* Formaţia Steaua Bucureşti a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 6-0
(3-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a,
prima a returului Ligii I de fotbal.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Chiricheş – min.
14, Rusescu – min. 33, '41, Nikolici – min. 49, Tănase – min. 55 şi Rocha –
min. 76.
Fazele de gol s-au derulat astfel:
- 0-1: Chiricheş a şutat de la 30 de metri printre mâinele
portarului Cobrea;
- 0-2: La o centrare a lui Latovlevici de pe stânga, Rusescu
a reluat la colţul lung;
- 0-3: Acţiune personală Rusescu pe centru, a lobat mingea
peste trei jucători şi a marcat de la 12 metri;
- 0-4: Rusescu i-a pasat lui Tănase pe partea stângă, acesta
i-a pasat din prima lui Nikolici, care a lobat mingea peste Cobrea şi a înscris
în poarta goală;
- 0-5: Tănase a şutat de la 16 metri, mingea a fost deviată
de Ilie, iar aceasta a trecut peste Cobrea;
- 0-6: Dumitraş a driblat doi fundaşi, a pasat în faţa
porţii, iar Rocha a marcat din doi metri.
În minutul 82, Florin Purece (Concordia) a fost eliminat
pentru un fault la Adi Popa.
Au evoluat echipele:
- Concordia Chiajna: Cobrea - Belu, Fl. Ilie, Ghionea
(Paraschiv '53), Bambara - Leca - Popovici, Pană, Purece, Serediuc (Zuluf '61)
- Wellington
(Ibrici '53). Antrenor: Ilie Stan.
- Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Chipciu, Gardoş, Chiricheş,
Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Adi Popa, Rusescu (Rocha '55), Tănase
(Prepeliţă '66) - Nikolici (Dumitraş '51). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
- Cartonaşe galbene: Fl. Ilie '57, Serediuc '59
- Cartonaş roşu: Purece '82
Meciul a fost arbitrat de Radu Petrescu, ajutat de Adrian
Ghiguleac şi Vasile Marinescu, în timp ce rezervă a fost Georgian Ionescu.
Observatori au fost ieşeanul Sorin Boca şi Ion Craiu.
La meci au asistat 3.500 de spectatori.
Într-un alt joc al rundei cu nr. 18 am consemnat o remiză pe
malurile Someşului, la meciul Universitatea Cluj - Pandurii Târgu Jiu 1-1
(1-0). Au marcat: Dinu – min. 38, respectiv Rusu – min. 73. Antrenorul
oaspeţilor, Petre Grigoraş, nu a făcut deplasarea pe Cluj Arena, din cauza unor
probleme de sănătate, iar locul său pe banca gorjenilor a fost luat de secundul
Marian Dinu.
Clasamentul la zi arată astfel:
1. Steaua Bucureşti 18 14 2 2 44-15 44
2. Astra Giurgiu 17 10 4 3 36-19 34
3. Pandurii Târgu Jiu 18 10 4 4 29-24 34
4. FC Vaslui 17 9 4 4 29-18 31
5. CFR Cluj 17 8 4 5 33-21 28
6. Petrolul Ploieşti 17 7 6 4 25-17 27
7. Dinamo Bucureşti 17 7 5 5 25-20 26
8. Rapid Bucureşti 17 7 5 5 19-18 26
9. FC Braşov 17 6 5 6 22-24 23
10. Concordia Chiajna 18 6 5 7 17-27 23
11. Viitorul Constanţa 17 4 8 5 20-21 20
12. Gaz Metan Mediaş 17 5 4 8 17-25 19
13. Ceahlăul Piatra Neamţ 17 5 4 8 21-30 19
14. Oţelul Galaţi 17 4 7 6 20-22 17*
15. Universitatea Cluj 18 4 4 10 18-34 16
16. CSMS Iaşi
17 4 2 11 14-24 14
17. Gloria Bistriţa 17 2 5 10 13-32 11
18. CS Turnu Severin 17 1 6 10 14-25 9.
(*) - Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare
de două puncte.
Celelalte jocuri ale etapei a XVIII-a sunt:
Sâmbătă:
- FC Braşov - Viitorul Constanţa, ora 18.00, DigiSport
- Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj, ora 20.30, DigiSport
- Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj, ora 20.30, DigiSport
Duminică:
- Ceahlăul Piatra Neamţ - Petrolul Ploieşti, ora 18.00,
DigiSport
- FC Vaslui – Rapid Bucureşti, ora 20.30, DigiSport
Luni:
- Oţelul Galaţi - CSMS Iaşi, ora 18.00, DigiSport
- Astra Giurgiu - Gloria Bistriţa, ora 19.00, Dolce Sport
- Dinamo Bucureşti - CS Turnu Severin, ora 20.30, DigiSport.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu