Clubul
Sportiv Municipal Ploieşti, prin Secţia de Gimnastică Ritmică, a organizat
vineri, 18 decembrie 2015, la Sala Olimpia din Ploieşti, tradiţionala Cupă Moş
Crăciun şi, într-o atmosferă şi un decor de vis, Gala Gimnasticii Ritmice
Româneşti, la care au participat cele mai bune sportive din România: multiplele
medaliate naţionale şi internaţionale Alexandra Piscupescu, Ana-Luiza
Filiorianu, Diana Pavel (senioare), Sonia Ichim, Andreea Verdeş, Ştefana
Popa, Denisa Mailat, Alice David, Livia
Harcan (junioare), Laura Aniţei, Denisa Stoian, Roxana Brighenti (prejunioare),
Claudia Postu şi Ana Mezei (junioare mici).
Dacă, în prima parte a serii, au fost prezentate exerciţii de concurs cu
obiectele specifice: coardă, cerc, minge, măciuci şi panglică, în a doua parte
s-a desfăşurat mult aşteptata gală, apreciată la superlativ de toţi cei
prezenţi - o audienţă generoasă, de peste 400 de spectatori! Secvenţe din
baletele Spărgătorul de nuci, Frumoasa adormită, Laurencia şi Magazinul de
păpuşi, Esmeralda, dansuri ruseşti, finlandeze, flamenco, tango, dar şi
coregrafii special create pe compoziţii muzicale de sezon: Jingle Bells, Deck
the Hall with Boughs of Holly, Mambo Rudolph, Let It Snow, Let It Snow, Let It
Snow ori Santa Claus is Coming to Town.
Delegaţia Clubului Sportiv Şcolar “Anghel Saligny” Iaşi (antrenor: Cătălina Radu) a completat seara cu un buchet de tradiţii din Moldova: Jocul Ursului şi al Caprei, Irozii, Căiuţii, într-o paradă a costumelor şi a măştilor specifice zonei Moldovei.
Delegaţia Clubului Sportiv Şcolar “Anghel Saligny” Iaşi (antrenor: Cătălina Radu) a completat seara cu un buchet de tradiţii din Moldova: Jocul Ursului şi al Caprei, Irozii, Căiuţii, într-o paradă a costumelor şi a măştilor specifice zonei Moldovei.
La
eveniment a participat, asa cum a fost anunţat, tot staff-ul Federaţiei Române
de Gimnastică Ritmică: preşedinta forului, doamna Irina Deleanu, membrii Comitetului
Executiv, coordonatoarea Lotului Naţional de Gimnastică Ritmică al României,
doamna Maria Gîrbă, secretarul Federaţiei, dl. Gabriel Dima, expertul tehnic
Ştefania Chiriac. Ni s-a alăturat, cu binecunoscuta-i dragoste faţa de orice
eveniment dedicat gimnasticii ritmice, vicecampioana olimpică Doina
Staiculescu.
Un
moment de mare emoţie al serii a fost acordarea Diplomei de excelenta din
partea Consiliului Local şi al Primăriei Municipiului Ploieşti, doamnei Maria
Gîrbă, antrenor emerit, coordonatoarea Lotului Naţional de Gimnastică Ritmică
al României, în semn de respect şi gratitudine pentru excepţionala contribuţie
la pregătirea şi afirmarea valorilor gimnasticii ritmice românesti. De
asemenea, componentele Lotului Naţional de Gimnastică Ritmică al României au
primit trofee ca semn al aprecierii şi susţinerii performanţelor remarcabile
obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale la care au participat în
anul 2015.
Moş
Crăciun nu a rezistat să stea departe de aceste minunate sportive şi a apărut
tocmai la timp pentru a urmări, în întregime, spectacolul oferit ploieştenilor
de participanţii la acest eveniment, sportivi legitimaţi ai cluburilor CS
Olimpia Bucureşti, CSM Arad, CSS Anghel Saligny Iaşi (Pavel, Popa, Verdeş,
Aniţei, Brighenti, Postu), CS UNEFS Bucureşti şi CSM Ploieşti.
A
fost o seară de neuitat, una care, cu siguranţă, va fi aşteptată cu emoţie şi
nerăbdare anul viitor!
Organizatorii
le mulţumesc specialiştilor de la Teatrul Municipal „Toma Caragiu”, care au reuşit să creeze, cu
ajutorul decorului şi al luminilor, o atmosferă de basm, punând în valoare
protagonistele şi transformând o seară obişnuită într-una de poveste! (Sursa: CSM
Ploieşti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu