sâmbătă, 29 noiembrie 2014

În Liga I de futsal: CSMS Iaşi şi-a vândut scump pielea pe malurile Dunării



* Etapa a 13-a din Liga I de futsal a programat sâmbătă marele derby al Moldovei, cele două combatante fiind CS United Galaţi şi CSMS Iaşi.

Chiar dacă au jucat pe teren propriu, gălăţenii au „gâfâit” în acest joc şi i-au învins pe ieşeni extrem de greu, cu scorul de 5-3 (3-2), doar după unele erori ale brigăzii de arbitri. Evoluţia scorului a fost următoarea: 1-0 (Ovidiu Tudose – min. 2), 1-1 (Andrei Despan – min. 5), 1-2 (Andrei Despan – min. 9), 2-2 (Cătălin Ivan – min. 18), 3-2 (Cătălin Ivan – min. 20), apoi 4-2 (Viorel Cojoc – min. 34), 4-3 (Alexandru Pricop – min. 36), 5-3 (Cătălin Ivan – min. 40).
Au evoluat echipele:
- CS United Galaţi: Petrișor Toniță - Viorel Cojoc, Ivan Jovanovic, Ovidiu Tudose, Constantin Burdujel, apoi Cătălin Ivan, Andrei Crăciun, Octavian Cireș, Andrei Apostol.  Antrenori: David Asandei (A1) şi Alexandru Tănăsilă (A2).
- CSMS Iaşi: Marius Chiriac – Andrei Despan, Radu Guţu, Victor Mandea, Bogdan Baboi, apoi Eduard Săvoaia, Alexandru Pricop, Ioan Grigoraş. Antrenor: Nelu Stancea. Delegat: Ştefan Tudorache.
- Au arbitrat: Sebastian Burţescu (Târgovişte) şi Emanoil Ionel Ciuruş (Bucureşti). Rezervă: Marian Carp (Galaţi).
- Observator federal: Marin Petrescu (Brăila).
De menţionat că la CSMS Iaşi nu au evoluat trei titulari, Narcis Cataramă şi Valentin Pricop fiind suspendaţi, iar Radu Pisică fiind accidentat.   
La finalul disputei din Sala Polivalentă „Dunărea” din Galaţi, delegatul formaţiei din Dealul Copoului, Ştefan Tudorache, a menţionat: „Am jucat bine chiar dacă am fost văduviţi de trei jucători de bază. La scorul de 2-2, un jucător de-al nostru este faultat clar, nu se dă nimic, iar gălăţenii, pe contraatac, înscriu pentru 3-2. În repriza secundă, la scorul de 4-3, este penalty clar pentru noi, Toniţa faultându-l clar pe Despan, lucru recunoscut după meci şi de gazde, dar din nou nu se acordă nimic în favoarea noastră. În ultimele minute am ieşit cu portarul în atac, am avut o bară şi apoi a urmat un henţ clar făcut de un gălăţean. Din nou nu s-a dat nimic şi am primit gol în poarta goală, în ultimele secunde de joc !”.
Într-un alt meci al rundei, KSE Târgu Secuiesc – Dunărea Călăraşi 0-3 (la masa verde), deoarece gazdele nu au asigurat asistenţa medicală conform regulamentului.
Celelalte partide ale etapei, în intervalul 29 noiembrie-1 decembrie, sunt CS Muncitorul Reşiţa - Spicom Sfântu Gheorghe, Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - CFF Clujana Cluj-Napoca, marele derby FC Autobergamo Deva - CS City'us Târgu Mureş (pe 1 decembrie, la ora 18.00, în direct pe Digi Sport), iar FC Progresul Focşani va sta.
În runda cu nr. 14, luni, pe 8 decembrie, de la ora 18.00, Sala Polivalentă va găzdui meciul CSMS Iaşi – KSE Târgu Secuiesc, în ultima dispută a anului.
DAN TEODORESCU

CSMS Iaşi, dezlănţuită pe teren propriu !


Sursa foto: Look TV

Formaţia CSMS Iaşi a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I, în care a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.
Golurile au fost marcate de Matulevicius –min. 12 (autogol), Bole –min. 17 şi Bosoi –min. 56.
Fazele de gol au fost următoarele:
- 1-0: Corner executat de pe partea dreaptă de Bole, mingea îl loveşte în umăr pe Matulevicius şi ricoşează în poartă.
- 2-0: Bole scapă partea stângă, intră în careu şi şutează la colţul lung.
- 3-0: Bosoi înscrie cu un şut din interiorul careului, sub bara transversală.
Au evoluat echipele:
- CSMS Iaşi: Grahovac - Voicu, Cr. Munteanu, Fl. Plămadă (Vişa '88), Bădic - Olah, Creţu - Bosoi, Bole, Ciucur (Mitic '81) - L. Dobre (Novac '61). Antrenor: Nicolo Napoli.
- Pandurii Târgu Jiu: Stanca - Pleaşcă (Nicoară '46), E. Da Silva, Momcilovici, Unguruşan - Predescu, Nistor - Buleică, M. Roman (Shamsin '62), Shalaj (Răduţ '57) - Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraş.
- Cartonaşe galbene: Cr. Munteanu '21, Creţu '24, '52, Bădic '36, Mitic '87 / M. Roman '25, Momcilovici '40, Nicoară '66.
- Cartonaş roşu: Creţu '52.
- Arbitri: Alexandru Tudor (central) – Aurel Oniţă, Bogdan Velicu (asistenţi) – Dragoş Teodor (rezervă).
- Observatori: Florin Hâncu şi Mircea Călin.
La partidă au asistat doar 250 de spectatori.
La intrarea pe teren, jucătorii ieşeni au afişat un banner cu mesajul "Alături de Radu", banner dedicat lui Radu Ionuţ Avasâlcăi, junior legitimat la CSMS, diagnosticat cu neoplasm rinofaringian şi care are nevoie de o intervenţie medicală în Elveţia. Gruparea ieşeană a anunţat că încasările de la partida cu Pandurii Târgu Jiu vor fi donate juniorului ieşean. Jucătorii formaţiei Pandurii Târgu Jiu au evoluat cu banderole albe, în semn de protest faţă de arbitrajul din partida cu FC Botoşani.
Tot vineri s-a mai disputat meciul Concordia Chiajna – Gaz Metal Mediaş 2-0 (0-0). Golurile au fost marcate de Dina - min. 65 şi 72.
Sâmbătă sunt programate alte trei meciuri din runda mai sus menţionată, ele fiind CSU Craiova - Ceahlăul Piatra Neamţ (ora 15.30, pe Look Plus), Universitatea Cluj - Oţelul Galaţi (ora 18.00, Look TV) şi Rapid - CFR Cluj (ora 20.30, Look TV).

* Sâmbătă, CS United Galaţi-CSMS Iaşi în Liga I de futsal

Tot sâmbătă, 29 noiembrie, în Liga I de futsal, de la ora 12.00, se va juca partida CS United Galaţi-CSMS Iaşi. Pe un drum plin de zăpadă, echipa ieşeană a ajuns cu dificultate vineri seara la Galaţi, cu un lot minuscul, format din portarii Chiriac şi Grigoraş, plus jucătorii de teren Pisică (cu probleme medicale), Guţu, Mandea, Despan, Baboi, Săvoaia. Lipsesc suspendaţii Cataramă şi Valentin Pricop, iar Alexandru Pricop este răcit. Lotul ieşean a fost însoţit de antrenorul Nelu Stancea şi delegatul Ştefan Tudorache. Într-un prim meci al rundei cu nr. 13, KSE Tg. Secuiesc – Dunărea Călăraşi 0-3 (la masa verde), deoarece gazdele nu au asigurat asistenţa medicală conform regulamentului.
(Sursa: Mediafax şi Dan Teodorescu)

vineri, 28 noiembrie 2014

Penicilina Iaşi-Unic Piatra Neamţ, un tradiţional derby voleibalistic al Moldovei


Cristina Lungu
Vasile Stângă

Adversare cu câţiva ani în urmă pentru un loc în Cupele Europene, Penicilina Iaşi (locul 12) şi Unic Piatra Neamţ (locul 9) se întâlnesc din nou sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 10.30, în etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin, dar având acum alt obiectiv. Ieşencele au acumulat doar 2 puncte şi au nevoie de victorie pentru a se apropia de formaţiile care şi-au propus salvarea de la retrogradare. Elevele lui Rareş Puni sunt conştiente de importanţa partidei din Sala Polivalentă ieşeană şi s-au pregatit în consecinţă.
„Am aflat că formaţia din Piatra Neamţ va fi însoţită la Iaşi de o galerie numeroasă. Facem şi noi un apel la iubitorii sportului din Iaşi de a veni sâmbătă dimineaţă, de la ora 10.30, la Sala Polivalentă pentru a susţine în număr cât mai mare echipa noastră. Publicul a fost de fiecare dată un factor important în stimularea echipei in jocurile importante şi de cele mai multe ori a contribuit la obţinerea rezultatelor dorite. Avem nevoie de cât mai mulţi spectatori şi nutresc speranţa că Mihaela Stângă, Ana Maria Berdilă, Cristina Lungu, Melinda Sipos, Liliana Curcă şi celelalte ne vor oferi un spectacol atractiv şi un succes pe măsură” a declarat Vasile Stângă, preşedintele executiv al clubului Penicilina Iaşi. 
Partida de la Iaşi va fi arbitrată de cuplul Florin Vasile-Bosi (Bucureşti) – Gigi Dumitru (Baia Mare) şi observată de Eugen Achihăei, din Botoşani.
Celelalte partidei ale rundei mai sus menţionate sunt:
- Vineri, 28 noiembrie: CS Dinamo Romprest Bucureşti - CSM Satu Mare (se joacă la Satu Mare, de la ora 17.30, în direct pe Digi Sport).
- Sâmbătă, 29 noiembrie: CS Volei Alba Blaj - "U" Cluj, SCM "U" Craiova - CSU Medicina CSŞ Târgu Mureş, CSM Lugoj - CSM Bucureşti.
- Luni, 1 decembrie: Ştiinţa Bacău - CSM Târgovişte (de la ora 18.00, în direct pe Digi Sport).

* CS Ştiinţa Miroslava, din judeţul Iaşi, vicecampioană de toamnă în Divizia A2 Est

Turul de campionat din Divizia A2 de volei feminin s-a încheiat cu CS Ştiinţa Miroslava (antrenor: Cătălin Ştirbu) pe locul 2, după 4 victorii consecutive şi o singură înfrângere în patru seturi, la Piteşti, în etapa a V-a. Pe prima poziţie se află Dinamo Romprest II Bucureşti, satelitul primei formaţii din prima ligă, dar care nu are drept de promovare pe prima scenă a voleiului românesc.
Clasamentul turului de campionat arată astfel:
1. Dinamo Romprest II Bucureşti     5          2          2          1          0          14:9     11  
2. CS Ştiinţa Miroslava                     5          2          2          0          1          13:7     10
3. SCM Piteşti                                   5          3          0          1          1          12:7     10
4.  CS Rapid Bucureşti                      5          2          1          1          1          11:9     9
5. CSM 2007 LPS Focşani                5          1          0          1          3          6:13     4
6. CSU Galaţi                                    5          0          0          1          4          4:15     1
Prima rundă a returului este programată pe 17 ianuarie 2015 şi programează meciurile: CS Rapid Bucureşti - CS Ştiinţa Miroslava, SCM Piteşti - CSM 2007 LPS Focşani, CS Dinamo Romprest II  Bucureşti - CSU Galaţi.
În Divizia A2 Vest de volei feminin, la finalul turului ierarhia se prezintă astfel: 1. CSŞ 2 CNE Baia Mare – 10 pct (setaveraj: 12:8); 2. CET Govora CNMB Râmnicu Vâlcea – 10 pct (13:9); 3. CSU Oradea - 8 pct; 4. CSU Medicina CNUE II Târgu Mureş - 7 pct; 5. ACS Agroland Timişoara - 5 pct (9:13); 6. CSU Politehnica Timişoara – 5 pct (8:12).
DAN TEODORESCU

Steaua - învinsă, Astra - învingătoare !


Sursa foto: UEFA

Rezultate înregistrate în partidele disputate joi, în etapa a V-a a grupelor Ligii Europa la fotbal au fost următoarele:
Grupa A:
-FC Zurich (Elveţia) - Apollon Limassol (Cipru) 3-1
Au marcat: Djimsiti '32, Chikhaoui '39, '59 (ambele din penalty) / Farley '23. Mijlocaşul Nicolae Grigore nu a fost convocat de antrenorul Ioan Andone în lotul lui Apollon Limassol pentru acest meci.
-Villarreal (Spania) - Borussia Monchengladbach (Germania) 2-2
Au marcat: Vietto '26, Cerişev '63 / Raffael '55, Xhaka '67.
Grupa B:
-FC Torino (Italia) - FC Bruges (Belgia) 0-0
-HJK Helsinki (Finlanda) - FC Copenhaga (Danemarca) 2-1
Au marcat: Baah '29, Kandji '90+3 / Nilsson '90.
Grupa C:
-Tottenham Hotspur (Anglia) - Partizan Belgrad (Serbia) 1-0
A marcat: Stambouli '49. Fundaşul Vlad Chiricheş a jucat tot meciul la Tottenham Hotspur.
-Asteras Tripolis (Grecia) - Beşiktaş Istanbul (Turcia) 2-2
Au marcat: Barrales '72, Parra '83 / Demba Ba '15, Gokhan Tore '61 (penalty). Fundaşul Dorin Goian a jucat tot meciul la Asteras Tripolis şi a primit un cartonaş galben în minuutl 60 în urma unui fault în careu pentru care arbitrul a dictat penalty.
Grupa D:
-Celtic Glasgow (Scoţia) - FC Salzburg (Austria) 1-3
Au marcat: Johansen '30 / Alan '8, '13, Keita '90+2.
-Astra Giurgiu (România) - Dinamo Zagreb (Croaţia) 1-0
A marcat: Bukari '50.
Grupa E:
-Dinamo Moscova (Rusia) - Panathinaikos Atena (Grecia) 2-1
Au marcat: Triantafyllopoulos '55 (autogol), Ionov '61 / Berg '14.
- De menţionat că partida Estoril Praia (Portugalia) - PSV Eindhoven (Olanda) a fost întreruptă la pauză, la scorul de 3-2, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi va continua vineri.
Grupa F:
-AS Saint-Etienne (Franţa) - FK Qarabag (Azerbaidjan) 1-1
Au marcat: Van Wolfswinkel '21 / Nadirov '15.
-Internazionale Milano (Italia) - Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) 2-1
Au marcat: Kuzmanovici '30, Osvaldo '50 / Rotan '16. Fundaşul Alexandru Vlad a jucat tot meciul la Dnepr Dnepropetrovsk.
Grupa G:
-NK Rijeka (Croaţia) - Standard Liege (Belgia) 2-0
Au marcat: Moises '26, Kramarici '34 (penalty).
-Feyenoord Rotterdam (Olanda) - FC Sevilla (Spania) 2-0
Au marcat: Toornstra '56, El Ahmadi '83.
Grupa H:
-FK Krasnodar (Rusia) - OSC Lille (Franţa) 1-1
Au marcat: Ari '35 / Roux '76.
-VfL Wolfsburg (Germania) - Everton (Anglia) 0-2
Au marcat: Lukaku '43, Mirallas '75.
Grupa I:
-Slovan Bratislava (Slovacia) - Young Boys Berna (Elveţia) 1-3
Au marcat: Soumah '11 / Hoarau '9 (penalty), Kubo '18, '63.
-Sparta Praga (Cehia) - SSC Napoli (Italia) 0-0
Grupa J:
-Aalborg BK (Danemarca) - Steaua Bucureşti (România) 1-0
A marcat: Enevoldsen '72.
-Dinamo Kiev (Ucraina) - Rio Ave (Portugalia) 2-0
Au marcat: Lens '53, Miguel Veloso '78.
Grupa K:
-Dinamo Minsk (Belarus) - PAOK Salonic (Grecia) 0-2
A marcat: Athanasiadis '82, '88. Fundaşul Răzvan Raţ a jucat tot meciul pentru PAOK Salonic.
-Guingamp (Franţa) - AC Fiorentina (Italia) 1-2
Au marcat: Beauvue '45 (penalty) / Marin '6, Babacar '13. Portarul Ciprian Tătăruşanu a jucat tot meciul la AC Fiorentina.
Grupa L:
-Trabzonspor (Turcia) - Metalist Harkov (Ucraina) 3-1
Au marcat: Cardozo '36, Mehmet Ekici '87, Sefa Yilmaz '90+5 / Homeniuk '68.
-Lokeren (Belgia) - Legia Varşovia (Polonia) 1-0
A marcat: Vanaken '7.

* 13 echipe au obţinut calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa

Nouă echipe au obţinut, joi, calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, în urma meciurilor din etapa a V-a a grupelor competiţiei, informează site-ul oficial al UEFA.
Cele nouă formaţii calificate sunt Tottenham Hotspur (grupa C), Beşiktaş Istanbul (grupa C), Celtic Glasgow (grupa D), Internazionale Milano (grupa F), Feyenoord Rotterdam (grupa G), Everton (grupa H), SSC Napoli (grupa I), Dinamo Kiev (grupa J) şi Trabzonspor (grupa L).
Anterior mai obţinuseră calificarea alte 4 echipe, ele fiind FC Salzburg (grupa D), Dinamo Moscova (grupa E), AC Fiorentina (grupa K) şi Legia Varşovia (grupa L). (Sursa: Mediafax şi UEFA)