* Echipa naţională a României întâlneşte, vineri, de la ora 21.30, la
Budapesta, selecţionata Ungariei, într-o partidă contând pentru Grupa D a
preliminariilor CM 2014.
Victor Piţurcă |
Referitor la acest meci, selecţionerul Victor Piţurcă a
declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că valoarea jucătorilor români este
superioară celei a fotbaliştilor unguri, ceea ce îi dă încredere înaintea
partidei de la Budapesta.
"Mizez pe valoarea jucătorilor români, care, în
momentul ăsta, să spunem, ar fi puţin superioară celei a jucătorilor unguri.
Selecţionata României îmi dă speranţe pentru că a jucat bine în ultimul timp, a
câştigat multe meciuri şi asta mă face să cred în echipa pe care o
conduc", a spus Piţurcă, adăugând că, în funcţie de felul în care se va
derula jocul, ar putea fi mulţumit şi cu un rezultat de egalitate.
El consideră că, teoretic, partida România - Ungaria poate
fi decisivă în lupta pentru locul doi, dar susţine că mai sunt suficiente
meciuri de disputat, iar selecţionata Turciei este în continuare o echipă
periculoasă.
"Acesta este doar un joc, mai sunt încă cinci meciuri,
adică încă 15 puncte puse în joc. Se poate întâmpla orice în această grupă. O
echipă a Turciei care, să spunem, este valoric peste România sau Ungaria, se
află pe locul patru cu numai trei puncte. Iar Turcia este încă o echipă
periculoasă, totul depinde de punctele pe care le vom câştiga noi în Ungaria.
Consider însă că se poate întâmpla orice în această grupă", a afirmat selecţionerul.
În opinia lui Victor Piţurcă, pentru echipa naţională a
României era important ca partida cu Ungaria să se dispute cu spectatori.
"Se poate întâmpla ca jucătorii să se relaxare, este
posibil. Eu am spus că o să lucrez la motivaţia psihologică, sper că jucătorii
au înţeles foarte bine mesajul meu. Şi cred că au înţeles pentru că îi văd
concentraţi. Dacă vom câştiga vom spune că a fost un avantaj faptul că s-a
jucat fără spectatori, dacă nu, vom spune că nu a fost. Dar, repet, pentru
echipa României era important ca mâine stadionul să fie arhiplin", a
menţionat Piţurcă.
Selecţionerul a explicat că Adrian Mutu este la un nivel fizic
acceptabil, dar acesta nu mai este fotbalistul "care era".
"Să vedem dacă va intra în teren din primul minut. Dacă
este la echipa naţională înseamnă că el este la capacitate bună. La capacitate
100 la sută nu mai poate să fie pentru că nu mai este Mutu cel care era. Au
trecut anii peste el şi nu mai este la nivelul fizic care era. Oricum, nu cred
că Mutu e arma secretă. El e un fotbalist mare, cunoscut, un jucător foarte
valoros. E adevărat că în ultimul timp a jucat mai puţin la naţională, dar acum
e la un nivel bun de joc şi s-ar putea să se regăsească în primul
unsprezece", a precizat Piţurcă.
* Nu Hagi, Adrian Ilie sau Marius Niculae au câştigat
partidele anterioare cu Ungaria
Antrenorul Victor Piţurcă susţine că grupul este important
şi nu un jucător care să facă diferenţa, aşa cum s-a întâmplat în
preliminariile CE 2000 şi CM 2002 când Gheorghe Hagi, Adrian Ilie şi Marius
Niculae au contribuit decisiv la victoriile României în partidele cu Ungaria.
"Nu Hagi a câştigat meciul cu Ungaria de atunci, şi
nici Adrian Ilie sau Marius Niculae. A câştigat echipa contra Ungariei.
Fotbalul este un sport de echipă. Sigur că îmi doresc să am jucători de valoare
ca Hagi sau Adrian Ilie şi cred că am, dar pentru mine grupul este
important", a declarat tehnicianul.
Drapelul Ungariei incendiat de un suporter, luni, în tribună
la partida CFR Cluj - Rapid din Liga I nu are nicio legătură cu echipa
naţională, susţine Piţurcă.
"În ceea ce priveşte steagul ars, acest lucru nu are
nicio legătură cu echipa naţională. Era doar o rivalitate între suporterii
CFR-ului şi ai Rapidului, ceva de genul ăsta. Nu a avut nimic comun cu echipa
naţională. De fapt şi federaţia şi-a cerut scuze în acest sens. Nu cred că mai
există rivalitatea care era odată. Atunci când jucam eu erau anumiţi oameni,
anumite ambiţii. Acum pe noi ne interesează doar rezultatul sportiv", a
spus selecţionerul.
Întrebat de ce jucătorii de etinie maghiară precum Ladislau
Boloni nu se mai regăsesc în echipa naţională a României, Victor Piţurcă a
răspuns: "Despre valoare e vorba. Nu au deocamdată valoare pentru a juca
în naţionala României. Pe mine nu mă interesează ce etnie are, dacă este
valoros şi am încredere în el, atunci automat vine la echipa naţională".
* Mutu crede că Ungaria este surpriza grupei
Atacantul Adrian Mutu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că selecţionata Ungariei reprezintă supriza Grupei D a preliminariilor CM 2014, dar cu toate acestea victoria rămâne obiectivul echipei naţionale a României în partida de la Budapesta.
Atacantul Adrian Mutu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că selecţionata Ungariei reprezintă supriza Grupei D a preliminariilor CM 2014, dar cu toate acestea victoria rămâne obiectivul echipei naţionale a României în partida de la Budapesta.
"Noi suntem concentraţi la maximum, iar mâine (NR –
vineri, 22 martie) principalul nostru obiectivul este victoria pentru că acest
meci e important pentru locul doi în grupă. Nu contează statistica, generaţiile
se schimbă. Sper ca această linie pozitivă a României să continue. Naţionala
Ungariei e în ultimii ani mai bună şi se vede, pentru că pune probleme la locul
doi. În afară de Olanda, toţi ceilalţi suntem valoric la fel. Iar Ungaria este
o surpriză acum. Dacă toată lumea se aştepta ca România şi Turcia să se bată la
locul doi, iată că Ungaria a venit din spate şi ridică pretenţii pentru
baraj", a spus Mutu.
El a adăugat că este important ca jucătorii români să se
ridice la nivelul adversarilor din punct de vedere fizic având în vedere starea
terenului.
"Condiţiile gazonului nu sunt cele mai bune din cauza
vremii. Nu cred că vreuna va fi avantajată. Sper să nu plouă din nou. Vom vedea
ce va ieşi, probabil un joc într-o mocirlă. Va fi greu atât pentru noi, cât şi
pentru ei. Eu mă simt capabil să joc tot meciul. Nu va fi un meci uşor, va
trebui să alergăm, să muncim mult. Ungaria e o echipă cu un gabarit
impresionant, cu forţă şi trebuie să ne ridicăm la acelaşi nivel fizic ca
ei", a menţionat atacantul.
Dacă la partidele cu Turcia şi Olanda a fost convocat doar
pentru a ridica moralul coechipierilor, Mutu susţine că la acest meci a fost
chemat pentru a ajuta echipa naţională din teren.
"Domnul Piţurcă este probabil antrenorul cu care am
lucrat cel mai mult la echipa naţională, îl cunosc bine. În acest mandat al
dânsului eu nu prea am jucat la echipa de club şi acest lucru a făcut ca în
partidele cu Turcia şi Olanda să fiu pe banca de rezervă, pentru moralul
echipei. Dar acum lucrurile s-au schimbat, sunt convocat la naţională pentru că
merit şi nu pentru că mi-a făcut un favor antrenorul şi vă spun sigur asta
pentru că îl cunosc pe domnul Piţurcă. Eu am o vârstă, dar nu contează asta, contează
cum te simţi. Iar eu mă simt foarte bine, sunt într-o formă bună, acum rămâne
să demonstrez şi pe teren", a explicat Adrian Mutu.
În ceea ce priveşte rivalitatea dintre România şi Ungaria,
Mutu a menţionat că se concentrează numai pe ceea ce se va întâmpla în teren.
"Am citit şi eu despre drapelul ars, a fost un gest necugetat, un gest
care nu se face. Eu am înţeles că FRF şi-a cerut scuze şi în numele nostru. Noi
vrem să câştigăm pe teren, nu vrem să rezolvăm alte probleme, dacă sunt
probleme între cele două ţări, şi nu cred că sunt. Pentru noi nu contează
aceste lucruri, noi mâine vrem să batem echipa de fotbal a Ungariei şi nu ne
gândim la altceva", a afirmat Mutu, care consideră că România poate obţine
patru puncte din meciurile din deplasare cu Ungaria şi Olanda.
* Ungaria – România, în direct pe TVR 1 şi TVR HD
Să mai menţionăm că partida Ungaria – România va fi în direct astăzi la TVR 1, TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro, începând cu ora 21.30. Meciul se va juca pe stadionul "Ferenc Puskas" din Budapesta, fără spectatori, partida urmând a fi comentată pentru telespectatorii TVR de Marian Olaianos şi Emil Hossu-Longin.
Va arbitra brigada Wolfgang Stark - Jan-Hendrik Salver şi Mike Peckel (toţi din Germania). Naţionala României ar putea alinia următorul “11” de start: Tătăruşanu – Tamaş, Chiricheş, D. Goian, Ştefan Radu – Bourceanu, Pintilii – Torje, Grozav, B. Stancu – Mutu (căpitan). Rezerve: Pantilimon - Luchin, Gardoş, C. Lazăr, Maxim, Chipciu, Rusescu.
Clasamentul la zi în grupa D a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal din 2014 arată astfel:
1. Olanda 4
4 0 0 13-2 12
2. Ungaria 4
3 0 1 10-5 9
3. România 4 3 0
1 8-4 9
4. Turcia 4
1 0 3 4-6 3
5. Estonia
4 1 0
3 1-6 3
6. Andorra
4 0
0 4 0-13 0
Rezultatele României de până acum au fost: 2-0 cu Estonia (d), 4-0 cu Andorra (a), 1-0 cu Turcia (d), 1-4
cu Olanda (a).
Partidele programate astăzi sunt: Ungaria - România (ora
21:30), Olanda - Estonia (21:30), Andorra - Turcia (20:15)
Pe 26 martie, de la ora 21.30, reprezentativa condusă de
Victor Piţurcă va juca, tot în deplasare, împotriva echipei naţionale a
Olandei, pe Amsterdam ArenA. Tot marţea viitoare mai sunt programate meciurile Estonia – Andorra şi Turcia – Ungaria.
* Tragerea la sorţi a grupelor din preliminariile CM-2018 va avea loc la Sankt Petersburg
* Tragerea la sorţi a grupelor din preliminariile CM-2018 va avea loc la Sankt Petersburg
Tragerea la sorţi a fazei grupelor din preliminariile Cupei
Mondiale din 2018 va avea loc la Sankt Petersburg, în 24 sau 25 iulie 2015, a
anunţat, joi, FIFA.
Această decizie a fost luată în reuniunea de la Zurich a Comitetului
Executiv al FIFA.
Sankt Petersburg este unul dintre cele 11 oraşe din Rusia
care vor găzdui meciuri de la turneul final al Cupei Mondiale din 2018. De
asemenea, la Sankt Petersburg va avea loc una dintre semifinale.
* La tineret, cu trei ieşeni în lot, România a fost învinsă cu 3-0 de Anglia
Echipa naţională de tineret a României a fost învinsă, joi,
în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), de reprezentativa similară a Angliei,
într-un meci amical disputat la Wycombe.
Golurile englezilor au fost marcate de Zaha – min. 34,
Robinson – min. 61 şi Delfouneso – min. 88.
Selecţionerul naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi,
a început meciul în următoarea formulă de echipă: Brănescu - Nica, Creţu,
Avrămia, Toşca - Leca, Serediuc, Benzar - Stanciu, Gavra, Iancu. În repriza
secundă au mai jucat Manole, Cârstocea, Iordache, Herghelegiu, Morar şi
Peteleu.
Jucătorii Creţu, Avrămia şi Herghelegiu aparţin de clubului CSMS Iaşi.
Formaţia de tineret a României va mai susţine un meci amical luni, 25 martie, de la ora 21.00, la Blois, cu echipa Franţei.
Jucătorii Creţu, Avrămia şi Herghelegiu aparţin de clubului CSMS Iaşi.
Formaţia de tineret a României va mai susţine un meci amical luni, 25 martie, de la ora 21.00, la Blois, cu echipa Franţei.
Grupaj realizat de DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu