luni, 15 august 2016

Ploieşteanul Dragoş Dima se antrenează la Bucureşti, este legitimat la Cluj şi câştigă la Iaşi!


Dragoş Dima

Campionul României la tenis de câmp este Dragoş Dima, născut pe 16 iunie 1992 la Ploieşti. Face tenis de la vârsta de 7 ani şi primul său club de care a aparţinut a fost CSŞ Ploieşti. În prezent, se pregăteşte cu antrenorul Marcel Miron la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, dar este legitimat la CS Universitatea Cluj. La data de 14 august 2016, Dragoş Dima era pe locul 336 ATP la simplu şi 982 ATP la dublu. Cele mai bune clasări în ierarhia mondială ATP au fost: locul 336 la simplu, pe data de 8 august 2016 şi locul 903 la dublu, în ziua de 27 iunie 2016. În turneele ITF a cucerit cinci trofee în proba de simplu, toate în 2016: în Croaţia, la Opatija şi alte patru în România, la Bucureşti, Bacău, Piteşti şi IAŞI.
La Trofeul Municipiului Iaşi la tenis, competiţie la nivel internaţional din calendarul mondial ITF şi organizată de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Federaţia Română la Tenis, Dragoş Dima a disputat finala turneului, în ziua de duminică, 14 august 2016, în faţa unor tribune arhipline. După doar 48 de minute de joc, Dragoş Dima a devenit câştigătorul turneului ieşean, cu premii totale de 25.000 dolari, după scorul de 6-2, 3-0 în faţa argentinianului Hernan Casanova (locul 311 ATP), cel care a abandonat din motive medicale la un moment dat, în setul al doilea, într-o finală arbitrată în scaun de Lucian Stănciulescu (nimeni altul decât preşedintele Comisiei de Arbitri din cadrul FR Tenis) şi "supravegheată" de supervisorul ITF, Mihaela Testiban.
În urma succesului obţinut duminică la Iaşi, Dragoş Dima, absolvent al Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti, a obţinut 27 puncte în clasamentul mondial ATP şi a cucerit un premiu impozabil de 3.600 dolari.
După finala câştigată şi festivitatea de premiere găzduită de arenele de tenis CFR Iaşi, cu multă amabilitate, Dragoş Dima ne-a acordat un interviu în exclusivitate, pe care îl redăm în cele ce urmează:
- Aşadar, o nouă finală câştigată în acest an, într-un vârf de formă, conform locului ocupat în clasamentul mondial ATP. Ce reprezintă tenisul pentru tine, Dragoş Dima?
- Tenisul este viaţa mea, nu-mi aduc aminte ce făceam înainte de tenis, iar tenisul îmi ocupă toată atenţia, iar ceea ce fac zilnic, fac doar pentru tenis!
- La un moment dat ai fost şi în lotul lărgit al României, de Cupa Davis. Cum a fost?
- Într-adevăr, am fost de câteva ori convocat în lotul României de Cupa Davis, acolo unde este o activitate profesionistă la cote înalte. Fiecare jucător ştie ce are de făcut şi are un comportament profesionist în tot ceea ce face. A fost bine pentru mine, am căpătat experienţă.
- Există condiţii de exprimare în ţara noastră, pentru jucătorii români de tenis? Au ei posibilitatea să progreseze, pregătindu-se în România?
- Unde este voinţă, există şi posibilităţi de progres în tenis. Fiecare jucător, mai devreme sau mai târziu, găseşte modalitatea de a ajunge în clasamentul mondial, pe poziţii superioare. În tenis, sportul este unul individual, deci depinde în primul rând de tine! Este adevărat că suntem în spate faţă de alte ţări, în ceea ce priveşte condiţiile oferite tenismenilor, dar jucătorii noştri dovedesc totuşi că pot face performanţă şi în această situaţie, precum Horia Tecău şi Florin Mergea, la băieţi sau Simona Halep şi nu numai, la fete. Iar România este în frunte în ceea ce priveşte numărul de jucătoare cuprinse în TOP 100. Din păcate, la băieţi este mai dificil, deoarece ei se maturizează mai greu...
- Ce idol ai în tenis?
- Cu mai mult timp în urmă îmi plăcea de Sampras, acum îl apreciez mult pe Djokovic!
- Care sunt turnee la care vei evolua, pe viitor?
- Acum iau o pauză de câteva zile şi apoi voi evolua în Europa, doar în turneele de tip challenger. Cu cele 27 puncte cucerite acum, la Iaşi, sper să intru pe tablourile principale şi la turneele challenger.
- Cum ai putut aprecia organizarea turneului de la arenele CFR Iaşi?
- Chiar dacă nu au la dispoziţie decât 4 terenuri, gazdele de la CFR Iaşi au făcut tot posibilul să fie o competiţie reuşită, chiar dacă uneori a şi plouat, iar terenurile au trebuit refăcute! Nu a fost uşor pentru organizatorii ieşeni, dar s-au descurcat bine până la final! Şi apreciez şi faptul că turneul de la Iaşi are acum premii mărite, la 25.000 dolari şi asta atrage pe mulţi jucători ai lumii să vină la Trofeul Municipiului Iaşi, acolo unde şi punctele cucerite sunt mai multe, în acest an.
- Cum ai găsit Iaşul, ai avut timp să vizitezi municipiul Iaşi?
- Iaşul, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase oraşe din România. Este în TOP 3, alături de Bucureşti şi Cluj.
- Vei reveni în 2017 la Iaşi, pentru a-ţi apăra titlul câştigat anul acesta, la arenele CFR?
- Depinde de clasament, de locul ocupat de mine în ierarhia mondială ATP. Dacă voi putea, voi reveni însă cu multă plăcere la Trofeul Municipiului Iaşi!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu