* CSMS Iaşi a pierdut al doilea meci de pregătire din cadrul cantonamentului din Austria, după 1-2 (0-1) cu formaţia de liga a doua SKN Sankt Pölten
În cantonamentul susţinut de elevii lui Ionuţ Popa în
localitatea Lutzmanburg, din regiunea Burgenland, CSMS Iaşi a jucat vineri al doilea
amical al verii, cu SKN Sankt Pölten (Austria). Gazdele austriece au
câştigat cu scorul de 2-1 (1-0) în faţa echipei din Dealul Copoului, după
golurile marcate în min. 11 şi 87, pentru CSMS autorul golului fiind tânărul
Crenganiş, în min. 60.
Ieşenii au evoluat în următoarea garnitură: Bălan -
Jovanovic, Creţu, Straton, Avrămia - Nalaţi, Chindriş, Gorovei - Răduca,
Herghelegiu, Crenganiş. Au mai evoluat Grigore şi Petrovic.
Să mai menţionăm că în primul meci amical disputat în
Austria, CSMS Iaşi a fost învinsă cu 3-1 de către formaţia de liga a II-a din
Rusia, Rotor Volgograd. Marţi, pe 3 iulie, tot în Austria, CSMS Iaşi ar urma să
întâlnească pe Arsenal Kiev, din prima ligă din Ucraina.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu