Joi,
18 ianuarie 2018, pe la ora 17.00 trecute fix, Complexul Muzeal Naţional
„Moldova” Iaşi a găzduit lansarea volumului „Prețul demnității. O istorie
altfel”, semnat de Laura Ganea și publicat la Editura RAO.
Evenimentul
a avut loc în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii din Iaşi, în prezența
autorului, dar și a personajului principal al cărții, prof. univ. dr. Emil
Constantinescu, fost președinte al României.
La
sosirea la Palatul Culturii, fostul preşedinte al României, Emil
Constantinescu, a fost întâmpinat de primarul ieşean Mihai Chirica, de managerul
Complexului Muzeal Naţional Moldova Iaşi, dr. Lăcramioara Stratulat, dar si de vicepreşedintele
Academiei Române, acad. dr. ing. Bogdan Simionescu.
De
la tribuna prezidiului au vorbit despre cartea supusă dezbaterii publice dr.
Lăcrămioara Stratulat, primarul Mihai Chirica, Dan Doboș, director al
Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” Iaşi şi Ticu Alexe, cameramanul
preşedintelui Emil Constantinescu, pe perioada mandatului, dar şi un
reprezentant al editurii RAO.
Şi-au
exprimat opiniile asupra cărţii jurnalista Laura Ganea şi fostul preşedinte al
României, Emil Constantinescu, ambii mulţumind gazdelor ieşene pentru găzduire
şi organizarea evenimentului. În rândul publicului s-a mai aflat şi doamna Rodica
Rodean, preşedinta Asociaţiei "Universul Prieteniei" Iaşi, dar şi colega
Dorina Topală.
De
menţionat că profesorul Emil Constantinescu s-a născut la Tighina (acum în
Republica Moldova) pe 19 noiembrie 1939 şi domnia sa a fost preşedintele
României timp de 4 ani, în perioada 1996-2000. Din 1966 este cadru didactic al Facultăţii de
Geologie a Universităţii din Bucureşti, unde a fost rector o perioadă de timp.
Cartea "Preţul demnităţii. O istorie altfel", de jurnalista Laura Ganea, care a lucrat pentru preşedintele Emil Constantinescu în perioada mandatului, a mai fost lansată şi la Bucureşti, în noiembrie 2016, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus.
DAN TEODORESCUCartea "Preţul demnităţii. O istorie altfel", de jurnalista Laura Ganea, care a lucrat pentru preşedintele Emil Constantinescu în perioada mandatului, a mai fost lansată şi la Bucureşti, în noiembrie 2016, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu