În
Ungaria s-a desfăşurat recent Concursul Internaţional de vin “VINAGORA-BUDAPESTA”,
organizat după regulile şi sub patronajul OIV, cu o tradiţie de zeci de ani şi
în care se întrec sute de probe din
toată lumea.
Compania
Cotnari a reprezentat România, ca de fiecare dată cu onoare, adăugându-şi în
palmares încă opt medalii de aur:
BLANC
COTNARI 2015, FETEASCĂ ALBĂ 1998, GRASĂ DE COTNARI 2015 demidulce, GRASĂ DE
COTNARI 1985, GRASĂ DE COTNARI 2008, GRASĂ DE COTNARI 2015 demisec, TĂMÂIOASĂ
ROMÂNEASCĂ demisec 2015, TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ demidulce 2015.
GRASA
DE COTNARI, simbolul Podgoriei Cotnari - judeţul Iaşi şi al vinurilor
româneşti, soi unic în lume şi cel mai vândut vin în ultimii zece ani în
România, lasă înscris cu litere de aur numele Cotnariului şi al României la
toate concursurile la care participă.
"AURUL
şi TROFEUL PENTRU CEL MAI BUN SOI AUTOHTON acordate Grasei de Cotnari sunt şi
mai preţioase, dacă avem în vedere că au fost câştigate chiar în Ungaria, ţară
recunoscutului producător de vinuri TOKAY. Prin valoroasele sale vinuri din
soiuri autentic româneşti unice în lume, Compania Cotnari aduce o contribuţie
substanţială la promovarea imaginii şi
bogăţiilor României, fiind un veritabil ambasador al ţării noastre în toată
lumea", a menţionat Preşedintele Directoratului Companiei Cotnari, Dr. ec.
Constantin DELEANU, în ziua de 7 iulie 2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu