marți, 27 iunie 2017

De la Timişoara la Paris, o lună de foc pentru ieşeanul Răzvan Aghion



Tânărul şi talentatul tenismen Răzvan Aghion, component al Clubului Sportiv CFR Iaşi, la nici 14 ani împliniţi, va avea în iulie 2017 o lună de foc pe terenurile europene, de la Timişoara la Paris.
În perioada 3-9 iulie, Răzvan Aghion va participa la turneul pentru categoria de vârstă 16 ani de la Timişoara, denumit Dyadora Trophy, acolo unde a fost nominalizat pe tabloul principal în cadrul circuitului internaţional "Tennis Europe".
Primii 18 sportivi promovaţi automat pe acest tablou principal de "32", în proba de simplu, sunt următorii:   
1. Nini Gabriel Dică (România, locul 24 în clasamentul mondial de juniori);
2. Peter Fajta (Ungaria, locul 101);
3. Dragoş Petre Popeanga (România, locul 111);     
4. Dimitrije Zubac (Serbia, locul 161);
5. Balint Dobak (Ungaria, locul 197);
6. Ki Lung Ng (Hong Kong, locul 234);
7. Răzvan Aghion (România, născut în 11 decembrie 2003, cel mai tânăr competitor al turneului din Banat, locul 1114);
8. Athanassios Drakos (Grecia, locul 1157);
9. Victor Udrea Tautzenberger (România);
10. Andrei Cătălin Brisc (România);
11. Hans Peter Kaufmann (Austria, locul 1477);
12. Richard Dulganov (Ungaria, locul 247);
13. Bogdan Andrei Manole (România, locul 352);
14. Ivan Noel Hornung (Ungaria, locul 444);
15. Dusan Trunic (Serbia, locul 503);
16. Alexandros Roumpis (Grecia, locul 583);
17. Niki Stoiber (Austria, locul 604);
18. Csanad Nyaradi (Ungaria, locul 668).
Pe lista din calificări de "32" s-au înscris sportivi din România, Ungaria, Serbia.
Turneul internaţional de la Timişoara este organizat de "Tenis Club Dyadora", directorul competiţiei fiind Claudiu Sola, iar arbitrul principal va fi Ovidiu Sola.
Turneul din Banat se desfăşoară pe zgură, pe 5 terenuri în calificări şi pe 4 terenuri pe tablourile principale de simplu şi dublu, la masculin şi feminin.
La feminin, prima favorită la simplu este Marketa Panackova (Cehia, pe 28 iulie 2017 va împlini 15 ani, locul 67 mondial la junioare).
În continuare, în perioada 7-9 iulie (în calificări) şi 10-16 iulie 2017 (pe un posibil tablou principal), ieşeanul Răzvan Aghion la fi prezent la turneul "Open des jeunes Stade Français - BNP PARIBAS CUP", de la Paris (Franţa), pentru categoria de vârstă 14 ani. La masculin, tabloul principal la simplu are 64 de poziţii, iar principalul favorit este Tsotne Dzimistarishvili (Georgia, locul 13 mondial la juniori).
Pe tabloul de calificări de "96", pe locul 14 se află ieşeanul Răzvan Aghion (România, locul 357 mondial la această categorie de vârstă, antrenat de mama Raluca Aghion şi bunicul Vergil Aghion).
La acest turneu francez de categoria I, organizat de clubul "STADE FRANCAIS", la băieţi, Răzvan Aghion este singurul român prezent în competiţie.
La feminin, prima favorită este
Vanda Vargova (Slovacia, locul 10 mondial), iar tot pe tabloul principal de simplu, poziţia a cincea este ocupată de Fatima Ingrid Amartha Keita (România, locul 15 mondial la junioarele de 14 ani).
Directorul de turneu va fi Jacques Laurent, iar arbitrul principal Jean-Jacques Sabatier.
"Pentru mine urmează două turnee importante pe plan internaţional şi voi lupta să ajung cât mai sus la aceste două competiţii, de la Timişoara şi Paris. Chiar dacă la Timişoara voi evolua la un turneu pentru categoria de vârstă 16 ani, iar eu nu am împlinit nici 14 ani, acest lucru nu mă sperie, deoarece voi căpăta experienţă competiţională în orice condiţii!", ne-a declarat Răzvan Aghion, care în aceste zile continuă antrenamentele zilnice la arenele de tenis CFR Iaşi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu