Unicul gol al partidei din Dealul Copoului a fost reuşit de Ciucur, în min. 49, care a plecat cu mingea la picior de la mijlocul terenului, a trecut in dribling de trei adversari si a sutat superb, în poarta lui Curileac, de la marginea careului. FC Botoşani a incheiat meciul cu un om in minus, dupa ce Atudorei a vazut al doilea galben in drum spre vestiare, pentru proteste. Se pare că oaspetii au pierdut o prima importanta astăzi, în partida contra ieşenilor, din moment ce nervii au dat în clocot în finalul disputei. Au evoluat echipele:
- CSMS Iaşi: Irimia - Creţu, R. Tincu, Camara, Badic – Ciucur (75 Petrovic), Milea (87 Codrea), Cl. Tudor, Vladu – Marjanovic (62 Herghelegiu), Onofraş. Antrenor: Ionuţ Popa.
- FC Botoşani: Curileac - Patache, Chişu, V. Bordeanu, Atudorei, C. Dinu, Acsinte (82 Balan), Homneac, Todoran (70 Rudac), M. Matei (76 Ghiceanu), Vaşvari. Antrenor: Costel Orac.
La finalul partidei, antrenorul formaţiei ieşene, Ionuţ Popa, a menţionat: "A fost un meci extrem de greu. Probabil, primarul
Botosaniului si-a motivat extraordinar echipa. Nu stiu cum il cheama pe acest
primar. Flutur? Aha! Normal, vin alegerile si echipa trebuie sa lupte pentru
onoarea orasului. Pe final, va fi ca astazi, pe metereze, va iesi artileria
grea. Vor fi batai, pistoale, arme si cartuse !".
Alte rezultate din etapa cu nr. 26 au fost: Gloria Buzău - Dunărea Galaţi 1-3, Delta Tulcea - Farul 2-0, FCM Bacău - Astra II Giurgiu 2-0, Viitorul Constanţa - CS Otopeni 5-1, Dinamo II Bucureşti - CF Brăila 0-0.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu