vineri, 15 martie 2013

Antrenorul Liviu Ciobotariu e optimist înaintea meciului de la Târgu Jiu !


Liviu Ciobotariu

Înaintea partide de sâmbătă, din prima ligă de fotbal, dintre Pandurii Tg. Jiu şi CSMS Iaşi, Liviu Ciobotariu, tehnicianul echipei din Dealul Copoului, crede ca eliminarea greşelilor individuale poate genera atingerea obiectivului de evitare a retrogradării.
"Ne aşteaptă un meci foarte greu la Târgu Jiu, unde întâlnim ocupanta locului 3, echipă care practică un fotbal frumos, de viteză. Noi avem frământările noastre, cu 4 suspendaţi şi 2 accidentaţi. Totuşi, cred şi sunt convins că dacă ne vom dărui la fel cum am făcut-o până acum, putem obţine un rezultat pozitiv. De fiecare dată când am jucat cu echipa puternice, am făcut jocuri bune. Sunt optimist, avem un moral bun, ne-am pregătit bine săptămâna asta, băieţii au înţeles ce au de făcut. Trebuie să fim atenţi să nu facem greşeli, pentru că echipa Pandurii ne poate taxa la orice eroare" a spus tehnicianul formaţiei ieşene în conferinţa de presă dinaintea jocului.
În continuare, “Ciobi” a mai declarat: "Important este să privesc la echipa mea, degeaba mă uit la alţii că au rezultate bune dacă noi nu reuşim să luăm punctele. E clar că ne luptăm pentru evitarea retrogradării cu Ceahlăul, Viitorul şi chiar Chiajna, plus Universitatea Cluj, Bistriţa şi Severin. Repet, important este să ne luam noi punctele şi abia apoi ne uitam ce fac adversarii noştri. În ceea ce-l priveşte pe Milan Mitic, mai mult ca sigur că el va reveni după această etapă. 70-75 la sută este pregătit şi acum, dar nu putem risca cu el. Deja a început antrenamentele cu grupul, iar săptămâna viitoare va fi apt sută la sută de joc".
În meciul de la Târgu Jiu, CSMS Iaşi nu va putea conta de 6 jucători, deoarece Pătulea, Mitrea, Cl. Ionescu şi Keita sunt suspendaţi, iar Mitic şi Petrovic sunt accidentaţi. În aceste condiţii, formaţia probabilă de start a echipei CSMS Iaşi ar putea fi următoarea: Irimia – Creţu, Tincu, Avrămia, Vladu – Milea, Straton – Onofraş, Moutinho, Ţigănaşu – Herghelegiu.
Clasamentul la zi în Liga I de fotbal arată astfel:
1. Steaua Bucureşti 22 18 2 2 54-18 56 puncte
2. Astra Giurgiu 22 13 5 4 45-21 44
3. Pandurii Târgu Jiu 22 12 5 5 33-27 41
4. Dinamo Bucureşti 22 11 6 5 35-24 39
5. Petrolul Ploieşti 22 10 8 4 30-18 38
6. FC Vaslui 22 10 7 5 32-21 37
7. CFR Cluj 22 9 7 6 38-26 34
8. Rapid Bucureşti 22 8 6 8 22-23 30
9. FC Braşov 22 8 5 9 30-34 29
10. Gaz Metan Mediaş 22 7 6 9 26-32 27
11. Oţelul Galaţi 22 7 7 8 25-28 26*
12. Concordia Chiajna 22 6 7 9 21-34 25
13. Viitorul Constanţa 22 4 10 8 24-32 22
14. Universitatea Cluj 22 5 6 11 20-36 21
15. Ceahlăul Piatra Neamţ 22 5 5 12 26-40 20
16. CSMS Iaşi 22 5 4 13 20-29 19
17. CS Turnu Severin 22 2 8 12 19-32 14
18. Gloria Bistriţa 22 2 8 12 15-40 14.
(*) - Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte.
Etapa a 23-a programează partidele:
Vineri, 15 martie:
- Ora 19:00: CS Turnu Severin - Gaz Metan Mediaş (în direct pe DIGI SPORT 1);           
- Ora 19:00: Concordia Chiajna – Astra Giurgiu (DOLCE SPORT 1);       
- Ora 21:30: Gloria Bistriţa – Oţelul Galaţi (DIGI SPORT 1);         
Sâmbătă, 16 martie:
- Ora 19:00: Pandurii Tg. Jiu - CSMS Iaşi (DIGI SPORT 1);          
- Ora 21:30: Petrolul Ploieşti – Dinamo Bucureşti (DIGI SPORT 1);          
Duminică, 17 martie:
- Ora 19:30: Viitorul Constanţa – Ceahlăul Piatra Neamţ (DOLCE SPORT 1);      
- Ora 21:00: Steaua Bucureşti - FC Vaslui (DIGI SPORT 1);         
Luni, 18 martie:
- Ora 19:00: FC Braşov - Universitatea Cluj (DIGI SPORT 1);      
- Ora 21:30: CFR Cluj – Rapid Bucureşti (DIGI SPORT 1).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu