În
perioada 28-30 august 2015 se va derula la Iaşi ediţia a IV-a a Cupei Magic la
minifotbal, competiţie devenită deja o tradiţie în calendarul Federaţiei de
Minifotbal din România. Ca în fiecare an, Cupa Magic este organizată la Iaşi de
către omul de afaceri Dan Cojocaru (desemnat de curând director tehnic al
echipei naţionale de minifotbal), cu câteva zile înainte de startul unui nou
sezon al Diviziei Galactice de Bahlui.
Aşa
cum ne-a obişnuit şi la precedentele ediţii, Dan Cojocaru a invitat şi in acest
an nume mari ale fotbalului italian şi românesc, FRANCO BARESI, respectiv
MIODRAG BELODEDICI. „Aşa cum am promis, Cupa Magic a devenit o competiţie
respectabilă în calendarul Federaţiei de Minifotbal din România. În fiecare an
am reuşit să aducem la Iaşi aproape cele mai bune echipe din ţară, iar în acest
an ne dorim să fie la fel. Vor fi premii consistente şi multe surprize pentru
echipele participante. Dacă anul trecut l-am avut invitat special pe Paolo
Rossi, în acest an simbolurile competiţiei vor fi Franco Baresi şi Miodrag
Belodedici”, a declarat Dan Cojocaru.
* PREMIEREA
HOLIDAY MAGIC CUP - MIERCURI, ORA 16.30
Italianul
Franco Baresi va ateriza la Aeroportul Internaţional Iaşi miercuri, 26 august,
la ora 15.20, iar la ora 16.30 va participa la festivitatea de premiere a Cupei
„Holiday Magic Cup”, rezervată copiilor. Alături de Baresi, la premiere vor mai
participa Miodrag Belodedici şi Florin Cheran, cei doi urmând să sosească la
Iaşi marţi seară.
Festivitatea
de premiere va avea loc la Magic Stadium, în Tudor Vladimirescu.
* CONFERINŢĂ DE
PRESĂ – VINERI, 28 AUGUST, ORA 11.00
Conferinţa
de presă care va deschide oficial ediţia a 4-a a Cupei Magic va avea loc
vineri, 28 august, ora 11.00, la Magic Sport Pub, în Tudor Vladimirescu. La
eveniment vor participa Franco Baresi, Dan Cojocaru (director tehnic al echipei
naţionale de minifotbal), Paul Costaş (prim-vicepreşedinte al Federaţiei de
Minifotbal din România) şi alţi invitaţi de marcă.
Prima
ediţie a Cupei Magic a fost câştigată de echipa locală Magic Iaşi, la a doua
ediţie trofeul a revenit echipei Design Construct Braşov, iar anul trecut s-a
impus formaţia AS Ploieşti 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu