vineri, 27 ianuarie 2017

CSM Poli Iaşi pe două fronturi: în Liga I şi Cupa României la futsal


Internaţionalii ieşeni Cataramă şi Ruxandari

După strălucita victorie cu scorul de 4-1 (2-0) în faţa campionilor de la City'us Târgu Mureş, formaţia de futsal CSM Politehnica Iaşi abordează în zilele următoare două competiţii, cu şanse de victorii în ambele. În etapa a 17-a din Liga I, ieşenii vor evolua în deplasare, în faţa ultimei clasate, KSE Târgu Secuiesc, iar apoi va urma meciul din optimile de finală ale Cupei României, de pe teren propriu, cu CS Muncitorul Reşiţa. Cu echipa din Reşiţa, ieşenii vor juca şi în campionat, la două zile distanţă de prima confruntare, tot pe teren propriu, într-un joc devansat din etapa a 20-a.
Cele trei dispute vor putea "închega" şi mai mult formaţia ieşeană, care în runda cu nr. 18 din campionat, de pe teren propriu, va întâlni puternica echipă Futsal Klub Odorheiu Secuiesc.
Programul complet se prezintă astfel:
Liga I - etapa a 17-a:
- Duminică, 29 ianuarie: Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - CFF Clujana Cluj (ora 18:00).  
- Luni, 30 ianuarie: KSE Târgu Secuiesc - CSM Politehnica Iaşi (ora 18:00) şi CS City'us Târgu Mureş - Spicom Sfântu Gheorghe (ora 18:00).
- Miercuri, 1 februarie: CS Muncitorul Reşiţa - Autobergamo Deva (ora 17:00).
- Joi, 2 februarie: CS United Galaţi - Dunărea 2005 Călăraşi (ora 18:00).
Va sta Informatica Timişoara.
Cupa României - Optimile de finală (o singură manşă):
- Sâmbătă, 4 februarie: CSM Politehnica Iaşi - CS Muncitorul Reşiţa (ora 13:00, la Sala Polivalentă).
- Duminică, 5 februarie: CFF Clujana Cluj-Napoca - CS United Galaţi (ora 14:00), Luceafărul Buzău - Autobergamo Deva (ora 14:00), Imperial Wet Miercurea Ciuc - FK Odorheiu Secuiesc (ora 15:30), Colţea 1920 Braşov - Spicom Sfântu Gheorghe.
Pe 15 februarie se va juca meciul Şoimii Simand - CS CITY'US Târgu Mureş.
Celelalte două jocuri din optimi sunt Dunărea 2005 Călăraşi - Informatica Timişoara şi Pro-Tineret Sighişoara - Bukovina Vicov, fără date bine stabilite de disputare în acest moment.
Să mai menţionăm că, în devans din etapa a 20-a din Liga I, luni, 6 februarie 2017, de la ora 18.00, Sala Polivalentă va găzdui partida CSM Politehnica Iaşi - CS Muncitorul Reşiţa, moldovenii fiind de acord cu propunerea bănăţenilor de a face o singură deplasare la Iaşi, pentru cele două confruntări, din Cupa României şi campionat.
Referitor la jocurile care vor urma pentru echipa ieşeană, antrenorul-jucător Gabriel Dobre (CSM Poli) ne-a declarat: "E foarte bine că vom juca trei meciuri înaintea partidei importante cu Futsal Odorheiu Secuiesc, din etapa a 18-a de campionat. Ne vom pregăti astfel pentru marea confruntare, mai ales că, după plecarea lui Radu Pisică, va reveni în lot Andrei Despan, după ce a revenit şi Bogdan Baboi. Ambii vor evolua în cele două meciuri cu formaţia din Reşiţa, tocmai pentru a avea cât mai multe jocuri în picioare. Din păcate, pe Baboi nu-l vom putea utiliza în jocul de la Târgu Secuiesc, deoarece nu l-am putut învoi de la serviciu, el fiind acum cadru militar. Despre Pisică ce să spun, decât că pe fiecare dintre noi ne mai apucă uneori dorul de ducă, pentru el în Germania cred, dar poate va reveni şi el la echipă, în perioada următoare".
Pentru partida de luni, 30 ianuarie, KSE Târgu Secuiesc - CSM Politehnica Iaşi (ora 18.00), oaspeţii vor avea la dispoziţie următorul lot de jucători: Marius Chiriac, Ioan Grigoraş - Liviu Ruxandari (căpitan), Narcis Cataramă, Radu Guţu, Mario Şchiopu, Victor Mandea, Valentin Pricop, Gabriel Dobre, Cosmin Stan, Robert Mircia.
Din lot echipei CSM Poli Iaşi mai fac parte Alexandru Pricop şi Bogdan Botezatu, ambii accidentaţi, Andrei Despan (în zilele următoare va reveni din Spania) şi Bogdan Baboi.
DAN TEODORESCU
 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu