În octombrie 2021, prin strădania unor români de omenie din Germania şi prin profesionalismul acestora, ziarul VOCEA TA a ajuns la numărul 100, având colaboratori din mai multe ţări ale lumii, inclusiv din România. Colectivul de redacţie este alcătuit din oameni de presă cu experienţă, membrii ai mai multor asociaţii profesionale, inclusiv ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, ale Ligii Scriitorilor Români sau ale Asociaţiei Presei Sportive din România şi ale Uniunii Jurnaliştilor din Germania.
Conducerea publicaţiei din landul Bavariei aparţine managerului general Ionela
van Rees-Zota, cea care ne-a declarat, la acest ceas aniversar, următoarele:
"Publicația VOCEA TA a fost înfiinţată în data de 15 decembrie 2010.
Sediul se află la Nürnberg - Germania, având de la data inaugurării un tiraj de
5000 de exemplare. Știrile, informațiile au fost colectate, fie de la
corespondenţi, ori de la membri ai asociaţiilor româneşti din mai multe ţări
europene, purtătorii de cuvânt ai Instituţiilor de Stat etc, ajungându-se
astfel ca majoritatea comunităţilor care cunosc limba română să beneficieze de
informaţiile prezentate în ziar.
Ziarul VOCEA TA a avut un grad de accesibilitate foarte mare în Germania, Austria, Belgia, Olanda, Franţa, Elveţia şi România, fiind distribuit prin firma ATLASSIB - la toate sediile din țările mai sus enumerate, dar și la sediul Institutelor Culturale, Ambasade, Consulate, Asociații, Magazine cu specific românesc, Biserici etc. De asemenea, o mare parte din tirajul ziarului a mers la cititori prin abonamente.
Ziarul
nostru are ca scop diseminarea unor informaţii corecte şi pozitive în rândul
cunoscătorilor de limba română din mai multe colţuri ale lumii. Începând cu
luna septembrie 2021, Vocea Ta cuprinde multe ştiri din zona metropolitană
Nürnberg, fiind destinat în primul rând românilor din Bavaria, dar suntem în legătură permanentă
şi cu prietenii noştri din afara Germaniei".
Spre bucuria celor care fac voluntariat la acest ziar românesc din Germania, Vocea
Ta / Deine Stimme a ajuns la ediţia cu numărul 100 în octombrie 2021,
aniversând astfel Centenarul!
În Vocea Ta - 100, pe prima pagină se regăseşte articolul
„Succesul înseamnă pentru mine îndeplinirea
material-financiar, dar și social”, semnat de Klaus Gross, dar şi un editorial al Ionelei van Rees-Zota cu titlul "99 de persoane lunar sau 3,3 Persoane zilnic - este statistica Centrului cultural româno-german din Nürnberg" şi o scrisoare de mulţumire semnată de Janette Carabaşu, General interimar la Consulatul General al României la München, în urma unei fructuoase colaborări cu acelaşi Centru Cultural Româno-German "Dumitru Dorin Prunariu" de la Nürnberg, înfiinţat şi coordonat tot de românca noastră născută la Moineşti, Ionela van Rees-Zota.
În
toate cele 16 pagini ale ziarului Vocea Ta - 100 se află informaţii extrem de
utile pentru românii noştri din Germania şi nu numai, din domeniul administrativ,
educaţional, social, juridic, medical şi divertisment.
În caseta redacţională a ziarului Vocea Ta se regăsesc acum redactorii-șefi Liliana Moldovan şi Dan Teodorescu,
alături de redactorii Nadia Marin, Theodora- Raluca Păun, Oana-Roxana Gherasim,
Raimond Romilă Bihuneti, Adriana Tillich, Ion-Marius Tatomir, Viorel Maier, Psihologul
Andra Tănăsescu, Iulia Teleșpan, Ioana Diaconu, Mariana Pachis (regizor și scenograf). Adriana Bittner- Ciobanu, Viorel Băetu, Elena Cesar von Sachse, Ioan Godja, Elena
Chiriță (Membră UZPR).
Tehnoredactor: Adrian Aurel Cif.
Publicaţia
lunară Vocea Ta este editată de DACIA e.V. şi în prezent este distribuită cu
mult succes în Zona Metropolitană Nürnberg.
DAN TEODORESCU
Membru UZPR, APSR, LSR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu