În anii '60 şi ceva eram
elev la Liceul nr. 1 Mihail Sadoveanu din Iaşi, actualul Colegiul Naţional. O
şcoală serioasă, cu elevi şi profesori de top naţional. Dar şi cu dorinţa de a
cunoaşte lucruri noi, oameni noi, locuri noi.
În acest context, spre sfârşitul anilor '60 am făcut cu şcoala o excursie de
trei zile la Chişinău, în stânga Prutului.
Ne-am cazat la Hotelul Cosmos din centrul capitalei Republicii Moldova, iar în ora următoare am şi fost în afara hotelului, cu dorinţa tinerească de a vedea lucruri noi, oameni noi, locuri noi.
Vine la mine un domn în vârstă şi mă întreabă: "Eşti din România?". "Da!" îi răspund. "De unde ?", mă întreabă acelaşi domn foarte amabil. "Din Iaşi!", spun eu. "Aha, ştii că familia noastră are rude la Iaşi, stau în Păcurari. Măi băiete, te rog ceva foarte mult: vino acum acasă la mine, să îi povesteşti şi nevestii mele ce mai este prin Iaşi, că tare îi e dor de România!". "Bine, spun eu, să mergem!", fără să mă gândesc şi la faptul că pe domnul respectiv nu îl văzusem niciodată în viaţa mea, nu ştiam cine este cu adevărat şi eram şi pe un teren necunoscut mie, că deh, putea să mă ducă oriunde...
Ne-am cazat la Hotelul Cosmos din centrul capitalei Republicii Moldova, iar în ora următoare am şi fost în afara hotelului, cu dorinţa tinerească de a vedea lucruri noi, oameni noi, locuri noi.
Vine la mine un domn în vârstă şi mă întreabă: "Eşti din România?". "Da!" îi răspund. "De unde ?", mă întreabă acelaşi domn foarte amabil. "Din Iaşi!", spun eu. "Aha, ştii că familia noastră are rude la Iaşi, stau în Păcurari. Măi băiete, te rog ceva foarte mult: vino acum acasă la mine, să îi povesteşti şi nevestii mele ce mai este prin Iaşi, că tare îi e dor de România!". "Bine, spun eu, să mergem!", fără să mă gândesc şi la faptul că pe domnul respectiv nu îl văzusem niciodată în viaţa mea, nu ştiam cine este cu adevărat şi eram şi pe un teren necunoscut mie, că deh, putea să mă ducă oriunde...
Mergem vreo 15 minute pe jos
şi intru într-o casă modestă, mă aplec când intru pe uşă, iar în faţa mea
stătea o doamnă în vârstă, care face ochii mari când mă vede... Intervine soţul:
"Nevastă, l-am adus pe băiatul ăsta de la Iaşi, ca să ne povestească ce
mai este prin ţara noastră...". Şi stăm la taclale preţ de vreo 3 ceasuri,
iar la urmă nevasta omului mă întreagă: "Băiete, când veniţi să ne luaţi
înapoi ?". "Adică, cum să vă luăm înapoi ?", întreb eu fără a
avea habar la timpul ăla, de adevărata istorie a Basarabiei.
"Lasă, că o să aflii tu
mai târziu, când ai să creşti mai mare, de rostul întrebării mele", îmi
spune doamna, care îi dă "poruncă" soţului. "Du băiatu' înapoi
la hotel şi vezi să nu păţească nimic pe drum, că se lasă seara...". Omul
mă ia de mână şi mă duce până la uşa hotelului, acolo unde toată clasa mea, în
frunte cu profesorii, mă căutau cu disperare, fiind la un pas să anunţe Miliţia
din Chişinău, pentru răpirea elevului Dan Teodorescu... După cearta de rigoare,
trasul de urechi de rigoare şi şutul în fund primit de la un bun prieten de
clasă, mă duc repede în cameră şi mă culc... Şi aşa a trecut prima zi a vizitei
mele la Chişinău, în RSS Moldovenească, în anii '60 şi ceva.
* A doua zi la Chişinău, în
căutare de "labe de înot"!
După ce am înţeles că nu am voie să mă desprind de grup, dar nu prea am aplicat acest lucru (deh, ale tinereţii valuri...) a doua zi plec din nou de la "Cosmos", tot singur, la un magazin aproape de hotel, ca să caut "labe de înot şi vizieră pentru ochi", că aşa îmi intrase mie în cap acest lucru. Intru la un magazin sportiv şi întreb dacă au aşa ceva, dar nu îmi răspunde nimeni. Merg mai departe, intru la un alt magazin cu obiecte sportive, întreb din nou "Aveţi labe de înot şi vizieră pentru ochi?". Nu mă bagă nimeni în seamă, dar la un moment dat, când în magazinul respectiv nu rămasese decât vânzătoarea (o tânără foarte drăguţă, drept să spun) şi cu mine, cea de dincolo de ghişeu îmi spune: "Ai vorbit româneşte şi de aceea nu ţi-am răspuns ! Nu prea avem voie să vorbim româneşte în public, aşa e la noi acum... Dar am înţeles ce vrei şi mă duc în magazie să-ţi aduc ce ai cerut... Un singur lucru te rog: dacă mai intră cineva în magazin, tu să nu vorbeşti deloc, iar eu vorbesc doar ruseşte. Plăteşti 25 de ruble, eu îţi dau ce ai cerut şi pleci repede, nu mai pui alte întrebări, că îmi faci rău mie...".
Am înţeles, am respectat întocmai înţelegerea cu domnişoara vânzătoare din Chişinău, am plătit, am luat labele de înot şi viziera pentru ochi şi am plecat. Am ajuns la Hotelul Cosmos şi am mers în continuare prin Chişinău doar cu "grupul": am vizitat parcul, am băut o bere cu colegii, care nu avea nici un gust, ci era mai mult o spălătură de vase, am stat la taclale, am povestit vrute şi nevrute şi brust m-a pălit dorul de Iaşi, de România.
După încă o zi de Chişinău am plecat spre patrie, unde m-am simţit din nou acasă. Acasă la mine, la Iaşi, alături de părinţii şi bunicii mei... Vorbesc cu tatăl meu despre Chişinău: "Ticule, să ştii că domnul care m-a dus acasă la el se uita cu jind la pantofii mei, cred că îi vroia! Dacă mai aveam o altă pereche la mine, îi dădeam pantofii din picioare! Săracii, cred că nu aveau nici cu ce să se încalţe!"...
După ce am înţeles că nu am voie să mă desprind de grup, dar nu prea am aplicat acest lucru (deh, ale tinereţii valuri...) a doua zi plec din nou de la "Cosmos", tot singur, la un magazin aproape de hotel, ca să caut "labe de înot şi vizieră pentru ochi", că aşa îmi intrase mie în cap acest lucru. Intru la un magazin sportiv şi întreb dacă au aşa ceva, dar nu îmi răspunde nimeni. Merg mai departe, intru la un alt magazin cu obiecte sportive, întreb din nou "Aveţi labe de înot şi vizieră pentru ochi?". Nu mă bagă nimeni în seamă, dar la un moment dat, când în magazinul respectiv nu rămasese decât vânzătoarea (o tânără foarte drăguţă, drept să spun) şi cu mine, cea de dincolo de ghişeu îmi spune: "Ai vorbit româneşte şi de aceea nu ţi-am răspuns ! Nu prea avem voie să vorbim româneşte în public, aşa e la noi acum... Dar am înţeles ce vrei şi mă duc în magazie să-ţi aduc ce ai cerut... Un singur lucru te rog: dacă mai intră cineva în magazin, tu să nu vorbeşti deloc, iar eu vorbesc doar ruseşte. Plăteşti 25 de ruble, eu îţi dau ce ai cerut şi pleci repede, nu mai pui alte întrebări, că îmi faci rău mie...".
Am înţeles, am respectat întocmai înţelegerea cu domnişoara vânzătoare din Chişinău, am plătit, am luat labele de înot şi viziera pentru ochi şi am plecat. Am ajuns la Hotelul Cosmos şi am mers în continuare prin Chişinău doar cu "grupul": am vizitat parcul, am băut o bere cu colegii, care nu avea nici un gust, ci era mai mult o spălătură de vase, am stat la taclale, am povestit vrute şi nevrute şi brust m-a pălit dorul de Iaşi, de România.
După încă o zi de Chişinău am plecat spre patrie, unde m-am simţit din nou acasă. Acasă la mine, la Iaşi, alături de părinţii şi bunicii mei... Vorbesc cu tatăl meu despre Chişinău: "Ticule, să ştii că domnul care m-a dus acasă la el se uita cu jind la pantofii mei, cred că îi vroia! Dacă mai aveam o altă pereche la mine, îi dădeam pantofii din picioare! Săracii, cred că nu aveau nici cu ce să se încalţe!"...
* Peste 47 de ani de la
absolvirea liceului, tot la Hotelul Cosmos din Chişinău, într-o excursie la
care nu am participat...
Ce am pierdut nefiind prezent
la această excursie din Republica Moldova, vă las pe dumneavoastră să trageţi
singur concluziile, după ce voi detalia în cele ce urmează programul turistic
al trecerii Prutului:
*** Sâmbătă (9 iulie 2016):
*** Sâmbătă (9 iulie 2016):
- Ora 08.00: Plecare din
Iaşi pe ruta Răducăneni – Albiţa – Leuşeni – Mănăstirea Capriana - Ialoveni –
Mileştii Mici.
Se vizitează Mănăstirea
Capriana, cu prima menţiune documentară în anul 1420,
iar din 1429 primeşte statutul
de mănăstire domnească din partea domnului
Alexandru cel Bun.
- Ora 13.30: Program de
vizită a Galeriilor Subterane Mileştii
Mici, cu degustare de vinuri şi masa de prânz.
Complexul de galerii (pivniţe) de la Mileştii
Mici este cel mai mare din Europa, întinzându-se pe aproape 250 km, din
care sunt folosiţi circa 120 km. Vizita
în subteran presupune transportul cu microbuze care nu trebuie să depăşească
înălţimea de 2,70 metri şi cu un loc pentru ghid, pentru a călători pe
bulevardele şi pe străzile pline de butoaie şi de sticle de vin. Cu aproximativ
1,5 milioane de sticle de vin, ”Colectia de aur” de la Mileştii Mici a fost
înregistrată în 2005 în Cartea Recordurilor Guiness – cea mai mare colecţie de
vinuri din lume.
După o vizită la magazinul complexului, de unde se pot face diverse cumpărături specifice şi suveniruri, se pleacă din Mileştii Mici spre Chişinău.
După o vizită la magazinul complexului, de unde se pot face diverse cumpărături specifice şi suveniruri, se pleacă din Mileştii Mici spre Chişinău.
- Cazare la Hotel Cosmos 3* din
Chişinău, aproape de centrul oraşului.
- Ora 19.30: Cina festivă cu
program de muzică şi dans, la un restaurant de lângă Hotelul Cosmos.
*** Duminică (10 iulie
2016):
- Ora 09.00: Micul dejun la
Hotelul Cosmos. Turul oraşului Chişinău cu vizitarea Arcului de
Triumf, a catedralei metropolitane şi a grădinii publice Ştefan cel Mare.
Vizită la Magazinul de dulciuri
“Bucuria”.
- Ora 13.00: Plecare spre Iaşi, cu un prânz tradiţional la Popasul “La Bădiş”.
- Ora 13.00: Plecare spre Iaşi, cu un prânz tradiţional la Popasul “La Bădiş”.
- Sosirea în Iaşi, în jurul
orei 20.00.
De menţionat că, la excursia
din iulie 2016, ne-au onorat cu prezenţa şi doi colegi care domiciliază de mai
mulţi ani în Israel, ei fiind Moni Leiba şi Bebi Avramovici, însoţiţi de
soţiile lor. Au mai venit şi alţi colegi din ţară, care locuiesc în afara
Iaşului.
Concluziile au fost trase de dr. ing. Moni Leiba, care a menţionat: "Totul a fost la superlativ, a fost foarte bine!".
În final, vă mai pot spune doar atât: Chiar dacă eu am trecut Prutul doar o singură dată, iar unii dintre colegii mei de liceu de două ori, pentru mine oraşul Chişinău rămâne mereu o amintire plăcută, iar adevăraţii moldoveni sunt nişte oameni minunaţi!
DAN TEODORESCU
Concluziile au fost trase de dr. ing. Moni Leiba, care a menţionat: "Totul a fost la superlativ, a fost foarte bine!".
În final, vă mai pot spune doar atât: Chiar dacă eu am trecut Prutul doar o singură dată, iar unii dintre colegii mei de liceu de două ori, pentru mine oraşul Chişinău rămâne mereu o amintire plăcută, iar adevăraţii moldoveni sunt nişte oameni minunaţi!
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu