Jucătorii, antrenorii şi conducerea CSMS Iaşi aduc mulţumiri generosului public ieşean pentru modul în care a susţinut echipa în partida cu CS Universitatea Craiova. Prin prezenţa în număr mare şi modul de manifestare din timpul jocului, publicul a constituit cu adevărat ceea ce se cheamă „al 12-lea jucător” şi a făcut ca şi evoluţia din teren a băieţilor să fie la un înalt nivel. Conştientizăm faptul că asemenea fani merită să vadă un spectacol fotbalistic şi ne dorim cu toţii ca acesta să devină şi unul european.
CSMS
anunţă pe această cale că intrarea, la toate partidele rămase de disputat pe
teren propriu în acest campionat, va fi liberă.
Analizăm şi
posibilitatea oferirii în viitor a unor oferte convenabile pentru fanii noştri,
în ceea ce priveşte preţul abonamentelor anuale, fără a-i neglija pe suporterii
fideli care, an de an, au fost alături de noi. (PREŞEDINTE EXECUTIV, Florin
PRUNEA)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu