La Brăila a avut loc recent Cupa României la box pentru juniori. Au fost 143 de sportivi în competiţie, iar Iașul a fost reprezentat de boxerii de la CS Nicolina, CS Scorpions, AS COM-VAL și CSŞ Unirea Iaşi. Pugilistul Mazdrag Ionuţ Emilian (CSŞ Unirea Iaşi) a avut o evoluţie bună în cadrul categoriei 75 Kg, unde au fost prezenţi 12 boxeri. Ionuţ Emilian Mazdrag, sub coordonarea antrenorilor Nicu Brânzei şi Tinu Brânzei a susţinut trei meciuri la Brăila, astfel: victorie cu 3-0 în turul preliminar în faţa lui Silviu Dumitru (CS Cernavodă), 3-0 în semifinale în faţa lui Tom Ioniţă (CSM Ploieşti, antrenor: Titi Tudor), dar a pierdut finala contra lui Mihai Savu (CSA Steaua Bucureşti).
De menţionat că Ionuţ Emilian Mazdrag este elev în clasa a IX-a D la Liceul cu
Program Sportiv Iaşi, din Dealul Copoului.
Cupa României a fost și un criteriu de selecție pentru Lotul Național juvenil, România urmând a participa la Campionatul European de box juniori de la Keszthely, din Ungaria, în perioada 15-24 iunie 2016.
Cupa României a fost și un criteriu de selecție pentru Lotul Național juvenil, România urmând a participa la Campionatul European de box juniori de la Keszthely, din Ungaria, în perioada 15-24 iunie 2016.
În
aprilie 2016, la Cupa României de box pentru tineret, sportivul Florin Sandu,
tot de la CSŞ Unirea Iaşi a cucerit medalia de bronz la categoria 81 Kg.
"În această
perioadă, la Zalău se desfășoară Cupa României la box destinată cadeţilor, dar
CSŞ Unirea Iaşi nu a putut participa datorită situației financiare", ne-a
mai declarat antrenorul ieşean Constantin "Tinu" Brânzei. DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu