegi de an şi de secţie la Facultatea de Construcţii din Iaşi, colegi de armată la o unitate de elită din Bucureşti şi colegi de serviciu la TC Ind Iaşi, pe şantierul de la Combinatul de Utilaj Greu din Iaşi, fostul CUG şi actualul FORTUS.

Plus că, soţii Irina Serediuc şi Ilie Serediuc sunt naşii de cununie ai fiului meu Daniel Teodorescu şi ai soţiei Crina Teodorescu.

Prietenia noastră fiind una trainică şi de lungă durată, am considerat că Ilie Serediuc poate deveni şi scriitor, urmându-mi exemplul, deoarece el a muncit mulţi ani la ARCOM, conducând şantiere şi filiale importante în Irak, Armenia şi Rusia şi are ce povesti cititorilor. Mai ales că, el a construit şi în stare de răuboi, cum s-a întâmplat în Irak, acolo unde primejdiile erau la tot pasul, furtunile de nisip sufocante, familia era pe planul al doilea şi nu aveai altă alternativă.
La un moment dat, ing. Ilie Serediuc se întreabă în cartea sa de debut, că până la urmă nu a avut ce face şi s-a apucat de scris, referindu-se la momentul plecării spre Irak, când doi angajaţi ai ARCOM-ului, pe aeroportul din Bucureşti, au înmânat paşapoartele constructorilor care plecau spre ţările arabe: "Acele genți conțineau în burta lor soarta a 180 de oameni, care așteptau în frig și nerăbdători să plece de acasă, din România (țară de o frumusețe rară!) pentru a munci

într-o țară aridă, uscată, fără verdeață și în stare de război! Oare de ce?". Iar răspunsul îl veţi găsi doar citind cartea de dubut a inginerului şi jurnalistului de război Ilie Serediuc, sub titlul "Am construit pentru Saddam", care face o analiză profundă a vieţii din ţările arabe, unde tradiţiile sunt respectate ad-literam şi unde femeile au un statut aparte.
Plus că, în Irak benzina e mai ieftină decât apa, carnea de porc este interzisă, luminile pe străzi ard 24 ore din 24, temperatura exterioară poate ajunge ziua şi la plus 55 grade Celsius şi unde rachetele inamice fac parte din cotidian.
Cartea de debut a lui Ilie Serediuc este de fapt un jurnal de război al constructorilor români obligaţi, pe timpul lui Ceauşescu, să muncească peste ţări şi mări, în condiţii primejdioase, pentru un pumn de arginţi, o pungă de cafea, un pachet de Kent şi o sticlă de Pepsi!
Vor urma probabil şi alte cărţi scrise de bucovineanul devenit ieşean Ilie Serediuc, deoarece "poveştile" sale adevărate din Armenia şi Rusia stau după colţ şi îşi aşteaptă rândul!

DAN TEODORESCU
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est, membru UZPR şi APSR