În
două volume şi cu un total de peste 900 pagini, cartea "Între două
secole", de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu, va fi lansată în ziua de
sâmbătă, 18 februarie 2017, de la ora 11.00, în saloanele Pensiunii Aristocrat
Iaşi, din zona Bucium. Această a cincea carte personală a lui Dan Teodorescu,
prezintă reportaje şi interviuri cu personalităţi din cultură, învăţământ-educaţie,
mediu economic şi sport din secolele XX şi XXI, redactorul cărţii fiind Rodica
Rodean, preşedinta Asociaţiei "Universul Prieteniei" Iaşi. Printre
cei intervievaţi de-a lungul timpului de Dan Teodorescu se numără actorul Petru
Ciubotaru, profesorii universitari Alfred Braier, Alexandru Ciornei şi Florin
Varlam, managerul Ovidiu Copacinschi, multe personalităţi din lumea sportului
local, naţional şi internaţional, precum Leonida Antohi, Dan Pavelescu,
Margareta Perevoznic, Aurelia Ichim, fostul ministru MTS Crin Antonescu, Vasile
Cîtea, Lucian Bute, Alexandru Marin, Nicu Brânzei, Benone Marcu, Valeria
Cătescu, Petru Ciorbă, Remus Antimirescu, Costică Ciurdea, Vilmos Zavarko,
Ovidiu Şuhane, Victor-Mugurel Anagnastopol, Dragoş Dima, Cristian Ţopescu, Dan Irimiciuc,
Costel Orac, Dănuţ Munteanu, Daniel Pancu, Ionuţ Bâlbă, Grigore Ursanu, Mihai
Nedeff, Dragan Petricevic, Costel Cernat, Cătălin Burlacu, Cristian Gaţu, Cornel
Bădulescu, Cezar Nica, Cornel Penu, Radu Voina, Rudi Prisăcaru, Florin
Spiridon, Leonard Bibirig, Emil Crişan, Petru Vieru, Cezara Ruxăndoiu, Mihaela
Formagiu-Ionescu, Alina Motoc-L'Ami, Vlad Ungureanu, Camelia Ciobanu, Iulian
Biţucă, Alin Lupeică, Alina Pieptu-Popa, Sabina Robu-Haas, Mihai Alexandrescu,
Petrişor Toderaşc, Sebastian Ungureanu, Gabriel Brezoianu, Marian Ezaru, Robert
Rosenberg etc. Au mai fost în dialog cu autorul cărţii regretaţii Iolanda
Balaş-Söter, Nicu Roibescu, Costel Moscalu, Octavian Dimofte, Victoria Banciu,
Gheorghe Constantin, Eugen Popa, Gheorghe Drobotă, Theodor Rădulescu. Cartea prezintă şi un capitol special cu fosta
echipă de top HC Aura Iaşi, cu jucătoarele care au compus formaţia în anii '90,
grupare handbalistică patronată la timpul respectiv de Adrian Pascal.
Prefaţa, postfaţa şi coperta nr. 4 ale celor două volume sunt semnate de profesorii
Gheorghe Bălăceanu şi Vasile Manole, actorii Ioana Andrei şi George Marici, poetul
Horia Zilieru, jurnaliştii Adriana Lucia Ciugudean, Nicolae Grecu şi Vasile
Arhire. În cele două volume se inserează mai multe autografe personalizate oferite
lui Dan Teodorescu de către acad. Răzvan Theodorescu, fosta tenismenă Mariana
Simionescu (ex-Borg), actorul Bogdan Stanoevici, prof. Dan Pavelescu, fostul
fotbalist Gheorghiţă Geolgău din partea "Craiova Maxima" şi managerul
Cristian Dăscăleanu.
Lansarea cărţii va avea loc în cadrul unui spectacol artistico-muzical-sportiv, moderat de scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă (directorul Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi) şi de jurnalistul Dan Teodorescu, care este şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) şi al Asociaţiei Presei Sportive din România (APSR).
Lansarea cărţii va avea loc în cadrul unui spectacol artistico-muzical-sportiv, moderat de scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă (directorul Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi) şi de jurnalistul Dan Teodorescu, care este şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) şi al Asociaţiei Presei Sportive din România (APSR).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu