Ca
în fiecare an, Clubul Sportiv CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului
Iaşi şi Federaţia Română de Tenis organizează şi în 2016 două turnee din calendarul
internaţional ITF, cu puncte acumulate în clasamentele mondiale WTA şi
respectiv ATP.
În perioada 2-10 iulie 2016 va avea loc, la arenele CFR Iaşi, din Şoseaua
Naţională nr. 7-9 turneul feminin, cu premii totale de 10.000 dolari. Directorul
de turneu va fi antrenorul Vergil Aghion, conferinţa de presă oficială de
deschidere a competiţiei fiind programată în ziua de luni, 4 iulie 2016.
Turneul de la Iaşi va avea un tablou de calificări de 48 de tenismene, unul principal de 32 de sportive, iar la dublu va exista un tablou principal de 16 perechi.
Conform ITF, la simplu, calificările sunt programate în perioada 2-4 iulie, jocurile de pe tabloul principal în perioada 5-10 iulie, iar meciurile de dublu de pe tabloul principal în perioada 5-8 iulie 2016.
Se va juca cu mingi Wilson US Open (Type 2), iar înscrierile în turneu sunt permise până în ziua de joi, 16 iunie 2016, la ora 14.00 GMT. Retragerile oficiale sunt şi ele permise până la data de 21 iunie 2016 (marţi), ora 14.00 GMT.
Turneul feminin de tenis de la Iaşi, din 2-10 iulie 2016, este la concurenţă pe plan mondial, în acea perioadă, cu alte turnee din calendarul ITF, acestea fiind următoarele:
- Premii de 100.000 dolari - la CONTREXEVILLE (Franţa);

-
Premii de 100.000 dolari - la BUDAPESTA (Ungaria);
- Premii de 50.000 dolari
- la VERSMOLD (Germania); - Premii de 25.000 dolari - la YUXI (China);
- Premii de 25.000 dolari - la TORINO (Italia);
- Premii de 10.000 dolari - la BRUXELLES (Belgia);
- Premii de 10.000 dolari - la SHARM EL SHEIKH (Egipt);
- Premii de 10.000 dolari - la GIMCHEON (Coreea de Sud);
- Premii de 10.000 dolari - la AMSTELVEEN (Olanda);
- Premii de 10.000 dolari . la LISABONA (Portugalia);
- Premii de 10.000 dolari - la NIS (Serbia);
- Premii de 10.000 dolari - la GETXO (Spania);
- Premii de 10.000 dolari - la BUCA IZMIR (Turcia);
De menţionat că, în circuitul ITF din România, înaintea turneului feminin de la Iaşi, se va disputa turneul de la Focşani (27 iunie-3 iulie, cu premii de 10.000 dolari + ospitalitate), iar după turneul de la arenele CFR Iaşi va veni turneul de la Târgu Jiu (18-24 iulie, cu premii de 10.000 dolari).
În luna august 2016, turneul ITF masculin de la arenele CFR Iaşi ("F 12" în România), cu aceeaşi denumire de "Trofeul Municipiului Iaşi", cu premii mărite în acest an la 25.000 dolari, se va disputa în perioada 6-14 august. Înaintea lui, în circuitul ITF al României va fi turneu "F 11" de la Piteşti (1-7 august, cu premii de 10.000 dolari), iar după turneul de la Iaşi va urma turneul "F 13" de la Mediaş (15-21 august, cu premii de 10.000 dolari).
Pe tablourile principale din cadrul celor două competiţii internaţionale de tenis, la feminin şi masculin, CS CFR Iaşi poate acorda doar patru wild-carduri de participare, două la simplu şi alte două la dublu, pentru fiecare turneu. Federaţia Română de Tenis mai are dreptul de a acorda alte trei wild-carduri de participare, două la simplu şi unul la dublu, tot pentru fiecare turneu menţionat.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu