joi, 6 august 2015

Pentru sportivii de performanţă şi amatori: Unic în Iaşi, doar la "TERRA Centrum" !



Crioterapia întregului corp (criosauna) stimulează în mod natural sistemele de autovindecare. Crioterapia întregului corp induce schimbări la trei niveluri: sistemul circulator, sistemul nervos şi meridianele/centrele energetice. Este singura terapie cunoscută care are un rezultat atât de puternic, pozitiv.
Marile cluburi sportive din lume au o criosaună pentru ca beneficiile pe care le are un sportiv în urma procedurilor de aerocrioterapie efectuate în criosaună sunt multiple: tratamentul şi recuperarea după traumatisme sportive acute şi cronice, dezvoltarea şi menţinerea formei sportive, pregătirea şi stimularea condiţiilor fizice şi psiho-emoţionale înaintea competiţiilor, recuperarea după competiţii, dar şi prelungirea vieţii sportive.
Franck Ribery este unul din sportivii care foloseşte cu succes criosauna. Cu prestaţii perfecte în tricoul bavarezilor de la Bayern München, alături de care a reuşit să câştige nu mai puţin de 5 trofee imense: Liga Campionilor, Supercupa Europei, 1. Bundesliga, Cupa Germaniei şi Campionatul Mondial al Cluburilor, Ribery a fost ales de nemţi drept cea mai importantă figură din sportul german.
Vestitul Ronaldo a cheltuit peste 45 de mii de euro pentru a-şi monta în casă o criosaună, pe care o foloseşte pentru doar câteva minute pe săptămână. Expunerea corpului în criosaună are efecte analgezice, anti inflamatoare, dar şi regenerative. De asemenea, acesta ajuta şi la întărirea şi activarea sistemului imunitar.
"Criosauna este un mijloc eficient de activare a mecanismelor de autovindecare a organismului. Din experienţă proprie, pot spune că răcirea pentru scurt timp a pielii înlătură oboseala, reface organismul după efort şi previne infecţiile respiratorii. Recomand crioterapia nu doar sportivilor, ci oricărei persoane cu vârsta între 10 ani şi 99 de ani”, a declarat Ciprian Paraschiv, manager de dezvoltare în cadrul FR Fotbal.
Baia de aer rece este mult mai plăcută decât un duş rece, pentru că aerul din cabină este perfect uscat. Expunerea la frig, pentru 1-3 minute, determină producerea endorfinelor (hormonul fericirii), ceea ce asigură întregului corp o stare tonică, o stare de bine ce durează în timp.

* Criosauna în medicina sportivă

Frecvenţa crescută a traumatismelor sportive acute şi cronice, atât cantitativă cât şi calitativă, complică selecţia şi antrenamentul sportivilor de top, la fel de mult ca intensificarea proceselor de antrenament. Astfel, problema vindecării traumatismelor sportive acute, scăzând riscul consecinţelor pe termen lung, rămâne una presantă.
O serie de 15–25 de proceduri de criosaună creşte considerabil rezistenţa sportivilor. Optimizarea indicilor funcţionali şi eficienţă – stare psiho-funcţionala, PWC – 170, dimensiunile telesistolice, timpul de recuperare şi altele – sunt comparabile cu rezulatele folosirii stimulatorilor activi biologic şi adaptogenilor, în unele cazuri fiind chiar considerabil mai ridicate. Trebuie precizat că, spre deosebire de stimulatorii biochimici, criosauna nu are efecte negative pe termen lung sau efecte adverse. Echipamentul pentru criosaună ar trebui să existe în toate bazele de antrenament sportiv. În timpul antrenamentelor de dinaintea competitiilor, se recomandă criosauna de 120-180 secunde, câte una pe zi sau la 2 zile, în serii de câte 15-20 proceduri. Procedurile trebuie programate cu câte 20-40 de minute înainte de începerea antrenamentului. Seriile se repeta la 6-8 luni. Cu 20-60 de minute înaintea începerii competiţiilor, sunt recomandate proceduri de criosaună de 180 de secunde. După meciuri sau competiţii, se prescriu proceduri de 150 de secunde pentru recuperarea sportivului.

* Salină terapeutică la Iaşi, în cartierul Canta / Păcurari

“De ce trăiau ocnaşii din minele de sare ale Transilvaniei până la vârsta de 70-80 de ani, într-o Europă în care media de viaţă era de numai 50 de ani?  De ce caii de pe valea Gurghiului trăiesc până la 40 de ani, când media de vârstă a acestui neostenit prieten al omului este de 20 de ani? De ce în pădurile localităţilor Sovata şi Gurghiu există cei mai mari urşi bruni şi cerbi din lume? De ce oamenii ce-şi duc traiul sau lucrează în staţiunile cu profil hidrosalin sunt mai longevivi şi mai vitali decât restul populaţiei? De ce pielea omului, după un tratament hidro-salin îşi recapătă prospeţimea tinereţii? De ce există o tendinţă instinctivă a fiinţei umane de a se apropia de apele minerale, în special de cele sărate? De ce Iodul, prezent în mai toate apele sărate din Transilvania, este numit ionul longevităţii umane? De ce nu reuşeşte homo sapiens, stăpânul de necontestat al lumii secolului XXI, să-şi ducă la bun sfârşit programul său genetic normal, acela de a trăi 140 de ani? Putem aduce minele de sare la suprafaţa pământului şi staţiunile balneare mai aproape de domiciliul pacienţilor? Putem muri sănătoşi?”, se întreba în urmă cu aproximativ 10 ani dr. Călin I. Dorgo în cartea “Salinoterapia la domiciliu”.
Răspunsul a venit câţiva ani mai târziu, când Ioan Costa, împreună cu Cristina Juncă, Dietter Schaeffer, Vasile Hârsan şi Călin Dorgo, au conceput şi creat prima salină de suprafaţă, pentru oraşe, cu efecte terapeutice, aerul din interiorul halocamerei fiind unul controlat, cu efecte similar celor obţinute în salinele naturale.
Indicaţiile terapeutice ale aerosolilor salini sunt următoarele: Boli respiratorii cronice (astm bronşic, bronşită, mucoviscidoză, bronhopneumopatie cronică obstructivă); Pneumonie simplă sau după stadiul acut; Bronşită asmatiformă; Traheobronşită cronică; Infecţii respiratorii de natură alergică sau infecţios alergică; Emfizem pulmonar; Insuficienţă respiratorie restrictivă; Răceli sezoniere; Sinuzită maxilară.
În Iaşi, singura criosaună şi singura cameră de tratament cu atmosferă hipersalină se află doar la TERRA Centrum, pe Str. Luca Arbore nr.2 (la fostul magazin Dedeman, din Canta / Păcurari).
Programările la criosaună şi la camera de tratament cu atmosferă hipersalină se pot face la telefoanele 0751.314.023 şi 0232.254.156 şi prin email la adresa: contact@terracentrum.ro.
(Sursa: http://www.terracentrum.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu