La Dublin, în Irlanda, atleţii români au ratat pentru numai 1,5 puncte
calificarea în Superliga Campionatului European de atletism pe echipe,
situându-se la întrecerile Ligii I pe locul 4, cu 297,5 puncte, în concursul
din zilele de 22 şi 23 iunie. Olanda, care s-a clasat pe locul 3, ultimul care
aduce promovarea, a totalizat 299 puncte. Această diferenţă infimă face
insuccesul cu atât mai greu de digerat, cu cât o socoteală simplă dă dimensiunea
acestui punct şi jumătate: în 2 zile de concurs, s-au disputat 40 de probe,
pentru care s-au împărţit un total de 3.120 puncte. Primul loc a fost ocupat de
Cehia, cu 351,5 puncte, iar poziţia secundă a fost ocupată de Suedia, cu 311
puncte.
Din păcate, una dintre vedetele echipei României, săritorul
de triplu salt Marian Oprea a avut la Dublin a evoluţie palidă şi a ocupat în
final doar locul 5, cu numai 15,86 metri !!! De asemenea, Ancuţa Bobocel s-a
clasat sâmbătă doar pe locul 5 la 3.000 metri obstacole, cu timpul de
9'56"94/100 minute.
Ieşeanca Angela Moroşanu a avut însă o evoluţie strălucită
în cele trei probe la care a participat. Eleva antrenorului Dorinel Ursache,
legitimată la CS Politehnica Iaşi-Dinamo Bucureşti, s-a clasat duminică pe
locul 1 la 200 metri şi la ştafeta 4x400 m (alături de Adelina Pastor, Bianca
Răzor şi Mirela Lavric), iar sâmbătă a ocupat locul 2 la 400 metri garduri, cu
timpul de 56,67 secunde, după cehoaica Denisa Rosolová (55,11 secunde).
Duminică, reprezentanţii României au reuşit 3 victorii, prin
Angela Moroşanu, la 200 m, în 23"48/100, Sergiu Ursu, la aruncarea
discului - 63,02 m şi ştafeta feminină de 4x400 m – cu timpul de 3'30"77/100.
De asemenea, au urcat pe podium Bianca Perie (locul 2 la aruncarea ciocanului,
cu 67,51 m), Anca Heltne (locul 2, aruncarea greutăţii, cu 17,51 m), Roxana
Bârcă (locul 2, la 5.000 m, 16'13'22"), Cornelia Deiac (locul 3 la
lungime, cu 6,12 m), Ioana Doagă (locul 3, la 1.500 m, în 4'25"12/100) şi
Alexandru Ghinea (locul 3, la 3.000 m obstacole, în 8'54"65/100).
Rezultatele celorlalţi sportivi români în concursul de
duminică au fost:
- Feminin: Anamaria Nesteriuc (locul 7, în proba de 100 metri garduri, cu timpul de 13"65/100), Daniela Stanciu (8, înălţime, 1,75 m);
- Masculin: Cornel Bănănău (locul 11, 110 m garduri, 14"54/100), Cristian Vorovenci (8, 800 m, 1'52"24/100), Adrian Trifan (12, 3.000 m, 8'30"88/100), Vasile Boboş (12, 200 m, 22"38/100), Bogdan Popa (zero puncte, prăjină, a ratat de 3 ori la 4,30 m), Marian Oprea (5, triplusalt, 15,86 m), Toma Pop (12, suliţă, 58,00 m), ştafeta 4x400 m (4, 3'11"33/100).
Din lotul României la Dublin a mai făcut parte un atlet de la CS Politehnica Iaşi, campionul naţional la 400 metri garduri, Attila Nagy, care s-a clasat doar pe locul 10 în proba sa favorită, cu timpul de 53,53 secunde.
Clasamentul competiţiei la încheierea celor 2 zile de concurs a fost următorul: 1. Cehia - 351,5 puncte; 2. Suedia - 311 pct; 3. Olanda - 299 pct; 4. ROMÂNIA - 297,5 pct; 5. Portugalia - 269 pct; 6. Finlanda - 250,5 pct; 7. Irlanda - 242 pct; 8. Belgia - 236,5 pct; 9. Ungaria - 225 pct; 10. Estonia - 211 pct; 11. Bulgaria - 208 pct; 12. Elveţia - 206 pct.

DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu