* Vineri seară, în ultimul joc de pregătire disputat în cantonamentul din Austria, elevii
lui Ionuţ Popa au câştigat disputa cu Rapid Viena cu scorul de 3-1 (1-1)
Practic meciul a început de la scorul de 1-0 pentru
vicecampioana Austriei, care a deschis scorul chiar în minutul 1. Până la pauză
ieşenii au egalat prin Onofraş (min. 19) şi s-au distanţat în partea a doua a
partidei, prin două lovituri de la 11 metri transformate de R. Tincu (min. 47)
şi Cl. Tudor (min. 80).
Antrenorul echipei din Dealul Copoului, Ionuţ Popa, a
început jocul în formula: Irimia - Jovanovic, Creţu, R. Tincu, Mitrea - Onofraş,
Petrovic, Cl. Tudor, Vladu, Tigănaşu – Cl. Ionescu. Au mai jucat: Marcos, Gado, Gorovei, Răduca, Crenganiş, Humă
şi Herghelegiu.
La finalul partidei, preşedintele executiv Florin Prunea a
declarat: “Rezultatele din jocurile amicale nu ne-au interesat în mod deosebit,
dar se poate observa totuşi o creştere de la meci la meci, ultimele trei
partide fiind câştigate de noi. Unul dintre cele mai bune jocuri ale noastre a
fost cu Rapid Viena, chiar dacă binecunoscuta echipă austriacă a folosit doar şapte
titulari. Lotul nostru de jucători va fi definitivat la Iaşi, după ce vom trage concluziile
definitive ale cantonamentului. Vor veni cu noi la negocieri inclusiv brazilianul
Marcos şi costaricanul Diego, ne vom aşeza la masa tratativelor cu impresarii
lor şi vom vedea cum vom putea finaliza aceste discuţii contractuale”.
De săptămâna viitoare, CSMS Iaşi se va pregăti acasă, pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Copou.
De săptămâna viitoare, CSMS Iaşi se va pregăti acasă, pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Copou.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu