Dan Teodorescu văzut de Eduard Mattes |
Asociaţia Literară Păstorel Iaşi, publicaţia online "Sport Fan Club"
şi Pensiunea Aristocrat Iaşi organizează sâmbătă, 16 aprilie 2016, de la ora
11.00, în saloanele Pensiunii Aristocrat Iaşi, din Şoseaua Bucium nr. 51 G, lansarea
cărţii "Cultură şi Sport în Dealul Copoului", de jurnalistul ieşean DAN
TEODORESCU, aflat la al treilea volum personal editat în perioada august 2015 -
aprilie 2016.
Volumul cuprinde reportaje literare şi sportive, poezii ale autorului, dar şi un capitol special dedicat memoriei celei care a fost dublă finalistă la Roland Garros în anii din urmă, Florenţa Mihai, cu exprimarea unor gânduri de suflet din partea fostelor tenismene de top mondial Virginia Ruzici (Franţa), Aura Wagner (Germania), Mariana Simionescu (Monaco), Ruxandra Dragomir (Bucureşti), Irina Begu (locul 33 în clasamentul WTA în 2016), George Cosac (preşedintele FR Tenis), Vergil Aghion (antrenor de tenis la CS CFR Iaşi).
Cartea este pigmentată şi cu grafica umoristică a arh. Eduard Mattes (Israel), dar şi cu fotografiile artistice ale autorului.
În cadrul manifestării de lansare a cărţii lui Dan Teodorescu va avea loc şi un spectacol cultural-artistic şi sportiv de excepţie, cu următoarele repere principale:

-
Recitaluri actoriceşti: Petru Ciubotaru (societar la Teatrul Naţional
"Vasile Alecsandri" Iaşi), Emil Gnatenco (conducătorul trupei de
teatru a Clubului CFR Iaşi de la Râpa Galbenă), eleva Andreea Lungu (Colegiul
Naţional de Artă "Octav Băncilă" Iaşi).
-
Recitaluri muzicale: Ştefania Turcu (vioară, de la Colegiul Naţional de Artă
"Octav Băncilă" Iaşi, clasa prof. Calistrat Catargiu), Alexandru
Ursache şi Karla Ursu (muzică populară, de la Palatul Copiilor Iaşi,
coordonator: Claudia Martinică).
-
Dueluri epigramistice la temă cu membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi /
ALPI (Director: Mihai Batog-Bujeniţă).
-
Dans sportiv cu elevii de la Palatul Copiilor şi cu membrii Clubului de Dans
Sportiv Reflex Iaşi (preşedinte: Radu Bujăniţă).
Moderatorul evenimentului va fi scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă. La finalul manifestării va avea loc şi o sesiune de autografe din partea autorului cărţii, Dan Teodorescu. Vă aşteptăm !

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu