În
perioada 25-28 mai 2018, cu ajutorul firmei Prisma Tour am vizitat litoralul
bulgăresc, pe traseul Iaşi - Balcik - Nisipurile de Aur - staţiunea Sfinţii
Constantin şi Elena - Varna - Nessebar şi retur prin Capul Kaliacra - Vama
Veche - Iaşi.
În
noaptea de joi spre vineri (24/25 mai), autocarul de 50 locuri condus excelent de
Cătălin Bârlădeanu şi-a aşteptat turiştii în faţa magazinului Market (fostul
Billa) de la Gară, iar tinerii ghizi Andrei Brînză şi Mădălina Balan ne-au primit
la scara maşinii cu o cupă de şampanie, căpşuni trase în ciocolată, o pernă şi
o păturică pe bancheta fiecărui scaun, tocmai ca drumul spre Bulgaria să ne
pară mai confortabil.
Un gest frumos făcut de cei de la "Prisma Tour", care ne face să spunem că ieşenii pot fi gazde primitoare, dar şi însoţitori de grup turistic de nota 10 plus!
Un gest frumos făcut de cei de la "Prisma Tour", care ne face să spunem că ieşenii pot fi gazde primitoare, dar şi însoţitori de grup turistic de nota 10 plus!
Noaptea
a trecut cu repeziciune, după ce la Vaslui şi Bârlad am mai preluat şi alţi
turişti dornici să-şi petreacă Rusaliile într-o ţară vecină şi prietenă, pe un
litoral frumos şi care este mereu la concurenţă cu cel românesc.
După
ce, la Vama Veche, am trecut graniţa comună în doar câteva minute, fără nici o
problemă, am ajuns la Balcik, tocmai că ne-am dorit să vedem sau să revedem
locul unde a trăit la un moment dat Regina Maria, într-o oraş unde limba română
este la ea acasă!
Să mai spunem că Balcik, din regiunea Dobrici, este un oraş cu 11.610 locuitori înfrățit de-a lungul timpului cu Mangalia şi Bran (din România), Armutalan (Turcia), Stará Ľubovňa (Slovacia), Hagfors (Suedia), Cieszyn (Polonia),
În
perioada 1913-1940, Balcik a aparținut de Regatul României, împreună cu restul
Dobrogei de Sud, în urma celui de-al Doilea Război Balcanic (iunie-august
1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcikul, a fost redobândit de Bulgaria.
Conform
"Wikipedia", datorită versanților de calcar din perimetrul său,
localitatea Balcik a fost supranumită Orașul Alb. Întreaga zonă a fost numită
Coasta de Argint din aceleași motive.
După
ce am vizitat Castelul Reginei Maria, acolo unde oboseala şi-a spus la un
moment dat cuvântul, pe străduţa care ne-a dus din nou la autocar, Gabriel
Teodorescu, nepotul meu cel mai mic (doar 9 ani) a achiziţionat (cu ajutorul
tatălui, Daniel) un echipament sportiv cu Real Madrid şi un tricou cu marele
Ronaldo (febleţea sa din fotbalul european), ceea ce ne-a făcut bucuroşi că, în
sfârşit, dorinţa copilului s-a văzut concretizată, tot în... Bulgaria!
*
La "All Inclusive", la un hotel de patru stele din Nisipurile de Aur
În
jurul orei 14:00 am ajuns la Hotelul Golden Line (4 stele) din Nisupurile de
Aur şi ne-am cazat, în regim "All Inclusive". Am avut două camere extrem
de spaţioase, pentru familia Teodorescu (am fost cinci persoane - bunicul Dan
şi bunica Mariana, respectiv fiul Daniel, nepoţii Silviu şi Gabriel), fiecare
cameră având bucătărie-chicinetă cu veselă, aragaz electric şi frigider la
standarde europene, grup sanitar mare, balcon cu masă şi două fotolii, TV
color, aer condiţionat, paturi mari şi primitoare, plus un recamier separat, totul
la un preţ destul de acceptabil. Iar în afară de All Inclusive (adică mâncai de
patru ori de zi, la restaurantul hotelului, în regim de bufet suedez de mare
varietate), hotelul te invita şi la o baie în două piscine cu apă încălzită,
pentru adulţi şi copii, iar băuturile răcoritoare şi alcoolice gratuite erau la
discreţie la barul de la piscină, doar pentru cei cu "zgardă"
portocalie la mână, iar noi aveam aşa ceva, deoarece eram la "All
Inclusive".
Ca
un fapt amuzant, când m-am dus la bar şi am cerut un pahar cu "Water"
(apă), barbanul s-a uitat curios la mine şi a exclamat... "Water ?",
eu am spus "Yes", el s-a conformat şi de atunci am rămas prieteni, că
mă saluta de la distanţă!
*
La Nessebar, un oraş vechi de secole
A
doua zi, după micul dejun tot la "All Inclusive", că nu mai puteai
merge după ce ai mâncat, ne-am îndreptat cu autocarul către mica Mănăstire Sf. Constantin
și Elena, unde sunt o parte din moaștele Sf. Valentin şi de unde am luat apă
sfinţită.
Ne-am
continuat apoi călătoria către orașul-stațiune Nessebar, declarat monument
UNESCO, dezvoltat pe locul unei vechi așezări trace. În oraș se află 4 muzee
care prezintă istoria impresionantă a orașului, muzeul de arheologie,
etnografic, Biserica Sf. Ștefan și Biserica Sf. Spas care conțin fresce.
Tot
în oraşul vechi, pavat cu piatră cubică din vechime, comercianţii te întâmpină
la orice pas, cu suveniruri, mâncare cu specific marinăresc, îngheţată şi
sucuri de toate culorile, iar fotoreporterii trec imediat la treabă (cu nepotul
Silviu - 11 ani, în cap de listă) reuşind astfel să surprindă imagini de
neuitat, postate apoi pe facebook. în cadrul grupului "Călătoreşte cu
Prisma Tour".
Să
mai spunem că, în conformitate cu "Wikipedia", Nessebar este un oraș
şi stațiune turistică în regiunea Burgas din Bulgaria, situat la circa 120 km
sud de Balcik. Este amplasat pe o peninsulă lungă de 850 metri și lată de 350 metri,
în care se ajunge printr-un istm. În timpul existenței sale îndelungate, și-a
pierdut 1/3 din teritoriu, fiind acoperit de mare. Sub apă, la 80 de metri
distanță de țărm, încă se pot vedea rămășițele zidurilor fortăreței. În prezent
se află conservat doar zidul de vest cu poarta, care apără orașul de continent.
Numit,
în mod constant, "Perlă a Mării Negre" și "Dubrovnik al
Bulgariei", Nessebar este o cetate-muzeu bogată în istorie care se întinde
peste trei milenii. În jurul anului 680, Nessebar a devenit un centru
episcopal, iar în secolele al VII-lea şi al VIII-lea a devenit un important și
puternic port bizantin. În anul 812, hanul protobulgar Krum a cucerit orașul.
Din secolul al XI-lea numele slav de Nessebar a fost folosit în locul numelui
de Mesambria / Mesemvria.
În prezent, "vis-a-vis" de Nessebar se află staţiunea de lux a Bulgariei, Sunny Beach, care oferă peste 100 de hoteluri. Cei peste 8 km de plajă se găsesc într-un mic golf natural, înconjurat de culmile munţilor Balcani, ce se află în partea de nord. Denumirea "Sunny Beach" din limba engleză este traducerea din limba bulgară a "Slncev Brjag". Turiştii din Sunny Beach sunt mai puţini din România, dar foarte mulţi din Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Cehia şi Polonia, adică cei, care în anii din urmă alegeau Mamaia din România ca loc de vacanţă, dar acum s-au reorientat!
În prezent, "vis-a-vis" de Nessebar se află staţiunea de lux a Bulgariei, Sunny Beach, care oferă peste 100 de hoteluri. Cei peste 8 km de plajă se găsesc într-un mic golf natural, înconjurat de culmile munţilor Balcani, ce se află în partea de nord. Denumirea "Sunny Beach" din limba engleză este traducerea din limba bulgară a "Slncev Brjag". Turiştii din Sunny Beach sunt mai puţini din România, dar foarte mulţi din Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Cehia şi Polonia, adică cei, care în anii din urmă alegeau Mamaia din România ca loc de vacanţă, dar acum s-au reorientat!
*
O relaxare la malul Mării Negre şi pe faleza de la Nisipurile de Aur
Într-o
frumoasă zi de 27 mai 2018, am rămas acasă, adică la Nisipurile de Aur şi ne-am
relaxat pe plaja şi pe faleza Mării Negre, după ce am vizitat şi biserica din
zona Hotelului "Golden Line", unde am ascultat slujba de duminică. Din
păcate, pe plajă era arborat steagul roşu, marea fiind extrem de învolburată,
totuşi, cu toţii ne-am băgat picioarele în apă, dar numai la mal. Am trecut
apoi pe faleză, unde am fotografiat Turnul Eiffel, o copie parisiană de pe
litoralul bulgăresc, am făcut unele cumpărături, dându-ne totuşi seama că
preţurile erau de vreo treo ori mai mari decât în alte zone, mai ales la
capitolul "magneţi", care costau acum 3 Leva / bucată, deşi în altă
parte erau doar la 1 Leva / bucată.
După masa de prânz, nepoţii Silviu şi Gabriel s-au bălăcit în bazinul copiilor de la piscina hotelului, unde voia bună domina peste tot, la fel şi limba română!
* La Capul Kaliakra, în drum spre ţară
A patra zi de stat în Bulgaria a trecut destul de repede, deoarece după micul
dejun am predat camera de la hotel şi ne-am îndreptat spre Capul Kaliakra, o
spectaculoasă peninsulă în Marea Neagră, locul unde apele mării se întrepătrund
cu stâncile de culoare roșiatică, într-un peisaj de o frumusețe rară. După masa de prânz, nepoţii Silviu şi Gabriel s-au bălăcit în bazinul copiilor de la piscina hotelului, unde voia bună domina peste tot, la fel şi limba română!
* La Capul Kaliakra, în drum spre ţară
Tot
conform "Wikipedia", Capul Caliacra (în bulgară Калиакра - Kaliakra)
este un monument al naturii din Dobrogea bulgărească (Cadrilaterul), cuprinzând
o cetate medievală și o rezervație naturală.
Capul
Kaliakra este situat în nord-estul Bulgariei, la 60 km la nord-est de Varna și
la 80 km la sud de Constanța, în Dobrogea. Este compus din straturi calcaroase
orizontale din Miocenul sarmațian, formând un promontoriu stâncos care se
îngustează spre sud, deasupra apelor Mării Negre.
Între
anii 1913-1916 și 1918-1940, capul a făcut parte din județul Caliacra, din România.
În anii 1930, naturalistul român Grigore Antipa a întemeiat aici o stațiune de
cercetări zoologice marine a Institutului Bio-Oceanografic din Constanța, care
după război a adăpostit un pluton de grăniceri bulgari și ale cărei ruine se
mai văd încă la dreapta șoselei care duce la cetate, la un kilometru spre apus
de aceasta.
În anii 1950 a fost instalat aici un radar militar al forțelor Pactului de la Varșovia (azi al forțelor NATO).
După Kaliakra, am luat drumul spre graniţa comună de la Vama Veche, unde am trecut din nou fără probleme, iar ghidul nostru a dorit să ne ducă să vizităm şi o parte din litoralul românesc.
În anii 1950 a fost instalat aici un radar militar al forțelor Pactului de la Varșovia (azi al forțelor NATO).
După Kaliakra, am luat drumul spre graniţa comună de la Vama Veche, unde am trecut din nou fără probleme, iar ghidul nostru a dorit să ne ducă să vizităm şi o parte din litoralul românesc.
Numai
că, am ajuns pe o plajă din staţiunea Vama Veche, acolo unde noi, cei trecuţi
de prima tinereţe, nu am putut vedea decât o terasă din lemn, cu o formaţie de
rock în plină activitate muzicală, toţi interpreţii având însă nişte feţe
livide şi ochii cam bulbucaţi, care ne-au "speriat" (ca să nu spun
alt cuvânt) din prima şi ne-am întors repede la autocar, spunându-ne că aici nu
este de noi...
Drumul spre casă a fost apoi frumos, am luat masa de prânz într-un restaurant de la marginea municipiului Brăila, iar la Iaşi am ajuns în jurul orei 23.00, puţini obosiţi, dar mai mult fericiţi că am fost şi în Bulgaria, pe superbul litoral, chiar dacă numai pentru 4 zile!
Mulţumim Prisma Tour Iaşi pentru tot ce aţi făcut pentru "noi", turiştii români, şi dacă "noi" v-am ales pe "voi", pot să spun că şi "voi" aţi fost la înălţime!
Drumul spre casă a fost apoi frumos, am luat masa de prânz într-un restaurant de la marginea municipiului Brăila, iar la Iaşi am ajuns în jurul orei 23.00, puţini obosiţi, dar mai mult fericiţi că am fost şi în Bulgaria, pe superbul litoral, chiar dacă numai pentru 4 zile!
Mulţumim Prisma Tour Iaşi pentru tot ce aţi făcut pentru "noi", turiştii români, şi dacă "noi" v-am ales pe "voi", pot să spun că şi "voi" aţi fost la înălţime!
DAN
TEODORESCU (Sursa foto: SILVIU TEODORESCU)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu