miercuri, 10 mai 2017

Cinci ani de LIBREX cu "Universul Prieteniei" din Iaşi




În perioada 10-14 mai 2017, la Complexul ieşean Palas se desfăşoară Târgul de carte "LIBREX", ajuns acum la ediţia cu nr. 25. Agenda culturală LIBREX 2017 cuprinde peste 250 de evenimente culturale, cu oaspeţi din ţară şi străinătate.
Pentru al treilea an consecutiv, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Asachi" din Iaşi este partenerul Târgului de carte LIBREX 2017, instituţia condusă de directorul Dan Doboş organizând numeroase evenimente atât la sediul central, de la Galeriile Comerciale de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 8-10, cât şi la Filiala "Ion Creangă", de la Casa de Cultură a Sindicatelor Iaşi.
În prima zi a manifestării, la Atrium Palas a avut loc lansarea cărţii "Ghici cine (re)vine la cină" (I), de realizatorul de televiziune Vasile Arhire, volumul fiind editată la "Junimea".
În continuare a avut loc vernisajul expoziţiei "Spaţiul românesc în artele plastice", unul dintre participanţi fiind actorul Ion Dichiseanu.
O altă manifestare extrem de atractivă a fost organizată de Asociaţia "Universul Prieteniei", sub coordonarea preşedintei Rodica Rodean, cea care a fost şi moderatorul evenimentului "Întânire cu umorul!". În deschiderea manifestării, Rodica Rodean a menţionat că "Asociaţia "Universul Prieteniei" Iaşi împlineşte acum cinci ani de participare la LIBREX, iar evenimentele organizate se vor derula până în ultima zi a Târgului de Carte, deci până duminică, 14 mai, cu oaspeţi din Iaşi, Brăila, Suceava şi nu numai".
Printre punctele principale ale manifestării umoristice de la "Atrium Palas" (nivelul 0, zona a II-a de evenimente) putem remarca studiul "Despre umor şi râs", prezentat de scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, cât şi alocuţiunea poetului Emilian Marcu referitoare la cartea de fabule "Jurnal de ştiri", editată de suceveanca Carmen Antoaneta Marcean.
A urmat prezentarea volumelor "Genuri sărite. Poeme ironice", de Mihai Batog-Bujeniţă", "Jurnal de ştiri", de Carmen Antoaneta Marcean şi "Energii dogoritoare. Poezii vesele", carte de debut a inginerului Constantin "Ticu" Mihai. Manifestarea a fost completată de recitalul de epigrame şi poezie oferit publicului de membrii Asociaţiei Literare "Păstorel" Iaşi, în frunte cu Mihai Caba, Vasile Larco, Angela Pistol, Corina Matei Gherman şi Mihai Batog-Bujeniţă.
Joi, pe 11 mai, de la ora 10.15, Asociaţia Universul Prieteniei va fi prezentă, tot în cadrul LIBREX 2017, la secţiunea de concurs "Micul Prinţ", cu trupele Lux Art şi "Steluţe fără nume", coordonate de actriţa Ina Paladi.
Tot de joi, după promisiunea făcută de managerul Ionel Săcăleanu, la standul editurii Tehnopress Iaşi vor apărea şi volumele editate de dr. Sorin Cotlarciuc, membru al Asociaţiei Literare "Păstorel" Iaşi. 
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu