sâmbătă, 26 august 2017

"Game - Set - Match", un nou volum editat de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu



Din 2003 şi până în 2016, "Trofeul Municipiului Iaşi" la tenis feminin şi masculin a adus în "Dulcele Târg" nume importante din "sportul alb" românesc şi mondial. Au jucat pe arenele ieşene de tenis, de la ANGERO, CORECO şi CFR, binecunoscutele Monica Niculescu, Sorana Cîrstea, Raluca Olaru, Mădălina Gojnea, Patricia Maria Ţig, Diana Enache-Buzean, Raluca Platon, Alexandra Damaschin, Ana Bogdan, respectiv Victor Ioniţă, Victor Crivoi, Marius Copil, Florin Mergea, Petru Alexandru Luncanu, Răzvan Sabău,  Dragoş Dima, dar şi localnicii Bogdan Leonte, Bogdan Ionuţ Apostol, Teodor Leahu, Carmen Ţîbuleac, Andreea Prisacariu, Michele-Alexandra Zmău, Laura Enea, Ştefania Hristov. Nu cu foarte mult timp în urmă, Ion Ţiriac, iniţiatorul circuitelor de tenis futures în România, menţiona: “Aceste turnee nu sunt Wimbledon, nici Roland Garros, dar trebuie organizate decent, în nişte limite normale. La nivelul acesta, unde tinerii au resurse materiale limitate, trebuie să îi ajutăm cât se poate de mult. Nu suntem nici Germania, nici Franţa şi nici Spania din punct de vedere economic, dar suntem o ţară cu posibilităţi enorme”.
Mare dreptate avea Ion Ţiriac, prin cele rostite, iar istoria turneelor din circuitul mondial ITF, de la Iaşi, este cuprinsă în cartea jurnalistului şi publicistului DAN TEODORESCU, editată sub titlul "GAME - SET - MATCH", care are 454 pagini şi care va fi lansată vineri, pe 22 septembrie 2017, de la ora 17:00, la Salonul "Moldova", din cadrul Hotelului Moldova din Iaşi, în cadrul unui spectacol cultural-artistic de zile mari.
"Această carte, a opta personală în decurs de doi ani, pe care am editat-o la PIM Iaşi, am scris-o cu sufletul şi cu multă dragoste de tenis, pentru ca tinerii noştri sportivi să ştie de unde au pornit liderii mondiali în "sportul alb"! Iar ei sunt urmaşii... Şi tot pentru acest volum m-am gândit şi la faptul că sportul şi cultura din Dealul Copoului nu fac decât
<casă bună> şi în acest context a se vedea partea a doua a volumului. Lectură plăcută, dragă cititorule, pe orice meridian al lumii te vei afla, deoarece această carte poate fi citită cu mult interes atât în România, cât şi în Franţa, Belgia, Germania, Spania, Italia, Austria, Anglia, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ungaria, dar şi în SUA, Canada, Argentina, Japonia, Australia, China, Insulele Barbados sau Chile, ca să amintesc doar câteva dintre ţările participante de-a lungul timpului la Trofeul Municipiului Iaşi la tenis de câmp!", a mai menţionat autorul cărţii, Dan Teodorescu. (REDACŢIA)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu