* Joi, în cea de-a două semifinală, Italia s-a impus surprinzător în faţa Germaniei cu scorul de 2-1 (2-0) şi va juca împotriva Spaniei în finala de duminică, de la Kiev
Reprezentativa Italiei a învins, joi, la Varşovia, cu scorul de 2-1 (2-0),
naţionala Germaniei, în semifinalele Campionatului European din Polonia şi
Ucraina, şi s-a calificat în finala competiţiei, în care va întâlni
deţinătoarea trofeului, Spania.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Balotelli – min.
20 şi 36. Pentru Germania a înscris Mesut Ozil, în minutul 90+2, din penalty.
Fazele în care s-au înscris cele trei goluri s-au derulat astfel:
- Minutul 20: După ce jocul s-a mutat în careul germanilor,
Balotelli reuşeşte să deschidă scorul, trimiţând mingea în poartă cu capul,
după o centrare a lui Cassano.
- Minutul 36: Balotelli reuşeşte dubla. La un contraatac
rapid al italienilor, Balotelli este găsit cu o pasă lungă de Montolivo şi
şutează puternic de la aproximativ 16 metri în poarta lui Neuer, rămas fără
reacţie.
- Minutul 90+2: Mesut Ozil marchează din penalty, dictat
după un henţ comis în propriul careu de Balzaretti.
Au evoluat echipele:
- Italia: Buffon - Balzaretti, Barzagli, Bonucci, Chiellini
- Pirlo - Marchisio, Montolivo (Motta '63), De Rossi - Balotelli (Di Natale
'70), Cassano (Diamanti '58). Selecţioner: Cesare Prandelli.
- Germania: Neuer - Boateng (Muller '71), Hummels,
Badstuber, Lahm - Khedira, Schweinsteiger - Kroos, Özil, Podolski (Reus 46)- Gomez (Klose
'46). Selecţioner: Joachim Löw.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de
francezul Stephane Lannoy, ajutat de compatrioţii săi Frederic Cano, Michael
Annonier (arbitri asistenţi), Fredy Fautrel şi Ruddy Buquet (asistenţi
suplimentari). Arbitru de rezervă a fost englezul Howard Webb.
De menţionat că finala Campionatului European de fotbal, care se va disputa, duminică, 1 iulie, având ca protagoniste naţionalele Spaniei şi Italiei, reprezintă a 31-a confruntare dintre cele două naţiuni, până în prezent italienii dominând în meciurile oficiale, iar spaniolii în cele amicale.
De menţionat că finala Campionatului European de fotbal, care se va disputa, duminică, 1 iulie, având ca protagoniste naţionalele Spaniei şi Italiei, reprezintă a 31-a confruntare dintre cele două naţiuni, până în prezent italienii dominând în meciurile oficiale, iar spaniolii în cele amicale.
Potrivit “AS”, Spania s-a impus o singură dată în faţa
Italiei într-un meci oficial, în 1920, la Jocurile Olimpice de vară, chiar în
prima confruntare cu italienii.
Cele două naţiuni au jucat 19 partide amicale şi 11
oficiale. Spania s-a impus în opt meciuri, iar Italia în zece, 12 partide
terminându-se la egalitate.
În meciurile amicale, Spania s-a impus de şapte ori,
înregistrându-se şi şapte remize şi cinci victorii ale Italiei. În partidele
oficiale, Spania a câştigat doar o dată în 90 de minute. Spaniolii au mai
învins Italia la ediţia din 2008 a Campionatului European, în sferturile de
finală, după loviturile de departajare.
Italia şi Spania s-au mai întâlnit la actuala ediţie a
Campionatului European în faza grupelor, în 10 iunie, când au terminat la
egalitate, scor 1-1.
Duminică, la Kiev,
de la ora 21.45, în direct pe TVR 1, italienii vor încerca să câştige pentru a
doua oară Campionatul European, după 1968, în faţa spaniolilor, campioni
mondiali şi europeni en titre.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu