luni, 28 ianuarie 2019

La Iaşi, Golden Boys Bacău a câştigat "Cupa Unirii" la minifotbal


Echipa Golden Boys Bacau (FOTO) a castigat editia a 12-a a Cupei Unirii la minifotbal, dupa o finala cu Auto Driver Iasi, decisa la loviturile de departajare. Scorul la finalul timpului regulamentar a fost egal, 1-1 (0-0), goluri Furtuna Ionut, minutul 2, respectiv Ciprian Brighiu, min. 10, astfel ca a fost nevoie de lovituri de la 7 metri pentru a se decide campioana. “Loteria” a fost castigata de Golden Boys Bacau, cu scorul de 3-2, lovitura decisiva fiind aparata de cel mai bun portar al turneului, Cristian Haisan. Au transformat pentru Golden Boys jucatorii Ionut Furtuna, Rares Samson si Ionut Panaite, iar Sergiu Matei a ratat, in timp ce Auto Driver a punctat prin Valentin Croitoriu si Robert Asavoaei, alte doua lovituri fiind ratate de Razvan Danciu (peste poarta) si Ciprian Brighiu (apara Haisan). De notat ca la scorul de 2-2 Auto Driver a avut sansa inscrierii golului decisiv prin Danciu, dar acesta a sutat peste poarta. La seria urmatoare, Panaite a transformat, iar Brighiu a ratat, sutul acestuia fiind aparat de Haisan. Arbitrii finalei au fost buzoienii Georgian Ionescu si Cristian Fliter.

* Nova Vita Tg. Mures, medaliata cu bronz

Locul 3 a revenit formatiei Nova Vita Tg. Mures, care a trecut in finala mica de Juventus Sibiu cu scorul de 2-0 (0-0), golurile fiind marcate de Andrei Moldovan si Ionut Chetan. Finala mica a fost arbitrata de o brigada ieseana formata din Corneliu Groza si Marian Nistor.

* Premii speciale pentru Cristian Haisan si Robert Asavoaei

La finalul competitiei, organizatorii Dan Ştefan Cojocaru (director tehnic al echipei nationale de minifotbal si membru in Comitetul Executiv) si Paul Costas (prim-vicepresedintele Federatiei de Minifotbal din Romania si presedintele Diviziei Galactice de Bahlui) au oferit doua premii individuale pentru doi dintre remarcatii turneului. Portarul Cristian Haisan (Golden Boys Bacau) a fost desemnat cel mai bun goal-keeper al competitiei, in timp ce ieseanul Robert Asavoaei (Auto Driver) a primit premiul pentru cel mai bun jucator. De asemenea, echipa Gemina Cluj a primit trofeul fair-play.
Totodata, echipele clasate pe primeele patru locuri au primit diplome, medalii si cupe si baxuri de bere Bergenbier, iar campioana a primit un rand de echipament sportiv.
Au mai primit diploma arbitrii competitiei si observatorii.

* REZULTATE ŞI PREMII:

- Finala mare: Golden Boys Bacau – Auto Driver Iasi 1-1, 3-2 dupa loviturile de la 7 metri
- Finala mica: Nova Vita Tg. Mures – Juventus Sibiu 2-0
- Clasamentul final: 1. Golden Boys Bacau, 2. Auto Driver Iasi, 3. Nova Vita Tg. Mures, 4. Juventus Sibiu.
Premii individuale:
- Cel mai bun portar: Cristian Haisan (Golden Boys Bacau)
- Cel mai bun jucator: Robert Asavoaei (Auto Driver Iasi)
- Premiul fair-play: Gemina Cluj
- Arbitrii competitiei: Georgian Ionescu, Cristian Fliter (ambii Buzau), Lucian Mandi, Cosmin Pop (ambii Cluj), Groza Corneliu, Marian Nistor, Sorin Nistor (toti trei Iasi), Denis Cretu (Botosani).
- Observatorii competitiei: Lucian Cozma, Mircea Trifan (ambii Piatra Neamt), Romeo Zlavog (Iasi).
- Comisia de Disciplina (a fost chiar Comisia Nationala de Disciplina a Federatiei de Minifotbal din Romania): Dan Stefan Cojocaru (Iasi) – presedinte, Liviu Mihai Gavril (Iasi) – vicepresedinte, Lucian Mandi (Cluj) si Lucian Cozma (Piatra Neamt) – secretari.

* Dan Stefan Cojocaru: “Turneul a fost o reusita”

Directorul tehnic al echipei nationale de minifotbal, Dan Cojocaru, principalul organizator al Cupei Unirii, a declarat: “A fost o competitie foarte puternica aici la Iasi, cu 32 de echipe la start, cu sase zile de minifotbal de calitate. Am avut la start unele dintre cele mai bune echipe din tara, iar nivelul competitiei a fost foarte bun. Dupa mai multe zile intense, cu minifotbal non-stop, pot spune ca aceasta a 12-a editie a Cupei Unirii a fost o reusita totala”.

* Paul Costas: “Echipele din DGB Iasi au demonstrat ca avem un minifotbal de calitate la Iasi”

La finalul turneului, Paul Costas, prim-vicepresedintele Federatiei de Minifotbal din Romania si presedintele Diviziei Galactice de Bahlui Iasi, a declarat: “Competitia a fost de un nivel foarte bun, am avut 32 de echipe la start, iar publicul prezent la cele doua arene a avut parte de partide spectaculoase. Le multumesc arbitrilor competitiei, atat celor din afara Iasului, cat si celor din orasul nostru, observatorilor si tuturor celor care ne-au ajutat in organizare. A fost un turneu foarte reusit, iar echipele din afara Iasului au apreciat nivelul jocului. Am avut foarte multi spectatori la finala, aspect subliniat chiar si de fostul portar Cristian Haisan, desemnat la final cel mai bun portar al competitiei, acesta spunand ca nu a mai vazut in alte orase un public atat de numeros si de patimas, care sa puna presiune pe echipa adversa. Ma bucur mult pentru echipele din DGB Iasi, care au avut evolutii foarte bune. Au fost si echipe din liga a doua la startul competitiei, o experienta foarte buna pentru ele. Echipele noastre au demonstrat ca minifotbalul iesean este unul de calitate”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu