* După trei titluri naţionale cucerite în anii anteriori, elevii lui Remus
Antimirescu au terminat turneul final de la Ploieşti doar pe locul 2 şi s-au
calificat la Cupa Europei de la Apatin (Serbia) * Titlul de campioană naţională
a revenit formaţiei CFR Cluj, iar medaliile de bronz au fost cucerite de
Siderurgica Hunedoara * La prima participare în chiar anul de debut în Divizia
Naţională a seniorilor, tânăra formaţie CS Vlădeni Plus s-a calificat şi ea în
Cupa NBC de la Banja Luka (Bosnia-Herţegovina)
La turneul final al seniorilor de la Ploieşti, ceferiştii
ieşeni şi cei clujeni au terminat competiţia la egalitate de puncte (5), dar
ieşenii au fost superiori la puncte de meci (la fotbal se spune golaveraj) cu
19-5 faţă de 17-7 ! Totuşi, avându-se în vedere faptul că la turneul final s-a
intrat cu punctele bonus acumulate la finele sezonului regulat, acolo unde
clujenii au beneficiat de 2 puncte bonus, iar ieşenii doar 1,5 puncte bonus,
CFR Cluj a devenit campioană naţională cu 7 puncte (5+2), iar CFR Olimpia ACB
Iaşi a cucerit doar medaliile de argint cu 6,5 puncte (5+1,5). La Ploieşti s-a
jucat după sistemul “fiecare cu fiecare”, deşi Federaţia Internaţională de
Popice-Bowling (NBC) este adepta unui turneu final cu semifinale, finala mică
şi finala mare, totul finalizându-se în doar două zile de concurs, iar fiecare
echipă participantă ar fi intrat de la “zero”, fără puncte bonus făcute cadou
la finele sezonului regulat, acolo unde formaţiile participante evoluează în
partidele de acasă pe tot felul de arene, unele favorizând prin anumite
particularităţi echipele gazdă. De exemplu, singura arenă din campionatul
masculin de popice care NU este pe plăci (conform cerinţelor NBC) şi nici nu
este omologată pentru confruntările internaţionale este cea din Câmpia Turzii,
acolo unde campionii de la CFR Cluj îşi dispută partidele de pe teren propriu
şi nimeni nu-i poate învinge de ani buni !
Revenind la etapa a III-a a turneului final de astăzi, de la Ploieşti, să menţionăm rezultatele consemnate în cele două întâlniri:
- Siderurgica Hunedoara - CFR Cluj 2-6 la puncte de meci (3464 p.d. - 3506 p.d.; 12-12 la puncte de set / manşe câştigate)
Revenind la etapa a III-a a turneului final de astăzi, de la Ploieşti, să menţionăm rezultatele consemnate în cele două întâlniri:
- Siderurgica Hunedoara - CFR Cluj 2-6 la puncte de meci (3464 p.d. - 3506 p.d.; 12-12 la puncte de set / manşe câştigate)
Au evoluat echipele:
- Siderurgica Hunedoara:
1. Mănel Manea - 615 p.d. (2 manşe; 0 puncte)
2. Paul Chereji - 559 (2 manşe; 0 puncte)
3. Flavius Banga - 584 p.d. (3 manşe; 1 punct)
4. Ilie Pârjol & Iulian Crişan - 574 p.d. (2 manşe; 0
puncte)
5. Ovidiu Crişan - 582 p.d. (2 manşe; 1 punct)
6. Flavius Măgureanu - 550 p.d. (1 manşă; 0 puncte)
Rezerve: Iulian Crişan şi Bela Dobondi.
Antrenori: Mănel Manea şi Ilie Pârjol.
- CFR Cluj:
1. Ioan Figlea - 616 p.d. (2 manşe; 1 punct)
2. Dumitru Beşe - 580 p.d. (2 manşe; 1 punct)
3. Bogdan Dudaş - 560 p.d. (1 manşă; 0 puncte)
4. Petruţ Mihălcioiu - 588 p.d. (2 manşe; 1 punct)
5. Virgil Dorin - 571 p.d. (2 manşe; 0 puncte)
6. Robert Merza - 591 p.d. (2 manşe; 1 punct)
Rezerve: Sebastian Beşe şi Teodor Popa.
Antrenori: Grigore Blaga şi Petruţ Mihălcioiu
După cum ne-a transmis de la faţa locului Leontin Popp
(preşedintele Comisiei de Competiţii din cadrul FR Popice-Bowling), hunedorenii
au fost la un pas de o mare surpriză spre finalul disputei, fiind aproape de o
remiză la scorul de 4-4, fapt care ar fi făcut ca ardelenii să piardă titlul
naţional în defavoarea ceferiştilor ieşeni.
- CS Vlădeni Plus - CFR Olimpia ACB Iaşi 0-8 la puncte de
meci (2615 p.d. - 3367 p.d.; 4-20 la
puncte de set / manşe câştigate)
Formaţiile celor două grupări sportive au fost:
- CS Vlădeni Plus:
1. Alexandru Petrariu - 543 p.d. (1 manşă; 0 puncte)
2. Alexandru Şulic - 506 p.d. (0 manşe; 0 puncte)
3. Ştefan Samson - 524 p.d. (1 manşă; 0 puncte)
4. Andrei Vieru - 515 p.d. (0 manşe; 0 puncte)
5. Ionuţ Condrea (care l-a înlocuit din start pe Costică
Ciurdea) - 287 p.d. (1 manşă; 0 puncte)
6. Andrei Popa (care l-a înlocuit din start pe Vlad Nacu) -
240 p.d. (1 manşă, 0 manşe).
De menţionat că, juniorii Ionuţ Condrea şi Andrei Popa s-au
retras din competiţie după primele două manşe, din motive medicale !
Rezerve: Ionuţ Condrea şi Andrei Popa.
Antrenori: Costică Ciurdea şi Ştefan Samson
- CFR Olimpia ACB Iaşi:
1. Florin Opincă - 559 p.d.
(3 manşe; 1 punct)
2. Ioan Hordilă - 578 p.d. (4 manşe; 1 punct)
3. Paul Rohotin - 566 p.d. (3 manşe; 1 punct)
4. Mihai Gabriel Benghiac - 592 p.d. (4 manşe; 1 punct)
5. Iulian Gabriel Cucu (care l-a înlocuit din start pe Ion
Cercel) - 563 p.d. (3 manşe; 1 punct)
6. Bogdan Tudorie (care l-a înlocuit din start pe Gyula
Vereş) - 509 p.d. (3 manşe; 1 punct)
Rezerve: Bogdan Tudorie şi Iulian Gabriel Cucu.
Antrenori: Remus Antimirescu şi Florin Opincă
Clasamentul final al sezonului 2011-2012 pentru echipele de
seniori este următorul:
1. CFR Cluj - 7 puncte (poate evolua la Cupa Mondială din Germania)
2. CFR Olimpia ACB Iaşi - 6,5
puncte (poate evolua la Cupa Europei din Serbia)
3. Siderurgica Hunedoara - 3 puncte (poate evolua la Cupa
NBC din Bosnia-Herţegovina)
4. CS Vlădeni Plus - 0,5 puncte (poate evolua la Cupa NBC
din Bosnia-Herţegovina)
Vă mai informăm că, în perioada 4-6 mai 2012, arena de
popice CFR Iaşi va găzdui turneul final al echipelor de senioare, cu
participarea formaţiilor Electromureş Romgaz Târgu Mureş, Conpet Petrolul
Ploieşti, Gaz Metan Mediaş şi Rapid Bucureşti. Se va juca din nou "fiecare
cu fiecare", după tipicul competiţiei de la Ploieşti. Festivitatea de deschidere a
turneului final feminin de la arena ieşeană este prevăzută pentru vineri, 4
mai, la ora 9.30 dimineaţa.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu