marți, 5 decembrie 2017

România, două remize în Olanda la futsal



Naționala de futsal a României (FOTO) a demarat pregătirile pentru turneul final al Campionatului European de anul viitor din Slovenia. Tricolorii au plecat la sfârșitul săptămânii trecute în Olanda, pentru o „dublă” de verificare cu naționala țării gazdă.
Tricolorii au susținut duminică seară primul amical după calificarea la EURO. Meciul Olanda - România, disputat la Rotterdam, s-a încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1). Olandezii au condus cu 1-0 și 2-1, dar tricolorii au egalat de fiecare dată. Golurile României au fost marcate de Sávio Valadares și Mimi Stoica.
A fost un test foarte util. Olanda e o echipă foarte bună, care a ratat de puțin șansa de a juca barajul pentru calificarea la EURO. Avem nevoie în această perioadă de astfel de adversari, care să ne pună probleme. În mod normal, ar fi trebuit să câștigăm acest meci. Să nu uităm că jucătorii de la Deva au venit la lot după participarea în Elite Round-ul UEFA Futsal Cup. A fost puțină oboseală. Însă, experiența acumulată de ei la acest nivel e una extraordinară. I-am și felicitat pentru ceea ce au făcut acolo, cum s-au descurcat. Cu această performanță a campioanei Atobergamo Deva cred că încheiem un an în care imaginea futsalului românesc a avut de câștigat”, a spus, pentru www.frf.ro, Robert Lupu, antrenorul-jucător al naționalei României.
Lupu a mărturisit că a rămas impresionat de ceea ce a găsit în Olanda și că la meciul de la Haga va consemna un debut. „La meciul de la Rotterdam sala a fost plină. Nu mi-a venit să cred cât de mult își prețuiesc olandezii naționala de futsal! Prin tot ceea ce fac. Sper ca în cel de-al doilea meci, de luni seară, de la Haga, să debuteze și gălățeanul Octavian Cireș. E un jucător valoros, de mare perspectivă. Munca lui Cosmin Gherman la United Galați începe să se vadă”, a spus Robert Lupu.
Să mai menţionăm că, luni seara, pe 4 decembrie 2017, la Haga, a fost 1-1 (1-1) în meciul revanşă Olanda - România, golul tricolorilor fiind reuşit de Savio Valadares.  
Pentru „dubla” cu Olanda, au făcut deplasarea următorii jucători:
- Portari: Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Tonița (Autobergamo Deva).
- Jucători de teren: Robert Florin Matei, Cristian Marius Matei, Florin Ignat, Dumitru Mimi Stoica, Alpar Csoma, Paulo Ferreira (toți Autobergamo Deva), Octavian Cireș (United Galați), Laszlo Szöcs, Szabolcs Manya (ambii FK Odorheiu Secuiesc), Sávio Valadares, Felipe Oliveira (ambii Informatica Timișoara), Emil Răducu (Luxol St Andrews / Malta)
La EURO 2018, de la Ljubljana (Slovenia), România va juca, pe 31 ianuarie 2018, contra Portugaliei și pe 2 februarie 2018 în fața Ucrainei, ambele partide contând pentru faza grupelor.

* FC Deva, comportabilă onorabilă în "Elite Round"

Recent, cele patru grupe din Elite Round la futsal şi-au programat cele trei runde. Câştigătoarele acestor grupe au promovat la turneul final din UEFA Futsal Cup, ele fiind
Inter FS, Barcelona, Sporting CP şi Győr.
În grupa D din Elite Round a evoluat şi campioana României, FC Deva (fără numele de Autobergamo în competiţiile externe, deoarece UEFA nu doreşte a face publicitate unei firme anume), care a avut o comportare onorabilă în faţa unor echipe extrem de puternice, chiar dacă nu a câştigat nici un punct în clasament.
Rezultatele din grupa D au fost următoarele, cu menţiunea că meciurile au fost găzduite de "Pabellon Jorge Garbajosa Stadium", din Torrejon de Ardoz (Spania):
- Etapa I (23 noiembrie 2017):
Kairat Almaty (Kazakhstan) - FC Deva (România) 5-2 şi Inter FS (Spania) - Braga/AAUM (Portugalia) 7-0.
- Etapa a II-a (24 Noiembrie 2017):
Braga/AAUM - Kairat Almaty 1-4 şi Inter FS - FC Deva 2-1.
- Etapa a III-a (26 noiembrie 2017):
FC Deva - Braga/AAUM 5-8 şi Kairat Almaty -  Inter FS 3-5.
Clasamentul final a fost următorul:
1. Inter FS                              3          3          0          0          14-4                 9
2. Kairat Almaty                    3          2          0          1          12-8                 6
3. Braga/AAUM                    3          1          0          2          9-16                 3
4. FC Deva                             3          0          0          3          8-15                 0         
În cele trei meciuri din grupa D, din Spania, cele 8 goluri ale formaţiei din Deva au fost reuşite de Cristian Marius Matei (3), Paulo Ferreira (3), Adrian Pânzaru (1), Cristian Obadă (1).
Pentru FC Deva au jucat: Petrişor Toni Toniţa, Darius Savu - Adrian Pânzaru, Cristian Marius Matei (căpitan), Paulo Ferreira, Robert Florin Matei, Florin Ignat, Cristian Obadă, Dumitru Mimi Stoica, Sergiu Tacot, Alpar Csoma. Antrenor: Marco Lopez (Spania).

* În Liga I de futsal: CSM Poli Iaşi, de la Iaşi la Timişoara şi retur

Etapa a 13-a din Liga I de futsal din România a derulat primele două meciuri, ele fiind Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - City'Us Târgu Mureş 14-1 şi CS United Galaţi - Imperial Wet Miercurea Ciuc 5-3.
Joi, pe 7 decembrie 2017, de la ora 17:30 se va disputa partida Informatica Timişoara - CSM Politehnica Iaşi, acolo unde moldovenii vor întâlni o formaţie multinaţională greu de învins pe teren propriu şi cu multe nume sonore în lotul de jucători. Jocul va avea loc în Sala Sporturilor ,,Constantin Jude'' din Timişoara şi va putea fi vizionat pe canalul TV: https://www.facebook.com/futsalromania.       
În Liga I de futsal, clasamentul la zi arată astfel:
1. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc      13        10        2          1          105-39 32
2. Autobergamo Deva                        12        9          3          0          85-18   30
3. Informatica Timişoara                    11        9          2          0          67-15   29
4. CS United Galaţi                            12        9          1          2          63-26   28
5. Dunărea 2005 Călăraşi                   12        6          1          5          44-42   19
6. CSM Politehnica Iaşi                     12        4          2          6          54-51   14
7. Imperial Wet M. Ciuc                    13        4          1          8          57-62   13
8. CS Muncitorul Reşiţa                    12        2          0          10        28-108 6
9. Spicom Sfântu Gheorghe              12        0          0          12        13-77   0
10. City'Us Târgu Mureş (*)             13        2          0          11        28-106 -2
 (*) - Echipă penalizată cu 8 puncte.
Celelalte două jocuri ale rundei sunt programate pe 14 decembrie 2017, astfel: Muncitorul Reşiţa - Spicom Sfântu Gheorghe (ora 16:00) şi Dunărea 2005 Călăraşi - Autobergamo Deva (ora 18:00).

* Derby moldav în Sala Polivalentă ieşeană

Runda cu nr. 14 din Liga I de futsal, ultima din acest an şi a cincea a returului programează partidele:
- 8 decembrie: Spicom Sfântu Gheorghe - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (ora 18:00).
- 9 decembrie: Autobergamo Deva - Muncitorul Reşiţa (ora 18:00).
- 10 decembrie: Imperial Wet Miercurea Ciuc - Dunărea 2005 Călăraşi (ora 18:00).
- 11 decembrie (luni, la Sala Polivalentă, într-un derby al Moldovei, intrarea liberă): CSM Politehnica Iaşi - CS United Galaţi (ora 17:00).
- 12 decembrie: City'Us Târgu Mureş - Informatica Timişoara (ora 18:00).
Etapa a 15-a este programată anul viitor, în jurul datei de 25 februarie 2018, atunci când ieşenii vor evolua în deplasare, contra echipei City'Us Târgu Mureş. (Sursa: FRF şi UEFA)
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu