Sursa foto: Facebook |
Majoritatea partidelor din etapa a XIV-a a Diviziei A1 la volei feminin se
dispută miercuri, pe 3 februarie 2016. Voleibalistele de la Penicilina Iași vor
evolua în deplasare, la București, în compania ultimei clasate, Rapid. Meciul
vavea loc de la ora 19.30. Gazdele ieșencelor nu au nici un punct și au
câștigat doar două seturi în treisprezece etape, iar meciul din Giuleşti va fi
arbitrat de brigada A. Mateizer - L. Marcu, observator federal fiind M. Păuşescu.
Elevele antrenorului Dan Gavril sunt hotărâte să obțină toate punctele puse în
joc, după ce în primele două ”runde” ale returului au dat o bună replică
campioanelor și vicecampioanelor țării. Marina Kovacheva este optimistă.
Voleibalista din Plovdiv (Bulgaria) a evoluat la echipele de junioare și
senioare ale clubului Maritza, cu care a câștigat campionatul național și ”Cupa
Bulgariei”. A jucat apoi în Italia, Cipru și Turcia. A cunoscut România după
mai multe turnee amicale la care Maritza Plovdiv a luat parte la Craiova,
Târgoviște și Lugoj. ”Iașul seamănă cu orașul meu, fiind o îmbinare între
arhitectura veche și cea modernă. M-am adaptat bine și aș vrea să urcăm în
clasament pentru că echipa este bună, are potențial. Sper ca rezultatele
favorabile să atragă și mai mulți spectatori pentru a ne susține” ne-a
declarat Marina.
Celelalte meciuri din 3
februarie sunt: "U" Cluj - Dinamo Bucureşti, CS Volei Alba Blaj - CSM
Lugoj, CSM Târgovişte - Unic Piatra Neamţ şi Ştiinţa Bacău - SCMU Craiova. Ieri s-a jucat CSM Bucureşti - CSU Medicina Târgu Mureş 3-0 (25:22, 25:18, 29:27). De remarcat că jucătoarele ieșene vor avea, apoi, un examen extrem de greu sâmbătă, acasă, atunci când se vor confrunta cu ocupanta locului 4, Dinamo București. Partida Penicilina Iaşi - Dinamo Bucureşti va fi arbitrată de cuplul D. Hadade (A1) - M. Lazăr (A2), observator federal fiind Angheluş Cotoanţă, din Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu