sâmbătă, 23 aprilie 2016

În Campionatul Naţional de Tineret la futsal (U 19), CSMS Iaşi conduce ostilităţile în Seria I


Campionatul Naţional de futsal tineret (Under 19) se desfăşoară pe două serii pe criterii geografice, iar în prima dintre ele evoluează şi CSMS Iaşi. În etapa a 9-a din Seria I s-au jucat meciurile Bukovina Vicov - Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ 7-4 (3-1) şi Sănătatea Darabani - CSMS Iaşi 3-4 (2-0). Ultima partidă menţionată, disputată sâmbătă, pe 23 aprilie, a fost găzduită de Sala Sporturilor "Doina Melinte" din comuna Hudeşti (jud. Botoşani) şi a fost arbitrată de brigada Mihail Gabriel Tănasă - Sorin Ailenei (ambii din Botoşani). Gazdele au condus cu 2-0 şi 3-1, dar ieşenii au revenit formidabil spre final şi au câştigat cu 4-3, prin golurile marcate de Mircia, Hîrceag (2) şi Movilă.
CSMS Ia
şi a aliniat următorul lot de jucători: Dragoş Călin, Andrei Dumitraşcu - Robert Mircia, Cosmin Stan, Vlad Movilă, Sebastian Amarandei, Alexandru Panaite, Teodor Hîrceag, Leonard Leonte, Andrei Creţu, Ştefan Iacob, Gabriel Mihuleac. Antrenor: Florin Nichifor.
Clasamentul în Seria I arată astfel:
1. CSMS Iaşi                        9          6          3          0          48-34   14        18
2. Bukovina Vicov                 9          4          1          4          44-45   -1         13
3. Sănătatea Darabani            9          4          1          4          43-52   -9         13
4. Ceahlăul Piatra Neamţ       9          3          0          6          40-50   -10       9
În jurul datei de 8 mai, etapa a X-a programează meciurile: CSMS Iaşi - Ceahlăul Piatra Neamţ (la Sala LPS din Dealul Copoului) şi Bukovina Vicov - Sănătatea Darabani.
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu