Fostul dinamovist Liviu Ciobotariu (FOTO) s-a răzgândit şi nu va mai prelua echipa CS
Severin. Fostul tehnician al echipei Dinamo Bucureşti ajunsese la un acord cu
diriguitorii grupării mehedinţene şi ieri urma să conducă primul antrenament la
Turnu Severin, de la ora 18.00, dar el n-a mai ajuns la destinaţie. Antrenamentul
de ieri seară al echipei CS Severin a fost condus de Florin Pârvu. Postul de
antrenor principal al echipei CS Severin a rămas vacant după plecarea lui
Marian Bondrea.
Acest lucru s-a întâmplat conform celor menţionate anterior
deoarece Liviu Ciobotariu a ajuns azi dimineaţă la Iaşi, pentru a prelua echipa
de fotbal CSMS Iaşi, după plecarea antrenorului Ionuţ Popa. Preşedintele
echipei din Copou, Florin Prunea, a anunţat că, în afara asigurării aducerii a
doi colaboratori, Gheorghe Niţu (antrenor cu portarii) şi Mircea Oaidă
(preparator fizic), îi va asigura antrenorului Liviu Ciobotariu fonduri pentru
transferul unor jucatori noi şi un cantonament, săptămâna viitoare. Prunea a
mai spus că "spectatorii ieşeni îl vor primi cu braţele deschise pe
Ciobotariu".
Deoarece Liviu Ciobotariu a venit cu un antrenor de portari,
Gheorghe Niţu, preşedintele Florin Prunea l-a destituit astăzi pe antrenorul
ieşean Benone Dohot, care ocupa aceeaşi funcţie tehnică la formaţia din Dealul
Copoului. La ora actuala, CSMS Iaşi are în fruntea clubului, cu excepţia
secundului Narcis Ciocîrlan, numai foşti angajaţi ai lui Dinamo Bucureşti: Florin
Prunea, Liviu Ciobotariu, Gheorghe Mihali, Gheorghe Niţu şi Mircea Oaida.
Antrenorul Liviu Ciobotariu, care a venit miercuri la Iaşi, a declarat că s-a
înţeles cu oficialii grupării ieşene şi va semna cu gruparea moldavă. „Am vorbit
la telefon cu Florin (NR -preşedintele Florin
Prunea) şi ne-am înţeles în principiu să preiau pe CSMS Iaşi. Am venit astăzi
(NR – miercuri, 29 august) pentru a discuta termenii contractului. Nu vreau să
vorbesc despre Turnu Severin, cu care nu m-am înţeles şi nu mai are rost să
vorbesc. Vreau să mă consult cu antrenorul Ionuţ Popa, legat de echipă”, a
declarat Liviu Ciobotariu. Antrenorul Liviu Ciobotariu a venit miercuri cu
avionul la Iaşi,
de la aeroport plecând la Primărie pentru a discuta şi cu edilul şef Gheorghe
Nichita. Liviu Ciobotariu, noul antrenor principal al clubului de fotbal CSMS
Iaşi, va fi prezentat, astăzi, oficial, în cadrul unei conferinţe de presă
susţinută la Primăria Municipiului Iaşi. Vineri, la meciul din etapa a VII-a
din Liga I, Gloria Bistriţa – CSMS Iaşi, pe banca tehnică a oaspeţilor se va
afla Liviu Ciobotariu.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu