* Joi seara, în prima ligă feminină de baschet, pe teren propriu, Poli Naţional Iaşi a pierdut în faţa echipei CS Olimpia Braşov cu scorul de 53-68 (9-20, 10-15, 12-19, 22-14)
A doua victorie a
braşovencelor în faţa ieşencelor a pus capăt disputei dintre Poli Naţional şi
CS Olimpia, în prima fază din play-out-ul Diviziei A feminine de baschet.
Vedeta confruntării din Sala Polivalentă ieşeană a fost braşoveanca Gabriela
Cursaru, care a reuşit 31 puncte şi toate coşurile de 3 puncte (4 la număr) ale
Olimpiei. Debutul meciului a fost însă favorabil gazdelor şi după 0-2 (coş Judit
Kajdacsi), Mădălina Cioroiu reuşeşte un coş de trei puncte pentru Poli Naţional
(3-2), iar ieşencele conduc apoi cu 7-4, în min. 5. Din păcare, după 7-12 (min.
8) şi 9-12 (min. 9), tabela de marcaj arată 9-28 (min. 13), oaspetele disputei
fâcând legea pe taraflexul Sălii Polivalente moldave. După 19-35 (la pauza
mare) şi 31-54 (după trei reprize), urmează 34-59 (min. 31), iar la acest ultim
scor ieşencele au o nouă tresărire de orgoliu şi reduc până la 47-59 (min. 32),
prin punctele reuşite de Alaiba, Walker, Necula şi Panait. Din păcate, ieşencele
pierd în continuare teren şi rezultatul final va fi favorabil oaspetelor de sub
Tâmpa, care se impun cu 68-53 în faţa gazdelor moldave şi cu 2-0 la victorii se
califică în turneul pentru locurile 9-12, în faza a doua a competiţiei.
Într-un meci vizionat
de 300 spectatori, au marcat următoarele jucătoare:
- Poli Naţional
Iaşi: Mitachi 4, Panait 6, Necula 9, Walker 16 (1x3), Alaiba 9 (3x3), Cioroiu 6
(1x3), Johnson 3;
- CS Olimpia
Braşov: Cursaru 31 (4x3), Plaviţu 1, Uşurelu 10, Nikolic 6, Kajdacsi 13, Grama
5, Badi 2.
După această nouă
înfrângere, Poli Naţional Iaşi ajunge în grupa 13-16 şi va lupta în continuare
pentru evitarea retrogradării cu învinsa din partida Rapid Bucureşti –
Universitatea CSM Oradea. În această ultimă dispută scorul este 1-1 la victorii
(89-41 şi 62-69), partida cu nr. 3, cea decisivă, urmând a avea loc în Sala
Rapid din Capitală, pe 18 aprilie.
Tot în grupa
pentru locurile 13-16 se va disputa meciul Olimpia Bucureşti (46-60 şi 60-69 cu
Universitatea Cluj) – BBALL 6 Sepsi BC Sf. Gheorghe (47-100 şi 44-66 cu
CSM-Sportul Studenţesc Bucureşti).
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu