În
sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr. 39 "George Călinescu" din
cartierul ieşean Dacia s-a desfăşurat vineri, 28 octombrie 2016, cursul
"Metode de dezvoltare ale tenisului modern şi corecţiile acestora",
lectorul principal fiind americanul de origine italiană, directorul
internaţional USTA, din cadrul PTR (Professional Tennis Registry) - Iñaki
Balzola. Alături de el s-a aflat conducerea FR Tenis, reprezentată de
preşedintele George Cosac, vicepreşedintele Răzvan Itu, preşedintele Colegiului
de Antrenori (CDA) - Florin Niţă, apoi lectorul PTR pentru România - Ştefan
Niţă.
Unul
dintre principalii parteneri locali, Clubul Sportiv CFR Iaşi, a fost reprezentat
de directorul sportiv Dan Teodorescu, economistul Lucian Mihalache, antrenorii
Vergil Aghion şi Raluca Aghion şi tinerii tenismeni Eduard Schipor şi Răzvan
Aghion. S-au mai aflat în sala de joc, printre alţii, tinerii jucători ieşeni Rafael
Grosu (TC Coreco Iaşi) şi Teodor Leahu (CS Pro AS Sibiu, dar care a început
tenisul de performanţă la CS CFR Iaşi), dar şi Răzvan Bucuroiu (CSM Focşani).
În
debutul manifestării, preşedintele George Cosac a mulţumit asistenţei pentru
prezenţa la acest curs de specialitate, făcând totuşi o comparaţie cu
evenimentul pe aceeaşi temă de la Cluj, din urmă cu două zile, acolo unde s-au
aflat circa 90 de persoane, la Iaşi fiind prezenţi doar circa 30 de oameni din
lumea tenisului, din zona Moldovei, chiar dacă acest curs a fost gratuit, iar
unul dintre lectori a fost o somitate pe plan internaţional!
În
continuare, preşedintele CDA, Florin Niţă, a spus: "Sunt unii aşa zişi antrenori
de tenis care ne fură meseria, lucrând la <negru>
şi lucrând prost! Noi, antrenorii, trebuie să schimbăm metodologia de predare,
să fim stimulaţi material şi să fim stimulaţi de meseria noastră. La copii să
lăsăm la o parte relaţia "1-1", părinţii bagă mâinile în buzunar doar
până când copilul împlineşte 16 ani, apoi el abandonează tenisul şi din lipsă
de fonduri. De la 16 ani în sus ne trezim că nu mai avem jucători! Vedeţi, aici
avem un curs metodologic pentru antrenorii de tenis, în regim de gratuitate,
dar câţi dintre noi răspundem pozitiv la acest lucru? Aici, la Iaşi, Iñaki
Balzola ne va învăţa cum se face tenisul în Australia, SUA şi aşa mai departe.
Îi mulţumim foarte mult pentru aceasta. Suntem în România, iar ţara noastră
este pe locul 7 în lume din punctul de vedere al jucătorilor de top mondial,
faţă de bugetele acordate tenisului. Avem un Halep la fete, un Copil la băieţi,
avem jucători buni de tenis, dar după ei trebuie să mai vină jucători buni şi
foarte buni, iar noi, antrenorii, trebuie să-i descoperim şi să-i perfecţionăm.
Din 2017 vrem să formăm în cadrul FRT un Colegiu Naţional al Antrenorilor de
tenis. Să avem un reprezentant în fiecare judeţ, care să urmărească activitatea
profesională de la fiecare club şi să transmită informaţii. Să vedem care este
pulsul ţării şi să vedem ce avem de făcut pentru ţara noastră!".
*
Unul dintre cei mai mari antrenori de tenis din lume, prezent în "dulcele
târg"
Originar
din Italia, Iñaki Balzola ocupă funcţia de director internaţional în cadrul PTR
(Professional Tennis Registry), o organizaţie internaţională a profesorilor de
tenis cu peste 14.500 de membri în 126 de ţări care certifică, educă şi oferă
servicii de tenis la un nivel profesionist. Ca şi clinician internaţional şi
profesor PTR, Iñaki a predat în peste 350 de Workshop-uri despre tenis, vorbind
engleză, franceză, italiană, portugheză şi spaniolă, în peste 60 de ţări. El
este un vorbitor frecvent şi reprezintă PTR la multe simpozioane
internaţionale, inclusiv la Simpozionul Internaţional Anual PTR, Conferinţa
Anuală a profesorilor de tenis organizată de USTA, la New York, Worldwide
Conference şi Întâlnirea Anuală, ambele organizate de ITF şi a vorbit la
simpozioanele regionale din Argentina, Belgia, Brazilia, Columbia, Republica
Dominicană, Italia, Mexic şi Peru, fiind unul dintre vorbitorii ce reprezintă
PTR la ATP Professional Course.
De
asemenea, el este un antrenor USTA High Performance, un vorbitor la Cardio
Tennis Internaţional şi unul dintre cei doi medici ce predau cursul certificat
Pat Etcheberry. A scris articole pentru "TennisPro", "Tennis în
Spanish", "Tennis Italiano" şi alte publicaţii de tenis.
Tot
vineri, la Iaşi a fost prezent şi al nostru Ştefan Niţă (fiul preşedintelui
CDA), unul dintre cei mai tineri antrenori profesioniști de tenis din țara
noastră. El este lector certificat PTR România și unul dintre puținii români
care au activat la "National International Tennis Academy", în Marea
Britanie.
În
cuvântul său din deschiderea manifestării de la Şcoala nr. 39 "George
Călinescu", Iñaki Balzola a menţionat: "Eu sunt din Italia, soţia din
Venezuela şi trăiesc în America. Ce este tenisul faţă de fotbal şi baschet? În
tenis am o rachetă şi trebuie să joc singur, deci totul depinde numai de mine!
De mic copil mă bat pentru victorii şi cer ajutorul antrenorului. Tenisul este
business-ul meu şi îl am în inimă! Avem mai multe metode de antrenament, iar un
jucător trebuie pregătit mental, fizic şi tactic. Cu grupele de copiii,
antrenamentele nu trebuie să dureze mai mult de o oră, deoarece dacă depăşim acest
timp ei se plictisesc şi nu mai sunt atenţi...".
În
continuare, Iñaki Balzola şi Ştefan Niţă au aprofundat, pe parcusul a mai
multor ore, tema cursului "Metode de dezvoltare ale tenisului modern şi
corecţiile acestora", cu ajutorul tinerilor tenismeni ieşeni prezenţi în
sala de sport sus menţionată.
La
finalul manifestării, antrenorul Vergil Aghion, de la CS CFR Iaşi, ne-a
declarat: "Am avut şansă să învăţăm din tainele tenisului mondial de la un
profesor renumit pe plan internaţional, dar şi de la un român de-al nostru. Am
avut ce învăţa, iar cursul a fost unul foarte interesant. Felicitări Federaţiei
Române de Tenis pentru organizarea acestei manifestări profesionale!".
De menţionat că, la cursul organizat de FRT au luat parte circa 30 de persoane din lumea tenisului din Moldova, din Iaşi, Botoşani, Fălticeni, Dorohoi, Focşani, Tg. Neamţ etc.
De menţionat că, la cursul organizat de FRT au luat parte circa 30 de persoane din lumea tenisului din Moldova, din Iaşi, Botoşani, Fălticeni, Dorohoi, Focşani, Tg. Neamţ etc.
Sâmbătă,
pe 29 octombrie, cu începe de la ora 9.00, la București, mai precis la Centrul
Național de Tenis din cadrul FRT, va fi predat acelaşi curs ca la Cluj şi Iaşi,
de data aceasta celor din Capitală şi din partea de sud a României.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu