miercuri, 29 iulie 2015

Italianul Roberto Marcora a rămas "Number One" la Trofeul Municipiului Iaşi la tenis



În varianta sa masculină, Trofeul Municipiului Iaşi la tenis va avea loc la arenele CFR Iaşi în perioada 8-15 august 2015. Turneul masculin din calendarul mondial ITF este organizat de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi FR Tenis şi are premii totale de 15.000 dolari.
După perioada oficială de retrageri de la turneele ITF din perioada mai sus menţionată, forul internaţional a dat publicităţii o nouă listă de 18 jucători promovaţi direct pe tabloul principal ieşean al probei de simplu, acolo unde italianul Roberto Marcora (nr. 243 ATP la ora înscrierii în competiţie) a rămas primul favorit al concursului.
De fapt, italianul Marcora a avut o clasare şi mai bună în acest an, el fiind chiar pe locul 178 în data de 20 aprilie 2015, dar în această săptămână a coborât până pe locul 284. Roberto Marcora (25 ani) a câştigat în carieră 7 turnee ITF în proba de simplu, trei în Italia în 2014, câte unul în Suedia, Italia şi Israel în 2013 şi unul în Spania în 2012. În proba de dublu, alături de elveţianul Riccardo Maiga, Marcora a câştigat turneul din Mexic, în 2012.  
Cei 18 tenismeni care au fost promovaţi direct pe tabloul de simplu al turneului de la arenele CFR Iaşi sunt:
1. Roberto MARCORA (ITA) - locul 243 ATP                                         
2. Laurynas GRIGELIS (LTU) - 322 ATP                         
3. Filip HORANSKY (SVK) - 323 ATP                                        
4. Maxime CHAZAL (FRA) - 349 ATP                                         
5. Gerard GRANOLLERS-PUJOL (ESP) - 355 ATP                               
6. Dragoş DIMA (ROU) - 439 ATP                                                
7. Albert ALCARAZ IVORRA (ESP) - 470 ATP                         
8. Claudio FORTUNA (ITA) - 486 ATP                                        
9. Carlos BOLUDA-PURKISS (ESP) -500 ATP                                       
10. Vasile ANTONESCU (ROU) - 519 ATP                                             
11. Petru-Alexandru LUNCANU (ROU) - 544 ATP                                 
12. Filippo LEONARDI (ITA) -  674 ATP 
13. Vadim ALEKSEENKO (UKR) - 691 ATP      
14. Luca George TATOMIR (ROU) - 789 ATP     
15. Vlad Victor CORNEA (ROU) - 800 ATP        
16. Teodor-Dacian CRĂCIUN (ROU) - 813 ATP  
17. Giulio TORRONI (ITA) - 940 ATP      
18. Mircea-Alexandru JECAN (ROU) - 962 ATP
Tot pe tabloul principal vor ajunge şi tenismenii Bogdan Ionuţ Apostol şi Tudor Cristian Şulea, care vor primi wild-carduri din partea CS CFR Iaşi.
Pe tabloul de calificări de "48", ITF a nominalizat în prezent 41 de tenismeni, din România, Ucraina, Rep. Moldova, Italia, Spania, Canada, Germania, Australia, iar CS CFR Iaşi are posibilitatea de a mai nominaliza 7 jucători prin "wild-card"-uri de participare, de preferinţă ieşeni, la cererea acestora.
Pe lista alternativă din 28 iulie 2015, ITF nominalizează alţi 42 jucători care stau la "pândă" pentru a urca pe tabloul de calificare, dacă în perioada următoare unii jucători s-ar mai putea retragere din motive medicale sau din alte motive plauzibile, de la turneul ieşean.
Programul turneului internaţional masculin de tenis denumit "Trofeul Municipiului Iaşi" se prezintă astfel:
- 7 august (în intervalul orar 16.00-18.00) - înscrierile pe tabloul de calificări;
- 8-10 august - meciurile de pe tabloul de calificări de "48";
- 10 august (ora 12.00) - conferinţa de presă oficială a turneului;
- 10-15 august - meciurile de pe tabloul principal de "32" al probei de simplu, finala fiind programată sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00;
 - 11-14 august - meciurile de pe tabloul principal de "16" al probei de dublu, finala fiind programată vineri, 14 august, ora 17.00.

* La Iaşi se joacă tenis pe puncte ATP şi pe premii în dolari SUA

Punctele alocale în clasamentul mondial ATP în cadrul turneelor de 15.000 dolari, valabile şi pentru competiţia de la arenele CFR Iaşi sunt următoarele:
LA SIMPLU:
- Câştigător - 27 puncte ATP;
- Finalist - 15 puncte ATP;
- Jucător în semifinale - 8 puncte ATP;
- Jucător în sferturi de finală - 3 puncte ATP;
- Jucător în optimi de finală (turul al II-lea) - 1 punct ATP
- Jucător în şaisprezecimi de finală (turul I) - 0 puncte ATP.
LA DUBLU (pe echipă / pereche):
- Perechea câştigătoare - 27 puncte ATP;
- Perechea finalistă - 15 puncte ATP;
- Perechea din semifinale - 8 puncte ATP;
- Perechea din sferturi de finală - 0 puncte ATP;
- Perechea din optimi de finală (turul I) - 0 puncte ATP.
Pentru premiile în bani, turneele ITF de 15.000 dolari SUA au următoarele secţiuni financiare:
- La simplu (75 %):11.250 dolari SUA
- La dublu (25 %):  3.750 dolari SUA
Premiile individuale sunt următoarele:
LA SIMPLU:
- Câştigător (14.40%) - 2.160 $
- Finalist (8.48%) - 1.272 $
- Jucător în semifinale (5.02%) - 753 $
- Jucător în sferturi de finală (2.92%) - 438 $
- Jucător în optimi de finală (turul al II-lea - 1.72%) - 258 $
- Jucător în şaisprezecimi de finală (turul I - 1.04%) - 156 $.
LA DUBLU (pe echipă / pereche):
- Perechea câştigătoare (6.2%) - 930 $
- Perechea finalistă (
3.6%) - 540 $
- Perechea din semifinale (
2.16%) - 324 $
- Perechea din sferturi de finală (
1.28%) - 192 $
- Perechea din optimi de finală (turul I -
0.72%) - 108 $.
Directorul de turneu este antrenorul ceferist ieşean de tenis Vergil Aghion, iar supervisorul ITF este Dan Nicolae. Arbitrii de scaun vor fi Vlad Zdrenţu, Mihai Dumitrescu, Vlad Dominţeanu, Gabriel Nicolae, Robert Ilie şi localnicul Dan Bosoiu.
Pentru cazarea sportivilor, antrenorilor şi oficialilor participanţi la Trofeul Municipiului Iaşi la tenis, organizatorii au propus Hotelul Moldova, Pensiunea Aristocrat şi Hotelul Ciric.

* La mare concurenţă cu turneele mondiale din calendarul ITF

Turneul de tenis de 15.000 dolari de la Iaşi (denumit şi "ROMÂNIA F 12" - Trofeul Municipiului Iaşi) este la concurenţă în perioada 8-16 august 2015 cu turneele internaţionale ITF din ARGENTINA (Buenos Aires), BELARUS (Minsk), CHINA (Putian), ITALIA (Appiano), RUSIA (Moscova), THAILANDA (Bangkok), SUA (Champaign, IL), AUSTRIA (Innsbruck), BELGIA (Koksijde), EGIPT (Sharm El Sheikh), FINLANDA (Hyvinkaa), GERMANIA (Friedberg), COREEA DE SUD (Gimcheon), POLONIA (Koszalin), SERBIA (Novi Sad), SPANIA (Bejar), TUNISIA (Tunis), TURCIA (Sakarya).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu