* Ediţia din 2012 a Jocurilor Paralimpice, care a început pe 29 august, s-a
încheiat, duminică seară, pe Stadionul Olimpic din Londra cu o ceremonie la
care au participat staruri precum Rihanna, Jay-Z sau trupa Coldplay
Ceremonia de încheiere a debutat cu o spectaculoasă invazie în stil "Mad Max" (film lansat în 1979, care l-a avut ca protagonist pe actorul Mel Gibson), scrie Daily Mail. Spectacolul, denumit "Festivalul Flăcării", a inclus numeroase efecte speciale şi a beneficiat de participarea a peste 1.000 de persoane, printre care s-au aflat şi artişti cu handicap, care s-au pregătit săptămâni pentru a învăţa numere asemănătoare celor de la circ.
Printre foc şi fum, performerii au intrat pe stadion în zeci
de vehicule britanice modificate, biciclete arzătoare şi maşini bizare care
păreau rupte din imaginea post-apocaliptică din filmul Mad Max.
Şi reprezentantul Casei Regale britanice, prinţul Edward, a
avut o intrare spectaculoasă cu o şaretă cu şofer, creată din maşini
second-hand. La volan se afla căpitanul Tony Harris, care şi-a pierdut o parte
din picior în Afganistan, în 2009. Printre artiştii care au făcut spectacol la ceremonia de
încheiere a Jocurilor Paralimpice s-au numărat artiştii Rihanna, Jay-Z şi trupa
Coldplay.
Reprezentanţii României la Jocurile Paralimpice de la Londra
au fost: ieşeanul Florin
Cojoc (atletism, campion european la săritura în lungime, la Londra 2012 doar
locul 11, după ce a concurat accidentat !), Eduard Novak şi Imre Torok-Novak
(ambii la ciclism), fraţii Samuel Ciorap şi Naomi Ciorap (nataţie) şi Dacian
Makszin (tenis de masă).
Rutierul Eduard Novak a devenit singurul medaliat din
istoria României la Jocurile Paralimpice, el câştigând o medalie de aur, în
proba de urmărire pe velodrom, şi una de argint, la contratimp pe şosea.
În clasamentul pe medalii, pe podium s-au clasat: 1. China – 95 aur
+ 71 argint + 65 bronz = 231 medalii; 2. Rusia – 36 + 38 + 28 = 102; 3. Marea
Britanie - 34 + 43 + 43 = 120. România
s-a clasat pe locul 47, cu o medalie de aur şi una de argint cucerite, la
egalitate cu Letonia şi Namibia.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu