miercuri, 13 ianuarie 2016

Lansare de carte la Muzeul Unirii din Iaşi, cu Mihai Caba în rol principal !




Miercuri, pe 13 ianuarie 2016, în ziua când ruşii lipoveni din România aşteaptă Revelionul, Mihai Caba şi-a lansat la Iaşi, la Muzeul Unirii de pe strada Lăpuşneanu, ultima sa carte, "Lespezi... pe fir de legendă şi împlinire", după ce, pe 12 decembrie 2015, aceeaşi lansare de carte a avut loc chiar la "locul faptei", adică la... Lespezi, o frumoasă comună de lângă Paşcani !
Înconjurat de mulţi prieteni, foşti colegi de liceu de la "Negruzzi" şi de facultate de la Electrotehnica din Dealul Copoului, de colegii de la Asociaţia Literară Păstorel Iaşi şi de la Universul Prieteniei, ing. Mihai Caba s-a dovedit a fi un foarte bun amfitrion, atât în rolul de moderator dar şi de recitator din poeziile nemuritoare ale lui Serghei Esenin şi Mihai Eminescu.
"Mulţumesc celor prezenţi la această manifestare de suflet, personalităţilor aflate în sală, în frunte cu prof. Mandache Leucov şi părintele paroh Dumitru Merticariu şi nu numai. În comuna Lespezi au trăit şi trăiesc în bună pace atât germani, evrei, lipoveni şi români. De fapt, relansarea cărţii mele în 13 ianuarie 2016 nu a fost aleasă întâmplător, deoarece astăzi, cei pe stil vechi aşteaptă Revelionul, precum ruşii lipoveni din Lespezi !", a rostit în deschiderea manifestării Mihai Caba.
Şi ca totul să aibă sens în spusele lui Mişu Caba (precum îl "dezmiardă" foştii colegi de liceu şi facultate), în prima parte a lansării de carte a avut loc un reuşit spectacol artistic, în care grupul folcloric "Moştenitorii", de la Liceul Tehnologic din Lespezi, coordonat de profesoarele Eustinia Tihan şi Nicoleta Filoti, cu eleva Zenovie Cristina în rol principal, a prezentat publicului un atractic spectacol de dansuri populare şi cîntece în limbile română şi rusă.
Acest spectacol al elevilor din Lespezi a fost întregit şi de "veteranul" Mihai Caba, pe post de actor-recitator de poezie de bună calitate, din lirica românească şi rusă.
A urmat apoi partea a doua a lansării de carte, iar în prezidiul manifestării au luat loc, în afară de Mihai Caba, binecunoscuţii Constantin Parascan şi Romel Moga, ultimul fiind "rezerva" scriitorului Mihai Batog-Bujeniţă, reţinut cu unele probleme... stomatologice la acea oră !
În alocuţiunea sa, una de lungă durată, poate de prea mare durată, prof. Constantin Parascan a menţionat, printre altele, următoarele: "Această carte a lui Mihai Caba nu este una aridă sau pur ştiinţifică. Caba are şi idei personale în carte, intră şi în polemică. Am citit cartea ca pe un roman, iar în carte, de fapt, Mihai Caba îşi povesteşte viaţa ! Este el şi lumea lezpezenilor ! Este o carte, care, culmea, îţi place, deoarece Caba face totul din iubire ! Câte asemenea momente îţi poate oferi viaţa ? Dacă pui o lespede în fiecare zi, creşte edificiul şi noi ne simţim bine ! Mihai Caba ştie să dilate clipa şi viaţa. Să trăieşti iluzia de a trăi în eternitate !".
"Cartea are din toate câte ceva, iar Mişu Caba este un om al cetăţii !", a mai menţionat colegul din prezidiu, Romel Moga.
Au mai adresat frumoase cuvinte autorului Aurica Ichim (directorul coordonator al Muzeului Unirii din Iaşi), prof. Mandache Leucov (fostul director al Grădinii Botanice din Iaşi), col. Nelu Timofte, prof. Mihai Haivas (care a citit un mesaj al doamnei Martha Eşanu, din partea Comunităţii Evreilor din Iaşi), interpretul Ştefan Pintilie, ultimul având şi un recital muzical de excepţie. Au mai citit epigrame cu tâlc adresate colegului de la ALPI, Mihai Caba, scriitorii Mihai Haivas şi Gheorghe Bălăceanu.
Rodica Rodean a invitat publicul la o nouă manifestare artistică, de Ziua Eminescu şi denumită "Trecut-au anii", care este programată vineri, 15 ianuarie, la ora 15.00, la sediul Centrului Cultural Multifuncţional pentru Persoanele de Vârsta a Treia, din spatele Magazinului Billa din zona Gării din Iaşi.
Aurica Ichim a mai menţionat că Muzeul Unirii din Iaşi va găzdui în zilele de 23 şi 24 ianuarie 2016 un simpozion şi un vernisaj expoziţional, manifestări specifice marii sărbători naţionale, Unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Manifestarea de astăzi s-a încheiat cu o cupă de şampanie, ridicată de cei prezenţi în cinstea scriitorului Mihai Caba şi a faptelor sale de pe tărâm artistic.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu