luni, 29 decembrie 2014

Penicilina, emblema voleiului ieşean de-a lungul timpului !



Vasile Stângă

De-a lungul timpului, cea mai galonată echipă din sportul ieşean este, cu siguranţă, Penicilina Iaşi, formaţia moldavă de volei feminin fiind susţinută financiar de SC Antibiotice Iaşi de peste 50 ani.
La începutul sezonului 2014-2015, ec. Ioan Nani, directorul general al SC Antibiotice SA Iaşi, preşedintele de onoare al ACS Penicilina Iaşi, menţiona: „La Antibiotice, voleiul feminin intră în al 53-lea an de existenţă. O longevitate care se datorează colectivului deosebit al societăţii noastre care a susţinut mereu clubul pentru realizarea de performanţe. Acestea au venit de-a lungul anilor şi ne dorim ca ele să continue prin efortul jucătoarelor, antrenorilor, conducătorilor şi, desigur, al nostru care ne străduim să menţinem tradiţia prin asigurarea condiţiilor necesare. Vreau să urez succes la început de sezon întregii echipe de volei şi să invităm publicul pasionat de sport să fie alături de jucătoare meci de meci pentru a obţine rezultatele aşteptate”.
Cu un lot de jucătoare autohtone, Penicilina Iaşi a început sezonul 2014-2015 cu două victorii în Cupa României, după 3-1 şi 3-0 în faţa formaţiei SCM „U” Craiova. Anul viitor, pe 10 ianuarie şi respectiv 18 februarie (sau 9 ianuarie - tot în deplasare sau 27 ianuarie - acasă), în sferturile de finală ale competiţiei, ieşencele se vor duela cu puternica CS Volei Alba Blaj, nimeni alta decât ocupanta locului 2 în ierarhia la zi din prima ligă.
După 11 meciuri disputate în cadrul turului din Divizia A1 de volei feminin, Penicilina Iaşi ocupă la finalul sezonului de toamnă locul 9, cu 9 puncte, la doi paşi de zona retrogradării, acolo unde se află  Unic Piatra Neamţ (locul 11) şi Universitatea Cluj (locul 12), ambele cu 6 puncte. În tur, ieşencele au reuşit trei victorii, după 3-2 cu SCM „U” Craiova (acasă), 3-0 cu Unic Piatra Neamţ (acasă) şi tot 3-0 cu Universitatea Cluj (în deplasare) şi au mai scos un punct după înfrângerea la limită (2-3) cu CSU Medicina Tg. Mureş (pe teren propriu).
Pe 17 ianuarie 2015 se reia sezonul în Divizia A1 de volei, iar în prima etapă a returului, cea cu nr. 12, ACS Penicilina Iaşi se va confrunta, în deplasare, cu SCM „U” Craiova (locul 10, cu 8 puncte). După trei victorii în acest sezon împotriva oltencelor, în campionat şi Cupa României, elevele lui Rareş Puni şi Tatiana Popa vor putea realiza surpriza rundei la începutul anului viitor şi să obţină un nou succes împotriva echipei din Bănie.
În continuare, ieşencele se vor duela cu Ştiinţa Bacău (acasă, în etapa a 13-a), CS Volei Alba Blaj (în deplasare, etapa a 14-a, meci devansat pe 26 ianuarie), Dinamo Bucureşti (în deplasare, etapa a 15-a), CSM Lugoj (acasă, etapa a 16-a), CSM Bucureşti (în deplasare, etapa a 17-a), CSM Satu Mare (acasă, etapa a 18-a), Unic Piatra Neamţ (în deplasare, etapa a 19-a), CSM Târgovişte (acasă, etapa a 20-a), CSU Medicina Tg. Mureş (în deplasare, etapa a 21-a), Universitatea Cluj (acasă, etapa a 22-a, pe 14 martie 2015).
Vor urma apoi turneele play-off (locurile 1-8) şi play-out (locurile 9-12), iar obiectivul ieşencelor este o clasare la finele sezonului regulat pe locul 8 şi abordarea turneului care nu are nici o tangenţă cu retrogradarea în Divizia A2.
Sezonul 2014-2015, ACS Penicilina Iaşi l-a abordat cu un lot alcătuit din 14 jucătoare, ele fiind Melinda Sipos, Ana Maria Ursachi, Simona Mocanu, Diana Macovei, Daniela Popovici, Mihaela Stângă, Andra Streşină, Liliana Curcă, Simona Filip, Iuliana Fâcă, Ana Maria Fâcă, Cristina Lungu, Diana Studineanu, Ana Maria Berdilă. Pe parcursul turului, Daniela Popovici a abandonat sportul de performanţă, iar Liliana Curcă, nedând randamentul scontat după transferul de la Unic Piatra Neamţ la Penicilina Iaşi nu a evoluat în ultimele runde, fiind pusă de lista de transferări.
Antrenorii echipei sunt Rareş Puni (principal) şi Tatiana Popa (secund), preşedintele executiv fiind Vasile Stângă. Lângă formaţia ieşeană se mai află şi Vasile Chebac, director de specialitate Comercial şi Logistică în cadrul SC Antibiotice SA Iaşi.  
„Am încercat şi în acest an să creştem calitatea jocului şi valoarea rezultatelor. Misiunea echipei nu este una uşoară, dar sperăm ca tinereţea şi stabilitatea lotului să constituie argumentele noastre. Proiectul Penicilina este unul de viitor. Echipele noastre de minivolei şi cadete, înscrise în Campionatele Naţionale juvenile de volei trebuie să devină, treptat, un izvor de talente pentru formaţia de senioare şi dorim ca în demersul nostru, publicul ieşean să ne fie mereu alături ! Bineînţeles, aşteptăm şi din partea CSŞ Unirea Iaşi voleibaliste de perspectivă şi talente autentice pentru echipa Penicilina”, a mai declarat preşedintele executiv Vasile Stângă.
De menţionat că echipa feminină de volei ACS Penicilina Iaşi nu primeşte nici o subvenţie din partea Fundaţiei Sportului Ieşean, deşi poate ar merita cu prisosinţă acest lucru !
DAN TEODORESCU
*** Este articolul cu nr. 1.000 publicat anul acesta de SPORT FAN CLUB, site vizionat până acum de peste 92.000 cititori !

Antrenorul ieşean Constantin Radu, premiat pentru întreaga activitate la Ploieşti !


Prof. Constantin Radu


Secţia de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, a organizat recent în Sala „Leonard Doroftei”, o acţiune sportivă intitulată „Cupa Moş Crăciun”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti.
În afara sportivelor de la CSM Ploieşti, au fost prezente şi şapte dintre cele mai bune zece gimnaste ale României în anul 2014, conform topului stabilit de federaţia română de specialitate, show-ul ce a durat mai bine de 3 ore oferindu-le tuturor prilejul să prezinte exerciţii demonstrative spectaculoase, la câte două obiecte, la alegere.
Din „Top 10”, au fost prezente Alexandra Piscupescu şi Adriana Teocan (de la CS Olimpia Bucureşti, care şi-au anunţat în urmă cu puţin timp retragerea din activitatea sportivă de performanţă), Andreea Verdeş, Diana Pavel, Laura Aniţei şi Ştefana Popa (toate patru de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi, însoţite de antrenorii Constantin Radu şi Cătălina Radu), Denisa Stoian (CSM Ploieşti).
De asemenea, ansambul ploieştean de la categoria „Mica Gimnastă” a prezentat în faţa publicului local, în mijlocul căruia s-au aflat şi preşedinta FRGR, bucureşteanca Irina Deleanu, alături de antrenorul coordonator al secţiei de gimnastică ritmică din cadrul CSM Ploieşti, Liliana Băescu, exerciţiul ce i-a adus bronzul la Campionatul Naţional şi Cupa României din acest an. Junioarele mici prahovene, vicecampioane naţionale la echipe, au mai oferit exerciţiile ce le-au adus argintul la competiţiile de nivel naţional organizate la Chiajna, în acest an.
Acţiunea de la Ploieşti avut şi un moment special, singurul antrenor de gimnastică ritmică din România, prof. Constantin Radu, de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi, fiind premiat pentru întreaga activitate dedicată acestui sport şi încununată cu rezultate remarcabile pentru clubul din cartierul ieşean Bularga şi pentru gimnastica ritmică românească.
Toate sportivele care au luat parte la eveniment au fost premiate de către organizatori, iar Moş Crăciun le-a acordat la toate participantele doar locul 1.
„Mulţumesc organizatorilor din Ploieşti pentru efortul depus în organizarea unui spectacol foarte frumos, acum, spre finalul anului 2014. Este o mare onoare pentru mine să primesc, din partea oficialităţilor prahovene, o diplomă de excelenţă şi o plachetă cu însemnele oraşului pentru activitatea depusă până acum în cadrul gimnasticii ritmice ieşene şi româneşti. Vom continua activitatea de performanţă la CSŞ Anghel Saligny Iaşi şi în 2015, an în care vom organiza la Iaşi o nouă ediţie a Memorialului Gineta Stoenescu, care se va numi Grand Prix Iaşi-România, dar şi Campionatele Naţionale de senioare şi junioare. Pentru că avem multă treabă, vă anunţ că noi am reînceput antrenamentele pe 28 decembrie 2014 şi vom avea antrenament chiar şi în după-amiaza zilei de 1 ianuarie 2015, tot în sala din cartierul Bularga. Performanţa sportivă nu are pauză...”, ne-a declarat astăzi prof. Constantin Radu.
În urma discuţiilor purtate în aceste zile, se preconizează ca o gală a gimnasticii ritmice româneşti să aibă loc în fiecare an, începând cu 2015, la Ploieşti, eveniment susţinut foarte mult şi de prof. Constantin Radu.
DAN TEODORESCU

“EDITORIAL SFC”: Sportul ieşean, la finele anului 2014


Dan Teodorescu - redactor şef editor al publicaţiei SPORT FAN CLUB

Anul 2014 a însemnat pentru mine anul în care am scăpat de anul 2000 cu 13 în coadă ! Am dorit să fie un an sportiv fără ghinioane, dar “ghinionul” de a nu avea în Iaşi o echipă care să facă performanţă în Europa, excluzând aici formaţia de popice CFR Olimpia ACB Iaşi, văd că totuşi persistă ! Persistă spun eu şi din cauza unui management vădit neperformant al celor care cheltuiesc banii în sportul ieşean pe echipe de amatori şi nu de profesionişti.
De ce nu am avea şi noi echipe de top european în sporturile tradiţionale în Iaşi, precum handbal şi volei feminin, baschet masculin sau rugby, iată o întrebare pusă mereu în ultimii ani, dar răspunsurile concrete şi corecte nu vor sau nu pot a fi rostite !
Avem totuşi sport în Iaşi la nivel international, în probele individuale şi de echipaje la canotaj, judo, şah, atletism, culturism-fitness, radioamatorism, tir, karate tradiţional, arte marţiale, haltere, gimnastică ritmică, box sau dans sportiv. Din păcate, însă, nici măcar în probele individuale Iaşul nu poate să-şi ţină campionii acasă, şi acest lucru s-a văzut cu Tiberiu Dolniceanu şi Mihaela Petrila şi cu siguranţă se va vedea în 2015 cu canotoarea Irina Dorneanu, halterofilul Ilie Ciotoiu şi lista rămâne deschisă !
Chiar dacă Iaşul nu are un complex sportiv de top european, ci doar un proiect fără finanţare în acest moment în zona Ciric, municipiul nostru a organizat cu brio în 2014 competiţii de top, la nivel international, la şah şi tenis de câmp, cu felicitări adresate organizatorilor şi Fundaţiei Sportului Ieşean.
Iaşul este în acest moment capitala şahului şi popicelor din România, două sporturi care fac mare performanţă în urbea noastră. Şi ne bucurăm de acest lucru şi dorim ca acest standard să nu fie coborât în anii următori ! De fapt, calificarea echipei de popice CFR Olimpia ACB Iaşi în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după o dublă victorie împotriva francezilor de la Racing Club Strasbourg, o performanţă istorică în sportul ieşean, a fost evenimentul care m-a emoţionat şi m-a bucurat cel mai mult în 2014 !
În final, vă spun şi eu “La mulţi ani 2015”, un an preolimpic în care sperăm ca ieşenii noştri să obţină cât mai multe calificări la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016 ! 
DAN TEODORESCU

Platini continuă să susţină întroducerea cartonaşului alb în fotbal


Michel Platini (Sursa foto: UEFA)

Preşedintele UEFA, Michel Platini, şi-a relansat, duminică, la Dubai, propunerea sa privind introducerea cartonaşului alb în fotbal, care să elimine temporar de pe teren un jucător, pentru a reduce utilizarea cartonaşului galben, informează AFP.
"Cartonaşul alb reduce tensiunea în raport cu utilizarea celor galbene şi roşii pe timpul meciurilor", a declarat fostul internaţional francez la deschiderea celei de-a noua ediţii a Conferinţei Internaţionale pentru Sport de la Dubai.
Arbitrul ar sancţiona astfel un jucător cu cartonaşul alb la primul avertisment, în loc să aştepte un al doilea avertisment pentru a-l sancţiona cu un cartonaş galben.
Totuşi, "trebuie să convingem FIFA", a adăugat Platini, forul internaţional fiind până în prezent destul de reticent vizavi de această propunere.
Francezul a mai pledat pentru fair-play pe stadioane şi le-a cerut jucătorilor să nu mai conteste deciziile arbitrilor pentru "a da un exemplu celor mai tineri".
Nu este pentru prima dată când Platini vorbeşte despre cartonaşul alb. Într-o carte apărută în octombrie, el s-a declarat în favoarea creării unui cartonaş alb care ar fi urmat de o eliminare temporară a jucătorului, o pauză de zece minute pe bancă. (Sursa: Mediafax)

duminică, 28 decembrie 2014

Doi români la startul Dakarului, în 2015


Sursa foto: Dakar 2015
România va avea din nou reprezentanţi în selectivul Raliu Dakar din America de Sud, prima competiţie motorizată a noului an. Emanuel Gyenes şi Marcel Butuza vor traversa Atlanticul pentru a lua startul în marea aventură sud-americană.
Gyenes va concura cu numărul 49 pe motocicleta sa model KTM 450 Rally, în timp ce Butuza va avea numărul 50 şi acelaşi model KTM la dispoziţie.
Gyenes s-a clasat pe locul 17 în 2012, după ce în 2011 fusese al 18-lea. Obiectivul său este şi acum clasarea în primii 20 la categoria moto.
La rândul său, Butuza revine în Dakar după participările din 2007, când s-a alergat ultima dată în Africa, în 2009 şi 2012. La această din urmă ediţie s-a clasat pe locul 44 la general.
Vor fi 168 de motociclişti în concurs, în raliul de anul viitor, cu numărul 1 fiind spaniolul Marc Coma, care va alerga pe un KTM.
Raliul Dakar din 2015 propune concurenţilor un traseu în lungime de 9.295 kilometri, cu traversarea a trei ţări: Argentina, Bolivia şi Chile.
Competiţia va debuta pe 4 ianuarie 2015 şi se va încheia 13 zile mai târziu, cu 13 etape programate. Aşadar, prima etapă este programată pe 4 ianuarie 2015, pe rura Buenos Aires - Villa Carlos Paz (663 km). Ultima etapă va avea loc pe 17 ianuarie 2015, pe traseul Rosario - Buenos Aires (219 km).
(Sursa: Onlinesport şi Dakar2015)