miercuri, 1 august 2012

Românul Flavius Koczi s-a retras din finala la individual compus de la gimnastică


Gimnastul Flavius Koczi (FOTO / 24 ani, 1,61 metri înălţime, originar din Reşiţa) s-a retras, miercuri, din finala la individual compus, de la Jocurile Olimpice de la Londra.
"Flavius nu va mai concura, a fost retras. A spus că nu poate să facă finala", a fost declaraţia preşedintelui FR Gimnastică, Adrian Stoica, aflat la Londra.
Gimnastul Flavius Koczi a prins finala la individual-compus, de pe poziţia a 22-a, după calificările de sâmbătă seară. Cu un punctaj total de 85.865 puncte, Koczi se afla la finalul concursului de calificări pe locul 25, în afara listei oficiale de 24 de calificaţi în finală. Dintre cei 24 de gimnaşti calificaţi iniţial, au fost scoşi trei gimnaşti (germanul Philipp Boy, ucrainianul Oleg Stepko şi niponul Kazuhito Tanaka), ce aveau punctaj calificant, dar şi câte doi coechipieri mai bine clasaţi pentru finală. Potrivit regulamentului, doar doi sportivi din fiecare naţiune pot evolua în finală la individual-compus, astfel că Flavius Koczi a urcat pe locul 22 şi urma să evolueaze în finala de miercuri. Ca urmare a retragerii sale a fost reprimit în concurs japonezul Kazuhito Tanaka, care în acest moment, după două aparate ocupă locul 2, cu un punctaj de 30.733 !!!
Flavius Koczi este calificat şi în finalele de la sol şi sărituri. Finalele pe aparate vor avea loc în 5 august (sol, cal cu mânere), în 6 august (sărituri, inele) şi în 7 august (paralele, bară fixă).

* Echipajul feminin de dublu rame al României s-a clasat de-abia pe locul 5 !

Echipajul feminin de dublu rame al României s-a clasat, miercuri, pe locul 5, la Jocurile Olimpice de la Londra. Echipajul format din Georgeta Andrunache (5 titluri olimpice în palmares) şi Viorica Susanu (4 titluri olimpice) a luat startul în finala de la Eton Dorney pe primul culoar, alături de SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Germania. La primul punct de control intermediar, la 500 de metri, echipajul tricolor se afla pe locul 5, la 1000 de metri pe locul 4, la ultimul punct de control, 1500 de metri au coborât din nou pe 5, pentru a încheia cursa, cu timpul de 7:37.67 minute, pe aceeaşi poziţie.
Finala a fost câştigată detaşat de echipajul Marii Britanii (7:27.13 minute), urmat de podium de cel al Australiei (7:29.86 min) şi cel al Noii Zeelande (7:30.19 min).
În serii, România a încheiat pe locul 3, intrând în recalificări, pe care le-a câştigat, obţinând "biletul" pentru finala de miercuri.
România are în palmares trei titluri olimpice ale probei, cucerite la ediţiile din 2000, 2004 şi 2008.

* Medalie specială pentru spadasina Shin A-Lam, după ce arbitrul a "uitat" de cronometru

Federaţia Internaţională de Scrimă (FIE) va acorda o medalie specială sportivei sud-coreene Shin A-Lam, care a fost învinsă în semifinalele turneului de spadă, după un final dramatic, informează presa internaţională.
Această medalie va fi decernată pentru a recompensa "dorinţa de a câştiga şi pentru faptul că a respectat regulamentul. Evident, noi înţelegem frustrarea resimţită de sportivă", a declarat un purtător de cuvânt al FIE.
"Nu mă face să mă simt mai bine pentru că nu este o medalie olimpică. Nu pot accepta rezultatul, ştiu că a fost o greşeală", a spus Shin A-Lam.
Shin A Lam s-a clasat pe locul patru în proba de spadă de la Jocurile Olimpice, ea luptând în meciul pentru poziţia a treia după o semifinală pierdută dramatic, la finalul căreia a rămas pe planşă plângând o oră. La semifinala cu germanca Britta Heidemann, Shin A Lam a refuzat să accepte decizia oficialilor conform căreia ultima tuşă a adversarei sale a fost valabilă şi scorul final a fost 6-5.
Sud-coreeanca şi antrenorul său au considerat că Heidemann a depăşit secunda care mai rămăsese pe cronometru pentru a marca punctul. Dacă nu i s-ar fi acordat punctul germancei, Shin A Lam ar fi fost învingătoare, deoarece avea prioritate la egalitate. După o oră în care a rămas pe planşă, singură, cu capul între mâini şi plângând din când în când, alături de Shin A Lam a venit un oficial care i-a confirmat înfrângerea. După ce încă un responsabil a venit la ea să discute, Shin A Lam a izbucnit în lacrimi, s-a ridicat şi a plecat. La scurt timp după acest incident, Shin A Lam a jucat meciul pentru medalia de bronz, cu sportiva chineză Sun Hujie, însă a fost învinsă de aceasta cu 15 tuşe la 11.
GRUPAJ REALIZAT DE DAN TEODORESCU  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu