Castelul Peleş şi secretele doamnei Cristina!

Pe traseul Iaşi-Ploieşti-Sinaia-Buşteni şi retur, timp de cinci zile mi-am propus să fac o mică excursie pe Valea Prahovei, cu o cazare de "patru stele" la Rina Sinaia Hotel, împreună cu familia. Am şi reuşit acest lucru, după ce trenul Iaşi - Bucureşti Nord, plin de studenţi-votanţi care au de mai mult timp posibilitatea legală de a face "blatul" cu trenul a ajuns la Ploieşti Sud, apoi am mers cu taxiul la Ploieşti Vest şi de acolo, cu un tren extrem de elegant că deh, am trecut de zona Moldovei, am ajuns şi la Sinaia. De la Ploieşti Vest la Sinaia nu am avut bilete cu loc, că am mers cu un alt tren decât cel gândit iniţial, şi ne-am aşezat şi noi pe două fotolii libere, acolo unde de fapt aveau locuri doi tineri englezi, care cu multă eleganţă ne-au cedat locurile pe scaune nouă, adică unor oameni mai în vârstă, cu zâmbetul pe buze! "No problem" au rostit simpaticii englezi şi am remarcat din nou faptul să noi, românii, suntem departe de Europa la capitolul "bun simţ şi omenie"!
În sfârşit, am ajuns şi la "Rina Sinaia Hotel" şi pentru moment am crezut că am greşit adresa şi am ajuns la Tel Aviv, deoarece tot hotelul era ocupat cu grupuri de excursionişti veniţi din Israel, care vorbeau între ei pe ebraică dar şi pe ruseşte, dar cu toţii vorbeau numai de bine de România şi de frumuseţea staţiunii Sinaia, o "perlă" de multe stele a Văii Prahovei. Şi asta mi-a plăcut şi am simţit din nou că sunt mândru de ţara mea, România!
Am aflat apoi şi faptul că Rina Sinaia Hotel şi Rina Cerbul Hotel, două locaţii turistice de mare atracţie în Sinaia, au fost cumpărate de oameni de afaceri din Israel, administrate acum de domnul Marian Schwartz şi de aceea se explică şi afluenţa de evrei la primul hotel menţionat, cel de patru stele!

A doua zi, după un drum cu telefericul la Cota 1400, cu o cabină construită în 1970, dar încă funcţionabilă, am vizitat în după-amiaza aceleeaşi zile Mănăstirea Sinaia, acolo unde l-am cunoscut pe domnul Iliuţă, patron a două magazine amplasate chiar la partenerul lui "Rina Sinaia Hotel", aflat însă mereu la datorie şi pe post de "portar şi ghid turistic", deci la munca de jos, în curtea mănăstirii. Şi era foarte fericit de ceea ce face, ajutându-l pe părintele stareţ în acest fel. Tot aici, dar în curtea vechii mănăstiri, este şi cavoul lui Tache Ionescu, fost prim-ministru în perioada Primului Război Mondial, care a avut un rol foarte important în acea perioadă în unirea țărilor române.
După meciurile de tenis văzute la televizor, din cadrul turneului de la Roland Garros, acolo unde Simona Halep a fost pe val, am ajuns peste încă o zi la Castelul Peleş şi Castelul Pelişor, într-o zi cu un soare extrem de puternic, cu mulţi vizitatori din Japonia şi Coreea de Sud, dar şi cu mulţi elevi din zonă, aflaţi în săptămâna "Şcoala altfel".

Însoţiţi de doamna Cristina, un ghid de nota 10 plus, vizita la Castelul Peleş a fost una extrem de plăcută, chiar dacă a fost şi obositoare uneori, dar am avut ce vedea şi învăţa. Ni s-a spus că în vara anului 1875 a început construcţia Castelului Peleş, dar lucrările au fost întrerupte pe perioada Războiului de Independenţă, fiind reluate în 1879, an în care se termină "Casa de Vânătoare", denumită astăzi "Foişor". Inaugurarea Castelului Peleş a avut loc pe 7 octombrie 1883, dată de la care a început să fie locuit de familia regală, dar construcţia a continuat  în perioada 1886-1914 sub conducerea arhitectului ceh Karel Liman. În acea perioadă au loc şi modificări administrative, astfel că, la dorinţa lui Carol I, localitatea din jurul Mănăstirii Sinaia capătă denumirea de Sinaia.
Tot doamna Cristina ne-a arătat mai multe "uşi secrete" în cadrul Castelului Peleş, spunându-ne cu zâmbetul pe buze: "Vă rugăm frumos să nu spuneţi la nimeni aceste secrete, rămâne doar între noi...".

Am mai aflat că din 1914, anul morţii regelui Carol I, Castelul Peleş a devenit muzeu, conform dorinţei testamentare a acestuia.
După circa 80 de minute am ieşit din nou la aer, în curtea Castelului Peleş, acolo unde soarele dădea în clocot şi toată lumea căuta umbra cea izbăvitoare!

De la un bodyguard extrem de înzestrat pentru meseria sa, care era şi vorbitor de limba engleză, am mai aflat că de mai mulţi ani Castelul Peleş este nelocuit, că mansarda nu mai suportă, din punct de vedere al rezistenţei, pe cei 3.000-4.000 de vizitatori zilnici şi de aceea nu se poate vizita, iar familia regală când vine acum la Sinaia locuieşte în nişte vile din apropiere.
După Peleş, am trecut la "Pelişor", acolo unde nu există ghizi pentru grupurile de excursionişti, fiecare cameră având însă un document explicativ postat în dreptul ei. Castelul Pelişor a fost inaugurat la 24 mai 1903 şi a fost reşedinţa prinţilor moştenitori Ferdinand şi Maria.
Cu ajutorul domnului Eugen, un dispecer şi taximetrist extrem de amabil, am ajuns apoi acasă, adică la Rina Sinaia Hotel, extrem de obosiţi, dar bucuroşi de ceea ce am văzut într-o zonă unde România are ce arată lumii întregi!

După o căldură sufocantă precis vine o ploaie torenţială cu "bubuituri" am spus şi chiar aşa s-a şi întâmplat! Ploaie care a ţinut şi a doua zi şi de aceea, tot cu taxiul NED, adică cu Eugen şi pe post de driver de data aceasta, am ajuns la Buşteni, la Mănăstirea Caraiman, o oază de frumuseţe şi căldură spirituală, cu un mic lac în care înotau lebedele albe şi negre.

Aici, într-o poiană din masivul Caraiman, Părintele Gheronţie Puiu a ridicat, din mila lui Dumnezeu si cu ajutorul Maicii Domnului, o măreaţă mănăstire, care adăposteşte o icoană făcătoare de minuni.

Tot cu ajutorul lui Eugen am ajuns înapoi la Rina Hotel Sinaia, vremea fiind în continuare ploioasă. Dar a fost bine şi aşa, Simona Halep a mai învins o dată şi a ajuns în finala de la Roland Garros, iar a doua zi am luat drumul Moldovei, adică am plecat spre casă, la Iaşi.

Prima dată pe distanţa Sinaia - Ploieşti Vest, parcursă cu trenul Sibiu-Bucureşti Nord, un mijloc de transport extrem de comod şi civilizat, iar de la Ploieşti Sud la Iaşi cu acelaşi tren aglomerat şi incomod, în care studenţii-votanţi, care au de mai mult timp posibilitatea legală de a face "blatul" cu trenul (parcă am mai spus asta...) , stau în picioare aglomerând culoarele sau cu fundul pe treptele vagonului, că lor li se dă locuri şi în picioare, că deh, voturile contează!

Dar asta nu-i nici un bai, cât timp viitorii conducători de ţară şi neam au în dotare telefoane mobile inteligente şi ore întregi nu fac altceva decât să se uite pe internet şi să vorbească prin "mess"!
"Băi fată, eu îs în trin, mă duc la Ieşi, am ixamen. Nu ştiu la ce obiect, dar aflu eu de la Costel! Tu ci faci, băi fată?", iată dialogurile cele mai reprezentative din trenul studenţiei moldave, cea cu drept de vot...
DAN TEODORESCU