Publicaţie sportivă şi de cultură fondată pe 5 aprilie 2012 şi adresată ieşenilor şi românilor de pretutindeni
sâmbătă, 31 ianuarie 2015
Echipa de futsal CSMS Iaşi revine în Sala Polivalentă
Pisică-Stancea-Cataramă (CSMS Iaşi)
* A doua etapă din acest an din Liga I de fotbal în sală, a 16-a a sezonului,
programează luni, 2 februarie 2015, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă,
meciul CSMS IAŞI – CS MUNCITORUL REŞIŢA.
În etapa anterioară, în deplasare, ieşenii au pierdut onorabil la Deva (scor:
4-7) în faţa campionilor de la FC Autobergamo, iar reşiţenii, pe teren propriu,
au învins surprinzător, cu 8-7, pe Dunărea Călăraşi. Pentru a rămâne în primele
opt echipe ale Ligii I, deci în zona play-off, studenţii din Dealul Copoului sunt
nevoiţi să-i învingă pe “muncitorii” din Valea Domanului, iar acest lucru este
perfect posibil cu susţinerea publicului ieşean, care este invitat în număr cât
mai mare în tribunele Sălii Polivalentă, intrarea spectatorilor fiind liberă.
Garniturile celor două formaţii sunt următoarele: - CSMS Iaşi: Marius Chiriac, Ioan Grigoraş – Radu Pisică, Narcis Cataramă, Radu
Guţu, Valentin Pricop, Victor Mandea, Andrei Despan, Bogdan Baboi, Alexandru
Pricop, Gabriel Pascu. Antrenori: Nelu Stancea (A 1) şi Florin Nichifor (A 2). Preparator
fizic: Florin Trofin. Team-manager: Ionel Popa. Delegat: Ştefan Tudorache. Ofiţer
de presă şi crainicul partidei: Dan Teodorescu.
- CS Muncitorul Reşiţa: Sile Giurcanu - Valentin Ilaş, Florin Bârcean, Casian
Doană, Marius Demian, Flavius Costescu, Cristian Rarinca, Iulian Mitru, Ionuţ
Matei, Cristian Crăguia, Alex Sturzu, Denis Mihuţescu Antrenori: Viorel Lolea
(A1) şi Ioan Roman (A2).
În echipa ieşeană nu va putea evolua Eduard Săvoaia, care este suspendat în
urma cartonaşului roşu încasat în meciul de la Deva.
La CSMS Iaşi ar mai putea evolua însă tinerii spanioli Garriga Mora Abel “ABEL”
(20 ani) şi Jodas Vives Antoni “TONI” (19 ani), dacă legitimarea acestora va fi
posibilă până la ora meciului de luni, ne-a declarat pe această temă delegatul
formaţiei moldave, Ştefan Tudorache. Tot la CSMS Iaşi, în perioada următoare,
ar mai putea evolua portarul Serghei Burduja (20 ani, component al naţionalei
de seniori a Republicii Moldova).
Meciul dintre ieşeni şi reşiţeni va fi arbitrat de brigada Bogdan Sorescu (Piteşti,
cel mai bun arbitru de futsal din România) -Sebastian Capţan (Galaţi). Rezervă:
Daniel Vasile Pop (Piteşti). Observator: Vasile Donţu (Galaţi). Cronometror: Bogdan
Anton (Iaşi).
Celelalte meciuri din etapa a XVI-a (din perioada 31 ianuarie-2 februarie 2015)
sunt: CFF Clujana Cluj - Spicom Sfântu Gheorghe, CS United Galaţi - KSE Târgu
Secuiesc, CS City'us Târgu Mureş - FC Progresul Focşani, Futsal Klub Odorheiu
Secuiesc - Autobergamo Deva, iar Dunărea Călăraşi va sta.
Clasamentul Ligii I de futsal se prezintă astfel:
1. FK Odorheiu Secuiesc 14 11 1
2 114-42 34
2. Autobergamo Deva 14 11 1
2 71-39 34
3. CS United Galaţi 14 10 1
3 64-37 31
4. CS City'us Târgu Mureş 13 10 0
3 87-56 30
5. Spicom Sfântu Gheorghe 13 8 2 3
76-34 26
6. Dunărea Călăraşi 14 5 2
7 53-41 17
7. CS Muncitorul Reşiţa 14 5 0
9 76-90 15
8. CSMS Iaşi 14 4 2
8 47-64 14
9. KSE Târgu Secuiesc 14 4 1
9 43-54 13
10. FC Progresul Focşani 13 1 0
12 33-100 3
11. CFF Clujana Cluj 13 1
0 12 40-147 3
Etapa viitoare (în jurul datei de 8 februarie 2015) programează meiurile: Spicom
Sfântu Gheorghe - City'us Târgu Mureş, FC Progresul Focşani - Dunărea Călăraşi,
CS Muncitorul Reşiţa - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, Autobergamo Deva - CS
United Galaţi, CFF Clujana Cluj - KSE Târgu Secuiesc, iar CSMS Iaşi va sta.
În optimile de finală ale Cupa României la futsal, pe 14 februarie 2015, de la ora
19.00, este programat meciul CS City’us Târgu Mureş (deţinătoarea trofeului) -
CSMS Iaşi. DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu