În
Divizia A1 de volei feminin, sâmbătă, pe 5 noiembrie, Penicilina Iași a fost
învinsă categoric la Piatra Neamț, de Unic, cu scorul de 3-0 (25-21, 25-15,
25-17).
O înfrângere surprinzătoare, despre care antrenorul formaţiei ieşene, Dan
Gavril, ne-a declarat: ”Miza meciului a fost una mare, atât din punct de vedere
al obiectivului pe care îl avem, cât și din cel al concurenței regionale dintre
echipe. Nu am putut s-o folosesc nici în acest meci pe Mihaela Stîngă,
nerefăcută după accidentare, și acest lucru s-a resimțit. Dar, după victoria
din meciul cu CSM București (NR: 3-0 pentru ieşence), la Piatra Neamț, în teren
am văzut o altă echipă. Neîncrederea în forțele proprii și lipsa de disciplină
tactică ne-au privat de un rezultat favorabil. În primul set au fost multe
perioade de joc echilibrat, dar am pierdut din cauza construcției previzibile
pentru adversar . În setul al doilea am încercat să valorific și potențialul
altor jucătoare prin schimbări, dar nici acest lucru nu a avut un efect pozitiv
pentru noi. Inconstanța în evoluția majorității voleibalistelor noastre va
trebui eliminată, în scurt timp, pentru a obține ceea ce ne dorim”. Alte rezultate
ale etapei a VI-a au fost: Dinamo Bucureşti - CSU Galaţi 3-0, Volei Alba Blaj -
SCM Piteşti 3-0, CSM Lugoj - SCMU Craiova 3-0, CSM Târgovişte - CSU Medicina
Tg. Mureş 3-0. Luni se dispută ultimul joc al rundei, CSM Bucureşti - Ştiinţa
Bacău, de la ora 18.00, în direct pe Digi Sport.
În runda viitoare, pe teren propriu, pe 12 noiembrie, pe teren propriu, Penicilina Iaşi se va confrunta cu campioana en-titre, CS Volei Alba Blaj.
În runda viitoare, pe teren propriu, pe 12 noiembrie, pe teren propriu, Penicilina Iaşi se va confrunta cu campioana en-titre, CS Volei Alba Blaj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu